“Femeie, ia-o spre vest” – recenzia unei carti

Posted by Stefan Strajer On March - 12 - 2010

“Femeie, ia-o spre vest” – recenzia unei carti

Surpriza unei cărţi subtile, dar profunde.

 

Autor: Monica Ligia Corleanca

La îndemnul unui prieten,  erudit şi pretenţios,  am cerut doamnei doamnei Ioana Geier, autoarea cărţii menţionate mai sus,  să mi-o trimită pentru lectură; m-a  intrigat titlul cărţii care ascundea ceva cu care mă puteam asocia  fiindcă şi eu o luasem cât mai departe spre vest pentru a  mă salva de “fericirea” anilor 1980 din România. “Nu am citit aşa o carte în viaţa mea”, îmi spusese amicul care m-a îndemnat  la lectura ei , “trebuie să o ai” şi mi-a dat adresa de internet a autoarei.

            Am scris doamnei Geier solicitându-i cartea şi am primit-o destul de repede, deşi dânsa locuieşte acum în Germania . Tocmai mă luptasem cu o carte a Hertei Muller, recenta laureată a premiului Nobel, care nu m-a entuziasmat de loc şi am fost curioasă să văd ce poate scrie despre păsurile noastre o altă româncă plecată din ţară. 

            Cărţulia, aparent mică, dar foarte densă în conţinut, m-a cucerit imediat şi pe măsură ce citeam am simţit cum rupe din mine făşii,  bucăţi-amintiri şi din viaţa mea, din viaţa noastră, a celor trăiţi în România abuzului, controlului, foamei şi dezumanizării la care am fost supuşi noi, oamenii cinstiţi, care am refuzat să ne aliniem comunismului, care  am refuzat să fim unelte de lucru ale securităţii, numai ca să trăim ceva mai bine. Cartea mă răscolea pe măsură ce-i întorceam  paginile.

Nu, nu este o carte cu iz politic, cum s-au mai scris multe, ci o confesiune, un strigăt al unui om adevărat care te implică şi doare adânc fiindcă autoarea foloseşte un condei foarte fin în a-şi ironiza propriul destin. Femeie fragilă prin natura ei, a devenit puternică în luarea  deciziilor ca şi a propriului destin în braţe, atunci când a împins-o disperarea.

            Pe ţesătura transparentă a tragediei noastre din timpul comunismului care ne-a distrus fundaţia şi valorile culturale, viaţa Ioanei Geier se desfăşoară urmărită de nenoroc, dar cu un destin asemănător cu al multor femei disperate care nu au mai găsit altă soluţie de viaţă decât evadarea din sistem printr-o căsătorie cu un străin. Disperarea a împins-o să caute cu orice preţ o plecare peste hotare, pentru a-şi salva copiii pentru care taţii lor nu făcuseră nimic, iar ea delicată şi nobilă s-a umilit până la pământ făcând tot felul de munci grele numai pentru a supravieţui.

Confesiunea a ajutat-o la spălarea durerilor acumulate şi a eliberat-o de memoria experienţelor trecutului amar; aflându-se în Germania îşi filmează viaţa ca pe un ecran,  priveşte la florile de pe terasă, priveşte la satul în care s-a instalat, priveşte la soţul-neamţ (băiatul unor crescători de vite), străin de sufletul şi obiceiurile ei, comparând ce are acum, cu ce a lăsat dincolo, acasă. Imagini din cele două lumi în care a trăit se interpătrund cu detalii descrise cu o măiestrie de dantelăreasă iscusită care expune modele vii pe  masa celor care vor să le vadă.

“Habar nu are ea cât de mult te poate modela o viaţă plină de lipsuri”, gândeşte autoarea după ce cumnata răutăcioasă o foloseşte la cele mai josnice munci prin casă. “Coordonatele sunt altele, aici este un alt standard de viaţă”, ne spune la pagina 17.

            Grija pentru copiii ei, devotamentul cu care s-a dăruit misiunii grele de părinte singur, obligaţia de a face ceva şi pentru mama ei, deşi nu fusese prea răsfăţată în casa părinţilor, poverile pe care este în stare să le mai ducă în spate după înstrăinare, ne sunt spovedite cu o crudă sinceritate, iar din femeia gingaşă  şi lovită de soartă, se ridică crescând un om puternic , gata să spintece valuri cumplite pe care le învinge cu o forţă de uriaş. Este ceace face obida din omul obişnuit, aşa cum ne spune Zen că numai cine a fost sfârtecat de viaţă până aproape de a fi răpus şi mai găseşte forţa să se ridice,  acela este adevăratul câştigător al vieţii.

Ioana Geier este un asemenea model feminin de forţă, dar şi mare sensibilitate pe care o ocroteşte cu grijă ascunzând-o sub o mantie de oţel ce şi-a construit-o cu grijă. Acolo şi-a păstrat iubirea de ţară cu amintirile parfumate ale tradiţiilor poporului din care a plecat, acolo şi-a clădit un mic altar de închinăciune când n-a mai putut suporta instrăinarea şi reacţiile dure ale familiei soţului-neamţ.

“Să plec, da, uneori am fost la un pas de a face asta. Mi-ar fi lipsit, poate, chiar păsările acelea negre cu pătrate de culoare alb pe piept şi aripi”…spune autoarea la pagina 27, “mai sunt atâtea locuri unde mâinile mele vor să pipăie, să cureţe, să desăvărşească noi forme. Forme şi cadre  în care să-mi agăţ în pornirile mele plantele, şi visele, şi speranţa”. Aceste ultime vorbe le-am simţit până la lacrimi!

La pagina 28 spune: “Aceasta este viaţa mea, viaţa mea reală. Nemţul ăsta şi-a calculat bine avantajele mariajului cu o româncă, acum sunt convinsă. Şi eu le-am calculat pe ale mele, multe au fost doar iluzii. Domnule Preşedinte Băsescu, fă ceva bun cu ţara noastră, fă-i pe toţi din Universul ăsta să ne respecte!

Neamţul ăsta grozav n-o să-şi mai care în roabă prea mult lemnele cu mine, sunt sigură!”

            Acesta a fost strigătul femeii rănite în adâncul fiinţei sale, care a acceptat o căsătorie convenţională pentru a scăpa de suferinţele trăite în ţară , sperând că va putea face mai mult pentru copiii ei. Şi acest lucru se petrecea cam prin anul 2004, deci cu mult după zisa revoluţie când nimic nu s-a schimbat în România. Exodul românilor după anul 1990 a avut loc în masă, fiecare plecând unde s-a nimerit în căutarea altei vieţi mai omeneşti.  Mizeria materială duce implicit la mizerie morală, iar românii au trăit numai în sărăcie, foame şi frică de la anul 1944 până în prezent. Printre aminitirile ei am mai găsit descrise şi alte destine aventuroase ale unor românce plecate în căutarea norocului.

La un moment dat aflându-se cu neamţul ei în ţară îşi spune sieşi, cu tristeţe, la pagina 61: “Am să vă duc dorul. Vouă frunzelor, când verzi, când negre. Ţie, firicel de apă lunecând peste pietrele mici, multicolore. Te-ai lovit de pereţii gri şi treci mai departe. Eu simt durerea; în sufletul meu rămân traumele…..Iartă-mă Românie! Te-am descoperit prea târziu!”.

Mai departe, la pagina 87 găsesc o frază meditativă:” E un risc pe care fiecare şi-l asumă când vrea o schimbare radicală în viaţa sa. Trebuie să fii însă şi relist, să-ţi cunoşti limitele. Cu cât iluziile sunt mai mari cu atât şi şocul poate fi, la un mment dat”.

Mărturisirile Ioanei Gaier reverberează în sufletele noastre desţărate şi ne regăsim în fiecare vorbă rostită de autoare cu pasiune şi har de poet. După ce am terminat lectura m-a urmărit multă vreme, ca o umbră, ceea ce citisem.

Indemn pe orice român să citească această carte (femeile, mai ales) care tulbură mai mult decât unele volume prezentate cu căldură de critici consacraţi exagerându-le valoarea cu scopul “de a fi vândute bine”.  Vă asigur că nu veţi regreta.

Profund impresionată şi recunoscătoare autoarei pentru amabilitatea de a mă face părtaşă la viaţa ei, am parcurs alături de dânsa unele evenimente din propria-mi viaţă, ca şi a generaţiei mele de victime ale unui sistem care a distrus o naţiune prin propagarea falselor valori, a minciunii şi neîncrederii.

I-am adresat autoarei sincere felicitări pentru paginile scrise cu pasiune şi scânteie literară fiind convinsă că va veni reveni cu alte cărţi în întâmpinarea românilor din diasporă.

Monica Ligia Corleanca

2 martie, 2010

PS. Cine doreşte se primească cartea se poate adresa autoarei pe internet la:

ioanageier@yahoo.de

Cred că valoarea cărţii este de cca 10 euro, dar trebuie

adaugat pentru posta 6 euro, deci cam 20 USD.

Sugerez însă s-o  întrebaţi pe autoare.

 

2 Responses to ““Femeie, ia-o spre vest” – recenzia unei carti”

  1. corneliuflorea says:

    Prin prezentarile facute de ADALBERT GYURIS si apoi prin EUGEN EVU am aflat despre romanul ”FEMEIE, IA-O SPRE VEST” si din acele prezentari am rugat autoarea sa-mi trimita cartea si sa-mi spuna cat ma costa. In scurt timp am primit romanul, inainte de a-mi cere pretul !! Imprudenta !! Odata deschisa cartea am mai inchis-o cand am terminat-o !! Si cand am terminat-o am fost nemultumit de mine ca am citit-o asa de repede. Trebuia pe indelete. E drept, sunt doar o suta zece pagini, dar ce a prezentat in aceste pagini alti autori nu fac nici in trei, patru sute de pagini. Ioana Geier a
    deschis o noua fereastra in literatura romana si merita toata consideratia cititorilor si aprecierea criticii literare. Pentru mine, cititorul, a fost cea mai buna lectura a anului 2009 !! (In 2009 am citit peste douazeci de carti, inclusiv una de Herta Muller – The Appointment – pe care inca nu am terminat-o ) ACUM,
    ma bucur ca o doamna de bun condei, Monica L.Corleanca, a facut aceasta prezentare,ampla in dimensiuni si cu deschiderile spre ideile ce o fac unica aceasta carte in pesiajul literar romanesc al acestor ani. Felicitari Doamna Monica Corleanca, DVS ati facut ceea ce trebuia sa fii facut de mult critici literari ai numeroaselor reviste din Romania, care din snobism nu mai inceteaza sa faca reclame, peste reclame tuturor scriitorilor si poetilor din strainatate, dar nu romani (cu cateva exceptii, aceleasi de ani de zile ) Felicitari si pentru ca sunteti prima femeie,scriitoare, din strainatate care prezentati aceasta carte. Sper ca mesajul DVS
    sa fie perceput si sa starneasca curiozitatea lecturi….

  2. Ioana Geier says:

    Stimate Domnule Redactor Stefan Strajer,
    Stimata Doamna Monica Ligia Corleanca,
    Stimate Domnule Corneliu Florea,

    Mi-e greu sa vorbesc despre carte, despre suflet…
    …Inca nu m-am atins pana la margini…inca nu ma cunosc…
    Va multumesc pentru cata lumina mi-ati daruit, sa-mi vin mai aproape…
    Succes in tot ce faceti!

    Ioana Geier

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors