March 19, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Postul şi libertatea-participare la jertfa lui Hristos

7 min read

Postul şi libertatea-participare la jertfa lui Hristos

Autor: Pr.Ilie Rusu 

Datorită unităţii trup-suflet, omul, ca finalitate şi împlinire a creaţiei se situează ca o fiinţă circumscrisă lumii, nu pentru a se asimila ei ci pentru a se înălţa. Primul ipostas al înălţării este realitatea sensibilă, pentru ca mai târziu omul să se întrebe, de unde vine şi unde se întoarce. Atunci are putinţa de a depăşi lumea sensibilă prin lucrarea ascetică, în care este implicat atât trupul cât şi sufletul.

În viaţa creştină apar evidente ca forme ale cultului extern rugăciunea şi postul. Postul este deci, expresia şi forma cultului extern şi este un mod indirect de închinare lui Dumnezeu, sprijinindu-se reciproc cu rugăciunea într-o viaţă creştină adevărată. Postul este o modalitate de a păşi sigur pe scara lui Iacov, fiind factor esenţial al progresului moral.

Din punctul de vedere al moralei creştine, postul este depăşirea unei atitudini posesive faţă de lume, renunţarea la o parte din elementele nutritive. Practicarea postului aducându-ne aminte că viaţa noastră nu ne aparţine cu totul-recunoscând prin postul practicat conştient, că nu totul ne aparţine. Aşa ajungem la spusa Sfântului Maxim Mărturisitorul: “postul trebuie asumat ca participare la jertfa lui Hristos”, legat fiind eclesiologic de istoria mântuirii. Postind in­tegral (trup-suflet) se ajunge la asceză, actualizând Taina Botezului, epicleza ce transformă pe om în purtător de Hristos.

De aceea însăşi- teologia nu există în afară de trăire, fiind necesară schimbarea, înfrânarea, pentru a deveni un permanent om nou.

Lucian Blaga în “Cenzura transcendentă” a emis ideea că fiinţa umană este prevăzută cu un frâu, prin însăşi conştiinţa sa pentru a nu se ridica prea sus, periclitând superioritatea Marelui Anonim, învăţătura creştină recunoaşte şi ea utilitatea unei frâne, dar frâna aceasta şi-o impune fiinţa noastră în mod liber, ea nu e o forţă căreia îi este supusă în mod fatal, iar rostul ei nu este să împiedice fiinţa noastră de a se înălţa spre fiinţa absolută, ci dimpotrivă, de a o dezlega de lanţurile care o reţin din acest avânt. In concepţia creştină, Dumnezeu nu se teme să-l ridice pe om până la împărtăşirea de propria Sa fiinţă, până la îndumnezeirea lui. Căci omul, chiar dacă devine dumnezeu, prin însăşi faptul că are fiinţă creată, este numai dumnezeu după har, şi ca atare nu periclitează niciodată suveranitatea fiinţei divine (vezi D. Stăniloaie, “Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie). înfrânarea exercitată liber de omul credincios nu e înfrânare din urcuşul spre Dumnezeu, ci din depărarea de rele, având rostul să-1 ferească pe om de scufundarea totală în lume.

Dar ce este postul, în sens restrâns? Este înfrânarea benevolă de la mâncare şi băutură din motive religioase şi morale.

Această înfrânare poate fi anulare sau reţinere de la orice fel de mâncare şi băutură, şi post propriu-zis, reţinere numai de la anumite mâncăruri şi băuturi şi gustarea celor permise cu cumpăt. Renunţările acestea nu se fac din concepţia că hrana sau băutura respectivă (carnea, vinul etc.) ar fi necurate şi ar spurca pe cei ce le iau din motive religioase, ci pentru că prin înfrânarea trupului, sufletul se ridică spre Dumnezeu. în primul rând, postul aduce potolirea poftelor trupeşti, înfrânare, micşorează puterea lor asupra trupului şi asupra sufletului. în al doilea rând, el este un exerciţiu al voinţei şi arată dominaţia asupra instinctului de hrană şi asupra poftei şi a plăcerilor legate de acest instinct. “Postul este mijlocul numărul unu pentru înfrângerea voinţei, curăţirea inimii, o jertfă pentru a putea iubi pe Dumnezeu; e frâul trupului, mama curăţeniei, sănătăţii şi păcii” (Sf. Vasile cel Mare). în al treilea rând, postul este deci şi expresia pocăinţei pentru păcate. “Când sufletul se îndeletniceşte cu cele de sus, el nu lasă timp trupului să fie înviforat cu patimi. Cu o astfel de întocmire a sufletului, cel ce primeşte hrană cu nimic nu se deosebeşte de cel ce nu mănâncă, căci o viaţă cumpătată nu-i aprinde pofta, căci trupul trebuie să-1 avem lucrător, iar dacă-1 vei sili cu neputinţă peste măsura puterilor lui, apoi vei pricinui sufletului tulburare”. (Sfântul Vasile cel Mare). în al patrulea rând, postul se aduce ca o jertfă bineprimită lui Dumnezeu şi în sfârşit, postul sprijină rugăciunea, făcând ca spiritul, eliberat de tulburarea poftelor trupeşti, să se înalţe cu uşurinţă la Dumnezeu – aici adăugându-se şi consideraţia că postul este necesar şi indicat şi din punct de vedere medi­cal, purificând trupul de toxine, înnoindu-1 şi ferindu-1 de boli. “Pe măsură ce trupul celui ce posteşte devine mai subţire şi mai uşor, viaţa cea duhovnicească ajunge la desăvârşire şi duhul îşi săvârşeşte lucrările sale parcă într-un trup tară trup” (Sf. Serafim de Sarov).

Postul este deci, ca toate ajunările şi abţinerile, o acţiune a credinţei lucrătoare, dovada evlaviei şi convingerii creştine.

Practica în sine a postului a devenit porunca divină încă din Eden, găsindu-se înscrisă în descoperirea lui Dumnezeu. S-a postit în Vechea Lege iar Mântuitorul 1-a confirmat prin Sine, continuat de Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, cuvioşi, pustnici, creştini de rând, păstrându-se în aceeaşi formă generală până azi.

Aşadar, postul s-a născut odată cu Biserica, care 1-a recomandat comunităţilor de creştini pentru fuga de ispite. “Cele trei fiare cu care luptăm toată viaţa prin post şi rugăciune sunt: pantera curviei, lupoaica lăcomiei şi leoaica mândriei””(Dante). “Postul goneşte ispitele, postul duce spre evlavie, este tovarăş nedespărţit al cumpătării şi izvor al înfrânării” (Sfântul Vasile cel Mare). El se recomandă de asemenea înaintea înfăptuirii oricărui lucru bun, plăcut lui Dumnezeu şi urmat de oameni ca o armă împotriva răutăţii, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea poftelor celor păcătoase, de clevetire, de minciuni, de jurăminte. Acesta este postul bine primit” (din cântările Triodului).

In epoca Sinoadelor Ecumenice s-a reglementat şi practicarea în sine a postului, iar problema postului astăzi figurează şi în temele viitorului Sinod General Ortodox. “Omul e ceea ce mănâncă” spune un vechi proverb, “căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Mt. 6, 21); “Omul e fiinţă intermediară între lumea materială şi cea spirituală. Prin trup el este atras de pământ, prin suflet e atras de cer, iar viaţa e o luptă între aceste două atracţii” (Sf. Ioan Casian). “Postul este ieşirea cu totul din voinţa proprie” (Sf. Vasile cel Mare), “este intrarea pe calea strâmtă şi îngustă ce duce numai spre făgăduinţa lui Hristos” (Sf. Ioan Scărarul), obligaţi fiind de îndatorirea originară -fundamentală a noastră, faţă de natura noastră ispitită de păcat.

De aceea peste tot acolo unde se arată o năzuinţă lipsită de măsură şi nesăţioasă a puterilor-naturale, este necesară înfrânarea, autolimitarea sau postul. Astfel, postul devine o realitate existenţială, o expresie a faptului că omul nu este stăpân peste creaţie ci domn. Din acest motiv există şi un post spiritual (v. Vladimir Soloviov – Fundamentele spirituale ale vieţii); a te reţine de la acţiunile iubirii de sine şi ale iubirii de putere; a te detaşa de onorurile şi slava oamenilor, a nu-ţi hrăni iubirea de sine; post atât de necesar astăzi oamenilor cu atribuţii publice.

Exista şi un post intelectual, mental (v. Paul Evdochimov -Vârstele vieţii spirituale); a te reţine de la o activitate unilaterală a minţii, de la jocul steril şi infinit al conceptelor şi reprezentărilor, de la întrebările fără de sfârşit puse fără sens şi fără scop – el fiind necesar pentru savanţi, oamenii de ştiinţă ş.a., supunând activitatea intelectuală exigenţelor moralei creştine ce nu hrăneşte subtilitatea goală.

Postul propriu-zis cunoscut, la care se adaugă şi formele amintite mai sus, este postul sufletului sensibil, raportat continuu la scopul principal: dragostea dată de curăţenia inimii (v. Sf. Ioan Casian). “Căci şi diavolul nu mănâncă, nu bea şi nu se căsătoreşte, şi acest mare ascet formal nu este totuşi mai puţin diavol” (v. Cântările din Postul Mare).

Aşa se renunţă la desfătările sensibile care nu sunt guvernate şi moderate cum se cuvine de conştiinţa minţii şi forţa spiritului. Nehrănind senzualitatea, postul pune o limită crimei şi sinuciderii spirituale la care duce inevitabil goana după plăceri imorale. El face ca trupul să se cureţe şi să renască cu sufletul, să se transforme în primitor continuu al Luminii, devenind uşă a raiului prin care să răzbată desfătarea cerească.

Rugându-ne lui Dumnezeu curat, făcând bine oamenilor cu iubire, biruindu-ne natura proprie prin înfrânare, în nădejdea învierii, depăşim atitudinea pasivă şi posesiva faţă de lume, recunoscând că totul nu ne aparţine, asumând postul, real, conştient, participativ la jertfa lui Hristos.

Pr. Ilie Rusu

1 thought on “Postul şi libertatea-participare la jertfa lui Hristos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.