Interviu cu Andreea VOICA

Posted by Stefan Strajer On February - 16 - 2010

  Interviu cu Andreea  VOICA

 Autor: Adalbert Gyuris

,,Pentru mine doina este cântecul sufletului.”

Adalbert  GYURIS:- Chiar daca nu sunt român gândesc şi simt româneşte.Când ascult muzică populară din Banatul meu drag tresar de fiecare dată şi mă vizez în poiana cu flori de la marginea satului copilăriei mele: Izgar, judeţul Caraş-Severin.

  Aproape sufletului meu este frumoasa,talentata şi inteligenta Andreea  VOICA interpretă de muzică populară din Banat.

  De aceea mă bucur nespus de mult că îndrăgita interpretă mi-a acordat interviul care urmează şi am aflat astfel lucruri interesante despre mamă:Nicoleta Voica şi despre soţ:Deian  Galetin.

   Te rog pentru început să-mi spui căteva date despre tine.

Andreea  VOICA:-M-am născut pe 16 august 1975 la Reşiţa, unde am şi trăit până la vârsta de 15 ani când am plecat în Statele Unite.  Tot la Reşiţa am urmat cursurile Liceului de Matematică-Fizică din clasa întâi până în clasa a noua inclusiv, apoi am continuat liceul la New-York, unde am făcut şi facultatea.  Sunt absolvent al Universităţii St.John’s University profilul ,,business-management” şi mândră să recunosc că am terminat facultatea cu titlul onorific de “summa cum laude”.

– Când şi cum ai început să cânţi ?

-Am început să cânt la vârsta de 6 ani, uimind pe toata lumea dar mai ales pe mama care nu ştia că eu îmi doresc acest lucru şi nu mă auzise cântând niciodată.  Contrar a ceea ce crede multă lume mama nu m-a împins niciodată pe drumul cântecului popular; a fost drumul pe care  mi l-am ales singură în viaţă şi pe care l-aş alege chiar dacă m-aş mai naşte o dată.
Prima mea apariţie pe scenă a fost la vârsta de 6 ani şi s-a petrecut pe scena Casei de Cultură din Reşiţa.  Mama avea acolo un spectacol iar înainte de acel spectacol i-am spus mamei că vreau şi eu să cânt.  Bineînţeles că nu m-a luat în seamă şi mi-a spus să o las în pace că nu are timp de joacă.  Atunci mi-am câştigat  membrii orchestrei de partea mea făcându-le o mică demonstraţie şi convingându-i că eu chiar pot să cânt.  Împreună cu ei am abordat-o din nou pe mama şi am rugat-o să mă lase totuşi să cânt în acel spectacol.  Până la urmă mama s-a lăsat cu greu convinsă şi mi-a improvizat un costum naţional de-al ei care îmi era foarte mare, mi-a explicat puţin ce înseamnă să cânţi cu orchestra pentru că era o premieră pentru mine,(aceasta a fost prima şi ultima lecţie de muzică pe care am primit-o vreodată de la mama), şi am intrat în scenă. Mama a rămas în culise extrem de emoţionată şi cu ochii în lacrimi, iar eu am intrat în scenă fără pic de emoţii şi atât de dezinvoltă de parcă acesta era cel mai firesc lucru din lume pentru mine.  Nu ştiam decât trei cântece pe care am fost nevoită să le repet pentru că publicul m-a iubit din prima clipă şi aproape că nu am putut să ies de pe scenă.  Mama plângând de bucurie îmi făcea semne din culise să ies din scenă, iar eu îi arătam că nu pot pentru că mă vrea publicul, de la care primisem flori şi ciocolată. Zâmbesc şi acum când îmi aduc aminte de acele momente care s-au petrecu cu mai bine de 25 de ani în urmă.
După acel spectacol mama m-a dus la Casa Pionierilor de pe vremea aceea, unde am început să activez în ansamblul folcloric atât ca solistă cât şi ca dansatoare.  De dansuri m-am lăsat câţiva ani mai târziu, când m-am mutat la Ateneul Tineretului la un alt ansamblu.  Au urmat apoi colaborări cu multe ansambluri de profesionişti şi amatori, cu care am avut turnee atât în ţară cât şi peste graniţă.  Fiind copilul unei mari artiste mi-a fost facilitată colaborarea cu nume mari ale muzicii populare de la o vârstă destul de fragedă; spre exemplu pe la 12-13 ani eram colaborator permanent al ansamblului profesionist “Doina Banatului” din Reşiţa alături de Nicoleta Voica, Petrică Moise, Dumitru Chepeţan, Ileana Maciovan şi George Rotaru.  Bineînţeles, mai colaboram şi cu ansambluri din ţară ca “Junii Sibiului” de exemplu, şi am avut privilegiul de a lucra cu unii din cei mai mari coregrafi pe care i-a avut România: Ioan Macrea, Afilon Laţcu, Ion Munteanu, s.a.  Am fost o norocoasă pentru că începând să cânt atât de devreme am prins acele vremuri dinaintea Revoluţiei când însemna cu totul altceva să fii artist decât în vremurile de acum.  Mergeam în acele turnee legendare care ţineau şi câte două luni, în care jucam într-un oraş mare precum Clujul două zile la rând, două spectacole pe zi cu sălile arhipline.  Lumea te venera pe vremea aceea şi te respecta ca pe un artist adevărat.  Nu mai amintesc de faptul că eu la vârsta aceea de 12-14 ani ani câştgam într-o zi de turneu cât caştiga un muncitor într-o lună.  Au fost vremuri de poveste …
 O.K.  La vârsta de 14 ani, chiar înainte de a pleca în Statele Unite am înregistrat primul meu album.  În prezent sunt nouă din care unul în duet cu mama,mai sunt câteva colective, plus un material Electrecord.

 
Prima apariţie t.v. s-a întâmplat tot la vârsta de 6 ani, evident la Televiziunea Română pentru că era singura pe vremea aceea.  Primul realizator din televiziune cu care am lucrat este acelaşi cu care colaborez cel mai bine şi astăzi: Elise Stan.  Apoi au urmat Tudor Vornicu, Florentina Satmari, Mărioara Murărescu, Eugenia Florea, Simona Patraulea (i-am enumerat doar pe cei care conteaza pt. mine, cei care fac emisiuni de gen, restul sunt cu sutele).
În anii petrecuţi la New-York, nu m-am îndepărtat deloc nici de muzică şi nici de publicul meu.Am cântat şi acolo pentru românii din diaspora, iar vacanţele şcolare le-am petrecut în România cântând bănăţenilor mei şi înregistrând noi albume pentru ca lumea să nu mă uite.  Întotdeauna am ştiut că mă voi întoarce acasă şi că voi cânta pentru că asta iubesc cel mai mult pe lume: cântecul.
Într-una din vacantele petrecute în ţară l-am cunoscut şi pe cel care avea să-mi devina soţ, acordeonistul Deian Galetin.  Când l-am cunoscut pe Deian aveam doar 17 ani, dar am ştiut din prima clipă că el este jumătatea mea, omul cu care îmi voi petrece tot restul vieţii.  Ne-am căsătorit 5 ani mai târziu, în 1997, când eu am terminat facultatea şi    m-am întors acasă.  Doar că acasă n-a mai fost Reşiţa ci Timişoara, oraşul natal al lui Deian.  În acelaşi an s-au întors în ţară mama şi fratele meu,el este cu patru ani mai mic decât mine.De atunci locuim toţi în Timişoara.
Deian este cu 5 ani mai mare decât mine; s-a născut la Timişoara pe 11 mai 1970.  A urmat cursurile liceului de muzică “Ion Vidu”, secţia pian, apoi Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara secţia pedagogie muzicală, devenind astfel profesor de muzică.  În prezent este doctorand la Academia de Muzică din Bucureşti, urmând să-şi ia doctoratul în folclor.  A fost profesor de muzică la Şcoala Populară de Artă a Centrului de Cultură şi Creaţie al judeţului Timiş,  apoi secretar muzical al Ansamblului Profesionist Banatul din Timişoara.  Astăzi este dirijor al ansamblului “Timişul”  ce aparţine primăriei municipiului Timişoara.  Dar cel mai important,  este unul dintre cei mai buni instrumentişti din ţară şi totodată cel mai bun acordeonist al Banatului la ora actuală.  Iar pentru mine este cel mai minunat om din lume, spun asta după zece ani de căsnicie fericită.
Despre artista Nicoleta Voica chiar nu ştiu ce aş putea spune ce nu ştie o lume întreagă: este un etalon, o modă, o legendă vie a muzicii populare bănăţene.  Pentru mine este unul din foarte puţinii oameni pe care îi respect ca artişti.

– Crezi că familia poate juca un rol în formarea unui artist ?

-Cu siguranţă familia joacă un rol important în formarea unei persoane indiferent ce doreşte să ajungă în viaţă acea persoană, atâta timp cât alegerea aparţine persoanei în cauză.   Dacă vorbim despre formarea unui artist, atunci rolul familiei ar trebui să fie unul de sprijin şi încurajare.  Din păcate în ziua de azi prea mulţi vor să fie “artişti”, şi prea mulţi părinţi fără simţul realităţii îşi încurajează odraslele să devină “artişti” chiar dacă le lipseşte elementul principal: talentul.  Cu talentul ori te naşti ori nu te naşti, ori îl ai, ori nu îl ai.  E simplu şi contrar a ceea ce cred unii nu se poate cumpăra, nu se poate învăţa, nu se poate dobândi în nici un fel.  Nu de puţine ori am fost abordată de părinţi cu copii care mi-au spus: Doamna Andreea plătesc oricât ca să-mi învăţaţi copilul să cânte cum v-a învăţat mama dumneavoastră.  Degeaba le explic eu că atunci când nu ai fost dăruit cu talent nu se poate învăţa nimic, şi că pe mine mama nici nu m-a învăţat şi nici nu m-a împins vreodată pe drumul muzicii populare.  Iar eu la rândul meu nu aş alege niciodată pentru copiii mei; nu înseamnă că dacă eu şi Deian cântăm şi copii noştri ar fi neapărat talentaţi şi ar trebui să facă acelaşi lucru.  Însă acolo unde există întradevăr talent, familia şi părinţii mai ales ar trebui să recunoască acest lucru şi să facă tot ce le stă în putinţă ca acel talent să nu se irosească.

– Ce ai moştenit de la mama ta şi cu cât de ajută soţul   tău ?

-Cred că este evident ce am moştenit de la mama: vocea.  I-am moştenit vocea dar niciodată, absolut niciodată nu am încercat să o copiez.  Avem timbre vocale diferite, stiluri interpretative diferite, şi mai ales personalităţi scenice diferite.  Spuneam mai devreme că mama a lansat o modă în muzica populară bănăţeană, tocmai de aceea multe interprete din generaţiile mai tinere au încercat să o imite, drept pentru care au fost criticate de către specialişti. Mie niciodată nu mi s-a întâmplat să mi se spună: O imiţi pe mama ta.  Din contră, oamenii de muzică mi-au spus întotdeauna că eu cânt ca mine, că am un stil propriu de interpretare.  De fapt asta am şi vrut întotdeauna, să fiu Andreea Voica şi nu fiica Nicoletei Voica. 
    În ceea ce priveşte muzica am avut şi mai am multe de învăţat de la Deian.  De fapt dacă stau şi mă gândesc este singurul om de la care am învăţat ceva, vorbind desigur despre muzică.  Cred că este absolut fantastic faptul că avem amândoi aceaşi meserie pentru că ne completăm perfect.  De foarte mulţi ani eu îmi compun singură textele, liinile melodice mi le compune Deian sau le compunem împreună, iar aranjamentele muzicale ale pieselor mele îi aparţin fireşte lui Deian.  Faptul că suntem împreună şi acasă şi pe scenă ne face să ne înţelegem perfect unul pe celălalt, şi să respectăm unul munca celuilalt cum nu am face-o dacă unul din noi ar avea o altă meserie.  Oricum, credeţi-mă, artiştii au o doză de nebunie pe care un om “normal” nu ar înţelege-o.

– Românii din Statele Unite se deosebesc cu cei de acasă?

-Acei şapte ani în care am locuit la New-York am cântat mai mult bănăţenilor proveniţi din Banatul sârbesc.  Am fost uimită să constat că sunt mai bănăţeni decât noi, că nu şi-au uitat graiul şi portul, datinile şi obiceiurile.  Chiar dacă s-au născut acolo copiii lor cântă şi dansează bănăţeneşte, iar ei ascultă tot doinele bătrâne ale lui Achim Nica şi Florentin Iosif în timp ce noi ascultam…Au un club al lor, Clubul Banatul, unde se ţin toate petrecerile lor şi o dată pe an Festivalul Bănăţenilor, care este echivalentul rugii bănăţene de acasă.  De altfel acest festival se ţine în mai multe metropole americane unde locuiesc români: Chicago, Detroit, Pheonix.Datorită acestor oameni minunaţi dorul de casă a fost un pic mai uşor de suportat.

– Eşti o femeie frumoasă,inteligentă,cu o voce plăcută,ce mai ascunzi ce noi nu vedem ?

– ,,Frumoasa”,,, inteligenta”,,, voce  placuta”…câte complimente!  Mulţumesc!  Aş  fi ipocrită dacă aş spune că nu sunt conştientă de toate calităţile,dar şi de defectele mele,că din păcate am ca fiecare om.  Lucrul cel mai de preţ pe care mi l-a dat Dumnezeu este glasul meu.  Şi pentru că Dumnezeu m-a înzestrat cu acest glas, am o viaţă frumoasă.  Sunt norocoasă că fac exact ceea ce-mi doresc şi n-aş schimba nimic în viaţa mea.  Cel mai mult pe lumea asta îmi place să cânt, iar cei care m-au văzut cântând ştiu despre ce vorbesc; atunci când cânt sunt cel mai fericit om de pe pământ.  Am lângă mine un om minunat, un om care mă iubeşte, mă înţelege şi mă răsfaţă, care îmi dă tot ce-mi doresc.  Şi-i mai am pe toţi cei dragi lângă mine.  Îmi iubesc viaţa şi chiar nu mai am nici un secret de destăinuit care să vă şocheze.  Atunci când nu sunt pe scenă sunt un om ca toţi oamenii. Îmi place să stau acasă pentru că iubesc confortul casei mele, citesc foarte mult, compun, şi câteodată merg să înot. Nu sunt o fire prea sportivă, înotul este singurul sport pe care nu mă deranjează să-l fac.  Deşi faptul că arăt foarte bine mi se spune tot timpul şi nimeni nu mi-a dat niciodata vârsta reala, nu fac mare lucru ca să mă întreţin.Mulţi mă întrebată care este secretul meu pentru că arăt atât de tânără, iar răspunsul meu este că pierd nopţile muncind.  La modul serios cred că genele sunt de vină, aşa că nu mă plâng.  În ceea ce priveşte activităţile care unora li se pare că ar trebui să le revină neapărat femelior, şi anume spălat, călcat, gătit, făcut curăţenie, nu le fac.  Îmi permit să mi le facă altcineva şi nu sunt nevoită să le fac eu.  Gătesc foarte bine dar foarte rar. Îmi place, de fapt ne place mie şi lui Deian foarte mult să călătorim.  Ne străduim să mergem în vacanţă măcar o dată pe an şi de fiecare dată în alt loc.  Cea mai recentă vacanţă a fost în martie în Maldive şi a fost ca un vis frumos.  Ah, şi ne place la amândoi să facem scufundări.

– De ce crezi că muzica populară din Banat e iubită în toată ţara mai mult ca cele din alte zone ?

-Pentru mine muzica populară bănăţeană este cea mai frumoasă muzică din lume aşa că e explicabil de ce este iubită în toate zonele ţări.  Cred că e mai melodioasă, mai accesibilă şi are ritmuri foarte variate de la doină până la jocul de doi.  De multe ori am avut discuţii pe această temă cu colegi de cântec din alte zone ale ţării care admit că în orice parte a ţării muzica bănăţeană este prezentă la toate petrecerile.

– Ce reprezinta doina pentru tine ?

– Pentru mine doina este cântecul sufletului.  Doina este proba de foc a solistului bănăţean; cine nu cântă doina acela nu este solist adevărat.  Dar doina trebuie să o simţi ca să o poţi cânta.  Trebuie să recunosc cu părere de rău, că se cântă tot mai puţin doine la petrecerile din ziua de azi, şi tot mai puţină lume are răbdare să le asculte.  Dar doina este de departe cel mai frumos cântec bănăţean.

– Ce transmiţi iubitorilor de muzică populară şi celor ce iubesc cântecul tău ?

-Cred că nu este moment în care să nu fiu conştientă că tot ceea ce reprezint eu ca artist se datorează publicului.  Publicul este cel care te ridică acolo pe un piedestal şi tot publicul este cel care te coboară.  Îmi respect şi mi-am respectat întotdeauna publicul, şi încerc să-i arăt acest respect prin repertoriu, prin ţinută şi prin interpretare.  Atâta timp cât nu numai eu ci toţi colegii mei care cântă muzica adevarată, suntem iubiţi de public ne putem considera împlinţi.  Atâta timp cât lumea ne doreşte cântecele înseamnă că am ajuns acolo unde trebuie, la inima lor.
     Ascultaţi în continuare numai muzică bună, alegeţi doar ce merită ales, pentru că slavă Domnului aveţi de unde alege, iubiţi-vă graiul şi portul, cântecul şi jocul, nu vă uitaţi obiceiurile şi datinile.
     Admiratorilor mei: Vă mulţumesc  că mă iubiţi pentru că fără voi artistul Andreea Voica nu ar exista, şi pentru asta mă închin în faţa dumneavoastră şi vă dăruiesc tot ce am eu mai sfânt pe lume: cântecul meu.

-Dragă Andreea acum îmi dau seama de ce eşti aşa de mult iubită.Emani doar bucurie şi mare dragoste în tot ce faci.

     Eu îţi mulţumesc din suflet pentru acest interviu şi permite-mi să fac o adâncă reverenţă în faţa ta,a mamei tale şi al soţului tău pe care în numele celor ce vă iubesc,vă doresc sănăte,împliniri şi succese.

     Cu multă emoţie şi bucurie a consemnat

                                               Adalbert  GYURIS

6 Responses to “Interviu cu Andreea VOICA”

  1. Sorina_bob says:

    Pot doar sa va multumesc D-le Gyuris pentru cele citite aici,si sa-i multumesc Andreei ca exista si ne incanta cu vocea,talentul,si toate cantecele ei:).Nu pot explica aici despre ceea ce simt cand o ascult,despre fiorii simtiti atucnci cand o aud,dar sunt convinsa ca ea stie despre ce vorbesc…
    Bravo Andreea,reusesti sa trimiti fiecare cantec acolo unde-i este locul..in inimile noastre
    Cu respect si multumiri,Sorina T.

  2. Sinziana says:

    Doamna Sorina T pot doar sa va dau dreptate la ceea ce ati spus. Am avut onoarea sa o cunosc personal si este un om minunat si are un suflet nemaipomenit. Numai un om cu asa suflet poate transmite acele emotii de care avem parte noi, spectatorii, telespectatorii. Multumin domnule Adalbert GYURIS pentru ca ati reusit sa luati interviu acestei minunate fiinte care ne incanta cu fiecare aparitie a ei chiar si printr-un interviu.
    Cu multumiri si admiratie Sinziana A.
    Timisoara

  3. Marcu Adela says:

    Felicitari pentru interviu si felicitari ca nu ati uitat de Izgar si l-ati amintit in aceasta postare!
    O ador pe Andreea Voica si iubesc satul Izgar,care de asemenea este si satul copilariei,adolescentei mele!

  4. Valeriu says:

    Pacat ca acesti dragi si frumoase fiinte nu au un mostenitor. Cred si sunt convins ca le-ar sta foarte bine sa devina si parinti. Ar fi pacat sa nu predea stafeta mai departe in familie. Sa le dea bunul D-zeu multa snatate, noroc in viata si cel putin doi mostenitori (un baiat si o fetita). Sa auzim numai de bine….

  5. Danutz says:

    http://www.facebook.com/groups/FanClubAndreeaVoica/
    Va asteptam cu mare , mare drag pe toti aceia care doresc sa ne fie alaturi in cadrul grupului FanClub ANDREEA VOICA pe Facebook ! Un grup dedicat in totalitate Vocii de aur a BANATULUI – ANDREEA VOICA!
    Va asteptam cu sufletul deschis!

  6. […] Legaturi externe: – Andreea Voica – Site Oficial – Pagina de Facebook a interpretei – Deian Galetin – UAIFMR – Interviu acordat doamnei Corina Pavel” – Interviu acordat dl. Adalbert Gyuris” […]

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors