PATAPIEVICI ÎNTRE PENAŢI ŞI LARI

Posted by Stefan Strajer On February - 9 - 2010

POLEMOS

“Nu am să mă înjosesc demonstrându-mi aici  românitatea” scrie şi semnează Horia Roman Patapievici un articol în cotidianul Evenimentul Zilei din 4 Februarie 2010.

PATAPIEVICI ÎNTRE PENAŢI ŞI LARI

 Autor: Corneliu Florea

Este pentru prima dată când am căutat verbul a înjosi  în DEX, gândindu-mă că, după baricada bucureşteană din 1989, verbul să fi primit şi alte sensuri, înţelesuri. NU, a rămas la fel, deci Horia Roman Patapievici (HRP) pur şi simplu nu se înjoseşte să ne demonstreze românitatea sa. Prin urmare, cei ce mai au curajul, in vreo ocazie oarecare, să spună, susţină şi demonstreze ca sunt români de fapt se înjosesc, umilesc, dezonorează, degradează. Acestea fiind celelalte sensuri ale înjosirii. Felicitări HRP, nimeni nu te obligă să te înjoseşti şi cu atât mai puţin să ne demonstrezi ca eşti român. Ai demonstrat ce eşti.

Cotidianul Evenimentul Zilei (EvZ) are un senat cu senatori aleşi, puşi la treabă şi remuneraţi după  îndeplinirea sarcinilor. Printre ei, in fiecare joi îi vine rândul lui  HRP să nu se înjosească să facă parte din cei 23 de milioane de omuleţi patibulari, deşi după cetăţenie face parte dintre ei, să ne facă educaţie şi reeducare de obicei, subliniez de obicei, demonstându-ne cât de înjositor este a fi român! Asta este misia lui, aşa cum Pristanda avea o misie, si era zi şi noapte sfeşnic la datorie! În această  joi, a pus din nou placa cu ura, imbecilitatea şi xenofobia  românilor folosindu-se de tertipul lui Pleşu de acum o lună, numai că pe el nu l-a interpelat un tânar ci un domn cu  aspect de pensionar, nu în obor precum Pleşu  ci  într-un supermarket. Cel cu aspect de pensionar i-a spus că ar trebui să ceară scuze lui Mihai Eminescu pentru ofensele aduse. HRP când aude de Mihai Eminescu este ca electrocutat la înaltă tensiune, se zguduie tot,  gesticulează dezordonat, strigă revenindu-şi greu numai după ce ii mai numeşte pe români plini de ură şi xenofobi. Aşa a fost si in acest articol, în plus, din nou s-a dat de ceasul morţii că el a fost răstălmăcit în cazul lui Mihai Eminescu!! HRP a folosit un tertip gazetăresc banal şi ieftin prin care inculpă nişte anonimi cu denigrările sale despre Mihai Eminescu in articolul „Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale” publicat în ziarul Adevărul din 15 ianuarie 2002. Urmăriţi: „Hotărât lucru, la o sută cincizeci de ani de la naştere, Eminescu nu mai e la modă.” *** „Eminescu nu mai e la modă fiindcă nu dă bine” *** „Amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa  valorilor proclamate la lumina zilei” *** „Eminescu  este suspect  pentru ca este politic incorect” *** „Nu  mai este poet naţional deoarece noi ieşim din zodia naţională” *** „Nu mai este poet canonic pentru că  studioşii manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie” *** „Nu mai este poet profund pentru ca profundul nu mai este prizat de intelectualii progresişti” *** „Nu este poet român  fiindcă tot ce este interesant în Eminescu este pur german”. Las la latitudinea cititorului sa înţeleagă ce  înţelege, să tălmăcească şi răstălmăcească cum vrea. Adaug numai că, după toate aceste atacuri furibunde de dispreţuiri şi calomnii lui HRP nu i-a mai rămas decât să-l bage în debara, lucru pe care-l face cu mâna lui, lăsând  amprente clare! Dar, din nou susţine că alţii au făcut-o („tinerii”, „studioşii”). În trecut, i s-a cerut să nominalizeze anonimii de la care a auzit şi citit cele de mai sus. NU a răspuns la întrebări. Numai lamentări parafrenice şi a făcut pe victima. Nicăieri în presa româna până la aceea dată, nu a apărut scris de altcineva: Eminescu este cadavrul nostru din debara. Iar, prezumtivul domn cu aspect de pensionar, plus noi ceilalţi omuleţi patibulari care am protestat împotriva acestor blasfemii automat suntem etichetaţi handicapaţi intelectual, duşmăni, xenofobi.  

Sugerez celor din mass media bucureşteană, să ne demonstreze că în România este totuşi democraţie, să dea de urma  domnului cu aspect de pensionar şi să îi ia un interviu! Merită să mai ascultam şi alte opinii, mai ales că cei cu aspect de pensionari au mai multă cultură şi experienţă decât mulţi alţii. Nu cer acest lucru de la EvZ pentru că ei nu acordă democraticul drept al replicii  la cele scrise de HRP despre mine în articolul său. Conducerea şi redacţia  EvZ, probabil, are numai jumătate de democraţie euro-atlantică şi o păstrează numai HRP&COMP. În schimb am citit comentariile în legatură cu articolul lui HRP în care din nou face pe victima omuleţilor patibulari.  Consemnez câteva: 

D-le Patapievici, e mai mult de un deceniu de când v-am citit prima carte! Tot de atunci, încă de la primele pagini, am înţeles ca veţi face parte din larii şi penaţii casei mele” – Coman Horaţiu din Mediaş. Respectam dreptul Domnului Horaţiu de a-şi alege ce lari şi patroni ai casei sale vrea, e proprietatea dânsului, poate avea un larium cu o stauetă a lui HRP, cu papion şi o mâna în falcă, căruia să-i aducă ofrande precum romanii: citeva  boabe de grâu la picioare şi din când în când sa-i pună câteva picături de miere de albină pe creştet, să i se închine şi să-l adore cât pofteşte. Noi chiar îl felicităm şi suntem uimiţi că ideea vine tocmai de la Mediaş, luându-le înainte lui Andrei Pleşu şi Alex Ştefănescu. Nu-i nimic, elite mari, voi încercaţi din răsputerile voastre intelectuale să-l duceţi mai înainte şi, din lar domestic al medieşanului, să-l  ridicaţi la rang de lar public, la Bucureşti! Templu are, este la sediul ICR-ului, pe Aleea Alexandru, mai trebuie să luaţi legătura cu Fondul Plastic să-i facă cate o statuetă mică din tinichea ce să fie distribuite la ICR-urile din străinătate şi prin adoratorii lui pe bulevardele bucureştene.

Dar nu sunt toţi la fel ca cel din Mediaş, mai sunt şi cei plini de ură, de xenofobie, care nu se lasă mai prejos şi zic ca HRP a început cu ura şi xenofobia împotriva poporului român când i-a făcut turmă după grămadă, la semnul fierului roşu, omuleţi patibulari, roşi de spirocheta românească până în stadiul terţiar! Acestea toate nu se uită. Nimeni până la HRP, nu i-a tăvălit prin urină precum el! De ce a făcut-o? Ce altă răsplată mai aşteptă de la români, nu îi este destul cea de la cei ce l-au cocoţat acolo?!

O internaută, Clara Warner, nu-l adoră pe HRP, precum medieşanul cu larii şi penaţii, îi spune că a scăpat  ieftin până acum şi că nu-l urăşte fiindcă este bufonul canaliei. Mă opresc. Mai departe dăm peste mai multe postări ale unui cotoi afurisit care se joaca cu el între labe la fel ca şi cu un şoricel şi îl întreabă cum a fost cu declaraţia lui despre Gioană a primit sex oral. Da, e o chestiune nebuloasă şi repede băgată sub preş de toţi, ceea ce ne dă dreptul la supoziţii, pentru că nu a fost chemat să dea explicaţii nici de Madam Gioană nici de Băsescu Traian. Una dintre supoziţii e de-a dreptul zgâlţâitoare: Nu Băsescu l-a înscăunat la ICR, cineva şi mai mare decât amândoi la un loc! Sper sa fie doar o supoziţie. Un internaut ce îşi zice Erbicidu dar se poartă ca un patapicid  îl stropeşte cu nu mă pot gândi la tine decât ca la un mitic arivist. Xenofob rău cu miticii. Apoi vine ION şi zâce: Eu nu vă urăsc, eu vă dispreţuiesc! Dispreţul e mai usturător decât ura, dar numai la cei cu obraz fin. Dar apare Etern Student care susţine că HRP are o figură de şoarece etern mirat, ori unde s-a mai văzut şoarece cu obraz fin. Mie îmi place analogia asta, a lui HRP cu un şoarece etern mirat, mai mult decât cea a lui CVT, care îl compara cu o tenie, ce în loc de cap are un scolex cu cârlige înfipte în ICR şi ventuze în bugetul contribuabilor xenofobi, bineînţeles. Alex nu a ştiut până acum ce înseamnă patibular, a deschis DEX-ul şi cu uimire a aflat ce este el după HRP. Niciodată nu-i prea târziu să deschidem ochii mari. Şi din Sibiu scrie un alt ION: nu-i vorba de ură, că pe un filfizon nu-l poţi urî şi mai zice ceva de imbecilitate, dar am pierdut noţiunea de când am fost trecut în rândul lor, cu toate că am terminat şi io şapte clase cu menţiune! Revine Etern Student, care face nişte combinaţii reuşite de băşcălie la adresa lui HRP, după care îi spune clar: Cam clasică încercarea cu xenofobia: jegul când este înjurat pentru ca este jeg, zice că este înjurat pentru ca este străin!! Cine are ochi să vadă, cine are urechi să audă! Internautul  Orlando are două întrebări adresate lui HRP: prima dacă este legat de scaun – e vorba de scaunul de la ICR – a doua: Eu ca român sunt mândru de Eminescu aveţi ceva cu el, nu sunteţi român? Probabil v-a scăpat, HRP nu se înjoseşte să demonstreze că e român! Fac o paranteză, nu pierdeţi ocazia şi căutaţi comentariul internautului Turcu, merită, i se adresează reverenţios, Domnule Director Patapievici, de asemenea uitaţi-vă  şi la cele ale studentului etern în care descrie ce i-a spus Monicăi Lovinescu la Paris în 1990 şi veţi afla ca, in drum spre Paris, HRP şi-a pierdut şi ultimele resturi rudimentare de caracter! Mai departe printre postări, Virgil într-un scurt comentariu îi demonstrează ca gândeşte superficial. Ar fi bine şi atât. Dan îi scrie ar trebui să depuneţi mandatul, asta, desigur, dacă ati avea un minimum de verticalitate şi decenţă.  Tare nea’ Dane, nu poţi cere omului ce nu are. Alex are o nouă idee: Dacă vre-o persoana publică din România ar fi atacat personalitatea , să zicem, Ben Gurion sau a Goldei Meir, ne-am fi trezit cu severe proteste diplomatice din partea Israelului şi a Statelor Unite! Bravo, curajos al adevărului, eşti trecut direct la antisemiţi. Internautul Glas  Papier începe: victimizarea eternă pe care o fluturaţi mereu creând‚ „scenete” cotidiene de culpabilizare a … şi restul frazei lipseşte, să se ştie ca, acolo sus cineva e cu „ochii democraţiei euro-atlantice” deschişi. Internautul Naboncota îi dă amical sfaturi, de scenă şi ecran, cum să ne convingă că nu este ceea ce este referindu-se la antiromânismul HRP. Mă opresc la Ciprian, care pune punctul precis pe i după care se întreabă ca un îngeraş nevinovat, din cartea lui Pleşu, dacă şi HRP face parte din grupul descris de el, ce dispreţuieşte şi urăşte tot ceea ce este românesc. Se poate, dragă, uite cum s-a luat de tine garda şi lefegii lui HRP, făcându-te ticălos. Vai, vai! Direct şi simpatic Dorel, care-l  compară cu nu ştiu ce ţigan şi îi spune patibulaevici! Original, să mai spună cineva ca românii nu au imaginaţie creatoare, expresia unui high IQ, plus că îi trage o caracterizare obiectivă, dar nu o reproduc. Mă opresc la internautul care scrie Patapievici cu „elita” lui nu valorează 3 lei! Criză, criză în România, dar uite că sunt români cărora le dă mâna să arunce leii! Toate aceste postări ne arată ca HRP e în cădere liberă…

Sigur, sunt incorect şi rău intenţionat, am învăţat de la  HRP şi EvZ, dacă din cele aproape două sute de comentarii  le-am ales numai pe cele ce îmi convin, lăsând deoparte adoratorii şi idolatrii lui HRP din aceste comentarii. Da, adevărat, dar ei sunt insignificanţi pe lângă noi, milioanele de omuleţi patibulari xenofobi cu antiromânii, iată cifra lor reală, dată cu această ocazie de internautul Petrescu: Suntem câteva mii care vă urmărim emisiunile şi vă citim cu dragoste, care înţelegem ce vreţi să spuneţi… Mai departe comentariile vă aparţin, eu în final doresc să mă adresez direct lui HRP.

Dragă Roman Patapievici, ardelenii romani au o vorbă câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia!  Îţi spun asta fiindcă ţi-am comentat articolul ca replică, deoarece ai scris despre mine infatigabilul patriot din Canada. Sa nu te… frigă grija, de fatigabilitatea sau infatigabilitatea mea, vezi-ţi mai bine de deviaţiile tale accentuate de personalitate, ca să nu zic mai mult, ca medic. Cât priveşte zeflemeaua la adresa patriotismului indiferent al cui, trebuie să-ţi spun că e liber în toată lume. Încă. Dar, dacă, te deranjează patriotismul la români, atât cât mai este, desfiinţează-l, săptămânal, joia la EvZ. Ba mai mult, dă o fugă, împreună cu Volodea şi Andrei, până la Cotroceni şi împreună cu preşedintele jucător pregătiţi  legea interzicerii sentimentelor şi manifestărilor patriotice la români, şi fii fericit.

CORNELIU FLOREA, FEBRUARIE 2010, WINNIPEG – CANADA

 

Articolul aparut in Evenimentul Zilei, 4 februarie 2010:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885331/SENATUL-EVZ-Ura-si-imbecilitatea-Din-nou-despre-Cazul-Patapievici/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7 Responses to “PATAPIEVICI ÎNTRE PENAŢI ŞI LARI”

  1. Victor Papadoc says:

    Mai lasati-l dracului pe damblagiul asta! Ii faceti publicitate gratuita! Nu-i altceva decat un schizofrenic ce-si alimenteaza elucubratiile din zgomotul facut de noi, cei care incercam sa-i descifram tembelismele. Ignoranta totala il va ucide. Incercati-o!

  2. Domnule Florea, demersul dumitale e patetic, ca sa ma pastrez in limitele civilitatii. Dumneata nu te pozitionezi critic fata de gandirea lui Patapievici ci recurgi la atacuri la persoana, dezonorante pentru orice om inteligent. Citatele pe care le dai sunt extrase cu fatarnicie din articolul in cauza; aparator al libertatii numai cat sa poti arata cu degetul, uiti ca libertatea de expresie e cea mai deplina manifestare a ei. Numai in sinistrul regim comunist oamenii trebuiau sa-si justifice cuvintele.

    Romanii se urasc foarte mult unii pe altii si e foarte trist.

  3. George Cozma says:

    Stimate domnule Bogdan Iliescu,
    1.Nu cred ca domnul Corneliu Florea este patetic. Dumnealui face ce ar trebuie sa faca toti romanii de cand Patapievici a injurat poporul roman, si-n plus a incalcat si un articol de constitutie. Dati-ne un singur exemplu din tara in care locuiti, sau din oricare alta, considerata civilizata si necivilzata unde un individ si-a injurat poporul din care face si apoi este pus intr-o functie reprezentativ. Un singur exemplu!
    2. Daca Dvs nu fa considerati ca parte dintre cei “23 de milioane de omuleti patibulari” e treaba Dvs, si tot daca nu va considerati ca parte dintr-un popor roman “Peste care toti s-au pisat” (citate din marea opera a lu’ Patapievici) tot treaba Dvs. Si vedeti celelelte injurii la adresa poporului roman.
    3. Mai aflati ca din 1990 se duce o politica antiromaneasca pe toate fronturile. Invatamant (sisteme care mai de care aiurea, plus manuale facute dupa clientela), Cultura: gasca de la Soros etc.denigrarea valorilor noastre nationale. Politica de a ne face sa ne simtim inferiori la tot pasul (politica dusa si de mass media). Politica: un dezmat si un circ. Cu prostia de “rrom” introdusa la presiune externa. Cu recunoasterea Hoculaustului la presiune externa etc etc. Si multe ar fi de spus.
    Documentati-va bine, prin citit mult si din surse diverse, prin analiza si mai meditati!

  4. corneliuflorea says:

    DRAGA DOMNULE BOGDAN ILIESCU,de la prima propozitie imi sunteti foarte simpatic, chiar daca sunteti de partea cealalta a baricadei, fiindca imi vorbiti de civilizatiei, care nu are limite si nici nu este un gard impotriva argumentelor, numai impotriva insultelor si a cliselor imprumutate. De exemplu asta cu “”ura romanilor””, cum il critici pe HRP si Tismaneanu cum sare toata “garda” si lefegii lor si te bate in piroaie cu ura si xenofobia. DVS dupa nume pareti roman, si daca chiar sunteti, va rog sa cititi volumul POLITICE si pe urma sa-l tot iubiti pe HRP pina la cele mai adinci batrinete,si chiar sa-l asezati printre larii si penatzii familiei DVS. Un alt cliseu pe care il folositi este “atacul la persoana” Cei ce critica cu argumente elitele politico-culturale de la Bucuresti, sunt atacatori celor ce ne vrea binele reeducindu-ne ca la Pitesti,in noua varianta a fiilor de nomenclaturisti comunisti. Eu, sunt fatarnic pentru ca, am ales ,de exemplu, citatul “”Nu este poet roman fiindca tot ce este interesant la Eminescu este pur german”” Stiti de ce a scris defaimarea asta ? Pentru ca nu l-a citit pe Eminescu. Trebuia sa citeasca numai DOINA si cu cu tot IQ-ul lui chinuit si-ar fi dat seama ca este mai mult decit fatarnic, insulta grosolan poporul roman si poetul lor national. Cred ca Domnul Cozma are dreptate, trebuie sa puneti mina pe carte ca sa fiti o autoritate in ceea ce postati, altfel nu sunteti luat in seama. Mie imi sunteti doar simpatic. Toti vorbim, toti avem dreptul ala cu care imi dati pe la nas “libertatea de expresie” care este si pentru mine, si altii ca mine, nu numai pentru HRP si Bogdan Iliescu. Cit priveste noutatea pe care mi-o dati cu “numai in comunism trebuia sa-ti justifici cuvintele” m-ai doborit de tot ! Nu va intreb citi ani de comunism ai trait, va spun doar ca am mai mult de 30 de ani in Romania, dar si 30 de ani in Nord America si peste tot, dar absolut peste tot, oamenii trebuie sa-si justifice cuvintele, intii de toate fata de ei insisi si apoi de semenii lor. Iar pe scara valorilor, cu cit sunt mai spre virf cu atit mai mult discernamint se cere in fata drepturilor de expresie !!. Mai ginditi, mai intrbati-l si pe HRP. Gata. Am o rugaminte, e loc destul pe pamint si pentru DVS, pe unde va aflati si pentru mine unde ma aflu, las-o-balta, bineinteles daca nu este obligatie de serviciu. Pe bani si din prostie oamenii fac orice …libertate de expresie cit incape in orice coltisor al societatii …

  5. maramuresanu says:

    Domnule George Cozma,nu sunt fan Patapievici dar cred ca are o cultura ce dovedeste un IQ destul de mare si nu ; parerea domniei voastre ca denumirea de ne-a fost impusa dinafara o consider reala:dinafara neamului romanesc,adica de tiganii (gen Nastase,Vanghelie sau Iliescu)care le este rusine pana si de stramosii lor…bohemieni,sau gitani,sau tzigani,sau…!!
    Asa ne facem noi in lume!

  6. maramuresanu says:

    Programul d-voastra transcrie cu greseli cele scrise de mine si iese denaturat continutul!!

  7. corneliuflorea says:

    DRAGA DOMNULE MARAMURESANU,
    pe mine ma intereseaza opinia DVS, dar asa cum ati sesizat e putin
    denaturat, incomplet. Oricum, as dori sa precizez ca IQ – intelligence quotient – e un coieficient de masurare a functiilor scoartei cerebrale pe cind cultura este o cantitate de cunostinte acumulate ! Doua lucruri diferite ! Sunt persoane cu IQ modest dar cu o mare cultura si invers, indivizi care se bazeaza pe IQ si cu o cultura redusa jongleaza in mass medie. Si nu la urma, trebuie sa stim ca sunt multi cu HIGH IQ pe care il pun in slujba raului…s.a.m.d.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors