SPIRITE CELEBRE (II)

Posted by Stefan Strajer On February - 5 - 2010

SPIRITE CELEBRE (II)

Autor: Mihai Burduja

Un om de spirit ar fi adesea la mare strâmtoare, lipsit de societatea prostilor. LA ROCHEFOUCAULD
Înca din antichitate frizerii erau cunoscuti ca fiind foarte vorbareti. Într-o zi, regele Macedoniei, Archelaos (?-399 î. Hr.), a chemat un frizer pentru a-i scurta parul.
– Cum doriti sa va tund? A întrebat acesta. – În tacere! i-a raspuns regele.
Împarateasa romana Agrippina, zisa si cea tânara (15-59 d. Hr.), mama lui Nero, fusese condamnata la moarte de propriul fiu. În clipa când centurionul Anicetus, trimis sa o ucida, se apropia de ea, aceasta striga: – Împlânta-mi pumnalul în pântece pentru ca a avut nesansa sa dea nastere unui monstru ca fiul meu.
Pasionat pescar amator, lui Marcus Antonius îi era ciuda pe nobilii egipteni din suita reginei, mai norocosi la pescuit decât el, care în ziua aceea nu prinsese nimic. Pentru a-l îmbuna, Cleopatra îi zise: – Egiptenilor le e dat sa prinda pesti, iar romanilor sa prinda regi.
Împaratul Iulian Apostatul era pasionat dupa filosofie. Cu ocazia unor sarbatori religioase, în timp ce lua parte la un dans ritual, se zice ca ar fi murmurat: Ah, Platon! Pentru un filosof, meseria de împarat e teribil de stupida!
Agesilau, rege al Spartei (398-358 î. Hr.), îsi iubea mult copiii si se juca des cu ei. Într-o zi a fost gasit în mijlocul lor calare pe un bat. Rusinat, regele a rugat sa nu se povesteasca scena decât celor care au copii.
Dupa ce a fost învins de greci, regele persan Artaxerxe (436-358 î.Hr.) a încercat sa-i dezbine. Stiind ca generalul teban Epaminonda este un dusman al spartanilor, regele a vrut sa-l atraga de partea sa trimitându-i daruri foarte pretioase. Epaminonda a refuzat însa, comunicându-i: – Daca Artaxerxe vrea sa fie prieten cu tebanii, va avea asigurata stima mea fara a-mi trimite daruri. Daca este însa dusmanul grecilor, atunci sa fie sigur ca nu are destule bogatii pentru a ma cumpara.
Unui soldat roman i se facu o nedreptate si îl ruga pe împaratul Octavian August sa-l ia sub ocrotirea sa. Împaratul îi dadu un curtean sa-l însoteasca în fata judecatorilor. Soldatul îi zise: Nu tot astfel m-am purtat eu cu Maria-ta când erai în primejdie la Actium; eu însumi am intrat în lupta. Si zicând aceasta, soldatul îsi arata ranile. Împaratul merse el însusi sa-l apere pe soldat.
Dupa batalia de la Actium, Octavian August a trecut în revista prizonierii pe care voia sa-i execute. Printre acestia se afla un dusman îndârjit al sau, anume Mitellus. Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavian August, Marcus Vipsanius Agrippa, i s-a adresat astfel: – Tatal meu a fost inamicul tau si îsi merita moartea. Eu te-am servit însa cu credinta si merit o rasplata. Da-mi voie, ca recompensa, sa mor în locul tatalui meu! Octavianus l-a iertat pe Mitellus si nu a primit jertfa fiului sau.
Apollonios calatorea spre un oras îndepartat. Ajungând pe malul Eufratului, un vames l-a oprit cu urmatoarele cuvinte: – Ce bunuri aveti de declarat? – Bunuri? a raspuns Apopponios. Am Dreptatea, Moderatia, Stapânirea de sine, Perseverenta si Curajul. Vamesul era nedumerit: Acestea sunt, bineînteles, sclavele dumneavoastra? – Nu sunt sclavele, ci stapânele mele!
Megabizes, unul dintre conducatorii de osti ai lui Xerxes, a venit la Apelles sa-i faca portretul. Pictorul s-a ocupat de lucru. O buna bucata de vreme Megabizes a tacut, apoi a început sa trancaneasca vrute si nevrute despre pictura. Apelles l-a întrerupt busc si, astupându-i gura cu mâna, i-a spus: – Când taceai, datorita îmbracamintei de purpura împodobita cu aur, pareai o persoana importanta. Acum, când trancanesti, râd si ucenicii care-mi potrivesc culorile.
Medicul tadjic-persan Avicena (980-1034) întâlni într-o zi pe un tânar medic. – Salut, colega, ai un aer radios… De ce nu? Iau viata usor… – Vai! – exclama Avicena – Si nu te mustra constiinta?
*
Prostii se folosesc de oamenii de spirit la fel cum cei scunzi poarta tocuri înalte. VAUVENARGUES
Generalul roman Scipio Africanul (235-183 î. Hr.) era de parere ca un general trebuie sa-si riste viata numai în cazul unei batalii decisive. Un prieten bun de-al lui îi spuse: – Comportându-te astfel, nu esti un ostas. – Foarte adevarat – îi spuse Scipio – sunt un comandant de oaste.
Într-una din zile, Scipio Africanul s-a dus în vizita la poetul Ennius. Acesta a trimis servitoarea sa-i spuna ca nu este acasa. Desi si-a dat seama ca nu-i adevarat, Scipio n-a zis nimic si a plecat. Dupa o vreme, l-a cautat Ennius pe Scipio. Auzindu-se strigat, Scipio a raspuns: – Nu sunt acasa!
– Cum poti spune asa ceva? a întrebat poetul. Oare nu-ti cunosc vocea?   Atunci, Scipio i-a replicat: – Când am fost zilele trecute la tine, eu am crezut-o pe servitoarea ta care mi-a spus ca nu esti acasa. Tu nu ma crezi chiar când îti spun eu însumi ca nu sunt acasa?
Învingându-l pe Hannibal la Zama, în anul 202 î.Hr., Publius Cornelius Scipio Africanul i-a cerut sa-i spuna care sunt, dupa parerea lui, cei mai mari comandanti de osti. – Primul, a spus Hannibal, este Alexandru Macedon. – Al doilea? – Al doilea e Pyrus. – Si al treilea a insistat Scipio, crezând ca Hannibal îl va numi pe el. – Al treilea ma consider eu. – Si daca tu m-ai fi învins pe mine?, a întrebat în continuare romanul. – Atunci m-as fi considerat primul.
Scipio Africanul, care îsi pierduse un ochi într-o mare batalie purtata împotriva cartaginezilor, a facut prinsoare cu unul din generalii sai ca va vedea mai bine decât el. Ramasagul a fost acceptat. – Am câstigat, spuse Scipio, eu vad la tine doi ochi, în vreme ce tu la mine nu vezi decât unul.
La sfârsitul celui de al doilea razboi punic, solii cartaginezi – au fost întrebati cu ironie în Senatul roman, facându-se aluzie la prima calcare de juramânt de catre Cartagina. – Pe ce zei va veti mai jura acum? – Pe aceiasi! a raspuns Azdrubal fara sa-si piarda cumpatul. Deoarece ne-au pedepsit ca ne-am calcat juramântul.
Atunci când a aflat ca niste cunoscuti, pe care îi socotea drept nemernici – dupa cum bine se stia –, i-au adresat elogiile lor, filosoful grec Antistheme a avut urmatoarea replica:
– Pe semne am facut cine stie ce fapta necugetata!
Într-o clipa de ragaz pe câmpul de lupta, poetul Antagoras facuse un foc si frigea o bucata de carne. Întâmplator a trecut pe acolo regele Macedoniei Antigonos. – Ce crezi tu, Antagoras, Homer, când a descris vestitele lupte ale lui Agamemnon, si-a pierdut vremea frigând pastrama? l-a întrebat batjocoritor regele. – Daca va închipuiti ca Agamemnon a câstigat toate luptele pierzându-si vremea sa vada cine frige pastrama pe câmpul de lupta? i-a replicat poetul.
Când filosofului grec Anistene (435-370 î.Hr.) i s-a reprosat ca are relatii cu lumea rea, el a raspuns: – si medicul vine în contact cu bolnavii, dar nu se îmbolnaveste!
În urma unei batalii, Androclide, un soldat spartan, a ramas schiop. Se apropia un alt razboi. Din cauza invaliditatii, Androclide a fost dat afara din armata. Atunci s-a prezentat în fata comandantului: – Credeam ca aveti nevoie de soldati ca sa lupte, nu ca sa fuga! Si astfel a fost reprimit în armata.
Angelotte, cardinal roman, vazu într-o zi, în curtea unei manastiri, un prelat ortodox, cu o barba masiva, înconjurat de o multime de preoti catolici. – Bine face, zise el cu admiratie; printre atâtea capre se cade sa existe si un tap!
Filosoful grec Anaxagora, profesorul lui Pericle, Euripide si Socrate, acuzat ca i-ar fi insultat pe zei, a fost izgonit din Atena. Dusmanii lui Anaxagora l-au condamnat la moarte si numai datorita interventiei renumitilor sai elevi, aceasta pedeapsa i-a fost comutata în exil pe viata. Anaxagora glumea. – Nu eu i-a pierdut pe atenieni, ci atenienii m-au pierdut pe mine.
Grupaj alcatuit si prezentat de MIHAI BURDUJA

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors