MIHAI EMINESCU LA ROMÂNII DIN AMERICA

Posted by Stefan Strajer On February - 1 - 2010

MIHAI EMINESCU LA ROMÂNII DIN AMERICA

File de turneu cultural

Autor: Conf.univ.dr. Anca Sirghie

 

I.ÎN MEREU ÎNSORITUL ORAŞ DENVER, COLORADO, A FOST ÎNCEPUTUL

    Fiecare călătorie în Lumea Nouă din anii precedenţi mi-a dat sentimentul că în plan cultural descopăr la conaţionalii noştri un potenţial nebănuit, dar insuficient valorificat datorită lipsei de unitate între ei. Ceea ce simt mulţi români care muncesc în America este insatisfacţia ruperii de viaţa culturală din ţară. Iată de ce, nu cu mult timp înainte de a pleca spre America, mi s-a comunicat că acolo sunt solicitată să susţin câteva conferinţe în state diferite, începând cu Colorado şi continuând cu New York, ca să ajung apoi şi în Michigan. Cel mai important era să stabilesc teme adecvate comunităţilor de români şi chiar locaţiei stabilite pentru fiecare dintre ele.

    Ca eveniment cultural pus în legătură cu cei 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, conferinţa anunţată din timp la Biserica Sf. Dimitrie cel Nou de la Universitatea din Boulder, Colorado, orăşel universitar prestigios, mult indrăgit de artişti, trebuia să ţină în accepţia mea cont de un anume context religios.  In 27 decembrie a.c. de Sf. Ştefan, după un moment închinat celor muriţi la Revoluţia din România decembristă, preotul Ioan Bogdan, absolvent al Institutului Teologic Ortodox din Sibiu, a anunţat ca “eveniment al zilei” aşteptat de toţi cei prezenţi conferinţa mea, Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu. S-a pregătit imediat ecranul pentru textele şi imaginile aduse de mine. Pe o masă au fost aşezate câteva dintre cărţile mele, pe care în mod sincer intenţionam numai să le arăt, întrucât mă aflam prima dată în faţa unor români americani din zona oraşului  Denver. Capitala Statului Colorado este o localitate de la poalele Munţilor Stâncoşi cu totul surprinzătoare pentru mine, căci aici 300 de zile în an sunt însorite, încât  de la mic la mare, localnicii poartă ochelari de soare indiferent de anotimp. In Denver, oraş superb aflat la o altitudine mare, chiar şi în decembrie, luna cu temperaturi joase, luminozitatea celestă te euforizează, pur şi simplu, aşa ca pe ţărmurile mărilor Greciei în plină vară. Salba de staţiuni de ski din preajmă se situează la înălţimi de peste 3000 m altitudine, unde întregul an sunt condiţii optime pentru sporturile de iarnă. Aflată într-un grup de colindători în ajun de Crăciun, am cunoscut  între altele mai multe familii de maratoniste românce, care se antrenează din plin  în zona montană a oraşului Denver. Erau între ele Constantina Diţă, campioană mondială maratonistă la Beijing în 2008, şi Luminiţa Talpoş, cu un palmares şi el redutabil. Nu m-am mirat să le revăd la conferinţa mea de duminică. I-am remarcat între participanţii la eveniment pe distinşii intelectuali care sunt soţii Ingrid şi Mircea Fotino, prima familie de români care acum aproape 4 decenii s-a aşezat la Denver. Au venit la conferinţa mea şi reprezentanţii presei  româneşti locale. Între ei, Sebastian Doreanu mi-a mărturisit intenţia de a face la Denver o bibliotecă românească, pentru care mi-a solicitat toate cărţile mele.Nu aveam cu  mine decât câteva titluri, luate aproape la întâmplare de acasă la plecare.

    Imediat ce în capela universitară condiţiile de proiecţie au fost asigurate, am început prezentarea temei Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu, pe care în mod explicabil n-am avut vreodată preocuparea de a o propune nici studenţilor mei din ţară, fie la Sibiu sau la Tg. Mureş, la Bacău şi nici celor de la Universitatea “Michel de Montaigne” din Bordeaux, Franţa. Doar  la un simpozion internaţional la Helsinki în vara lui 2008 am tratat o temă similară, concretizând cazul poetului iconoclast Tudor Arghezi, despre care în tot cursul activităţii mele de profesor am vorbit liceenilor şi studenţilor mei români. Acum se cerea să menţionez în faţa unui public atât de însetat de cultură naţională  noile studii, mult mai cuprinzătoare decât bănuisem eu, şi pe autorii lor, care în ultimul deceniu au început să trateze relaţia lui Eminescu, poet şi publicist, cu credinţa religioasă şi cu miturile creştine. Am recurs la manuscrisele eminesciene în care motive şi personaje emblematice ale credinţei creştine apar în mai multe variante ale aceleiaşi poezii, cel mai adesea neşlefuită spre a fi tipărită antum. Surprinzătoare pentru publicul din Denver a apărut şi prezenţa unor motive religioase în publicistica eminesciană, iar pentru că românii  ortodocşi tocmai sărbătoreau în 27 decembrie pe Sf. Ştefan, firească mi s-a părut  consemnarea admiraţiei poetului -gazetar pentru “atletul lui Christos”, domnitorul Ştefan cel Mare al Moldovei.

Conferinţa a fost un moment de intensă românitate, care s-ar putea să aibă binevenite prelungiri viitoare, mai ales că în zonă apar publicaţii în limba română şi sunt tineri de iniţiativă culturală cu totul remarcabili ca statut intelectual. Mulţumirilor verbale primite la finele conferinţei li s-au adăugat în următoarele câteva zile şi altele scrise, venite din partea unor participanţi, care mă rugau să revin. De altfel, cărţile aduse de mine doar spre ilustrare a domeniilor mele de activitate au fost pe dată cerute de conaţionali ai noştri, dornici să reia legătura cu literatura română, de care au fost ţinuţi atât de departe mulţi, prea mulţi ani.    

Am înţeles că în această comunitate a românilor din capitala Statului Colorado s-a făcut astfel  un început de nouă tradiţie culturală, pe care  este firesc să o perpetueze şi alte personalităţi din ţară care vor vizita pe viitor aceste frumoase meleaguri ale Americii, unde nici măcar temuta criză financiară nu a dat prea mult de furcă localnicilor, care şi-au menţinut economia în parametrii normali ai unei prosperităţi muncite din greu, dar evidente şi în viaţa compatrioţilor noştri, trăitori pe acele meleaguri. M-am despărţit cu greu de ei, înţelegând că las în urmă alţi noi prieteni, bucuroşi să mă asculte oricând, vorbind nu numai despre Eminescu şi nici doar despre clasici.

II. DESPRE MIHAI EMINESCU LA NEW YORK, ÎN CEAS ANIVERSAR

 

     Nicăieri nu am simţit a fi mai justificat mitul creat în jurul lui Mihai Eminescu şi opera sa ca la românii de la New York, care nu apleacă privirile spre nici-un argument potrivnic credinţei în sacralitatea lui, credinţă declarată nu axiomatic, ci sprijiniţi pe dovezi, niciodată îndestul cercetate. De aceea nu am avut motiv să mă simt surprinsă de faptul că împlinirea a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu a fost marcată în comunitatea românilor newyorkezi printr-o manifestare de o amploare neobişnuită, ea întinzându-se pe trei zile de activităţi variate, în locaţii diferite, dar având o finalitate unitar concepută.  Cele trei trepte ale aceluiaşi eveniment cultural al românilor newyorkezi s-au concretizat ascendent, de la seara de cenaclu literar din 15 ianuarie în atmosfera lejeră a unui dialog ferit de severitatea oficializării, la un simpozion de amploare desfăşurat în instituţia cea mai reprezentativă a statului nostru, Consulatul General al României în ziua de 16 ianuarie, ca în 17 ianuarie  să fie programată o rugăciune către Dumnezeu rostită în mai multe lăcaşuri sfinte ale ortodoxiei newyorkeze pentru poetul naţional al românilor de pretutindeni. Iată o triadă a spiritualizării într-un eveniment cultural românesc conceput şi chiar organizat exemplar, departe, slavă Domnului, de formele îndeobşte letargice  pe care le-a înregistrat în ţară, unde el este umbrit de cei care contestă fără o suficientă argumentare importanţa simbolică a lui Eminescu în viaţa spirituală a poporului român.

    Surpriza pe care mi-au pregătit-o organizatorii manifestării însă, nu a fost numai faptul că la această ediţie eram singurul membru al Uniunii Scriitorilor din România invitat din ţară, ci  şi acela că în reuniunea din 15 ianuarie a.c. eram oaspete de onoare al Cenaclului  “Mihai Eminescu”din New York. Drept aceea,  trei membri de frunte ai cenaclului, anume poetul prof. Th Damian, prof. Valentina Ciaprazi, criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, au prezentat  dintre ultimele-mi cărţi apărute  la edituri din ţară, pe cea realizată în colaborare cu prof. dr. Ada Stuparu de la Craiova, volumul Limba şi literatura română-Scrierea argumentativă. Scrierea reflexivă, Scrierea imaginativă, Editura Gabriel, 2009, un bun instrument de lucru pentru profesorii de română cu elevii ciclului gimnazial, conceput în vederea dezvoltării deprinderii de a realiza compuneri, fie “argumentative” legate de genurile literare studiate la clasă, fie compuneri libere, “reflexive” şi respectiv “imaginative”. Aşa cum a remarcat M.N.Rusu, succesul acestui caiet de lucru derivă din valoarea reprezentativă a fragmentelor selectate din opere beletristice, ele devenind un punct de pornire temeinic pentru viitoarea cultură umanistă a elevilor. Criticul semnala faptul că noi, ca autoare, nu am ignorat nici operele scriitorilor diasporei româneşti, semn al unei intrări în normalitate. A fost menţionată şi revista la care activez ca redactor- şef „Lumina slovei scrise”, publicaţie academică anuală ajunsă acum la al 7-lea volum, care se va lansa în curând la Universitatea “Alma Mater” Sibiu. Dialogul consacrat lui M. Eminescu de participanţi, între care se afla şi publicistul Gr. L. Culian de la „New York Magazin”, cel mai vechi ziar românesc independent în metropola americană,  s-a focalizat pe ipostaza ziaristului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ipostază nesocotită şi prea puţin cercetată până în prezent, deşi ea evidenţiază spiritul de jertfă în numele dreptăţii, într-o luptă cu mistificările de tot felul. Deja în 1906 A.C.Popovici afirma că :”Oricât l-am admira pe Eminescu ca poet, şi mai multă admiraţie merită ca gânditor politic.” Personalitatea geniului absolut al culturii române, cu deosebire în ipostaza de ziarist implicat activ în viaţa socială şi în cea politică a epocii lui apare, mai mult decât în toate perioadele exegezei precedente, reliefată  prin cercetarea documentară din ultimele decenii, când s-a evidenţiat dramatismul unei existenţe dedicate poporului său şi sacrificate până la martiriu pentru el. S-a remarcat şi faptul că până în prezent nici opera beletristică eminesciană nu a fost epuizată de istoria literară românească, dar o nouă deschidere o asigură punerea în circulaţie a ediţiei complete a manuscriselor acestui  inegalat creator de geniu al culturii naţionale. 

     Într-un moment când la Bucureşti spiritele luminate ale Academiei Române se întrebau într-o reuniune publică dacă Eminescu poate fi socotit “poetul naţional” al neamului,  în cenaclul de la New York se reconstituia sinusoida receptării poetului de către generaţiile liceenilor din epoca socialistă şi ale celor posdecembrişti. Argumentul decisiv pe care eu  îl invoc ori de câte ori se pune în discuţie calitatea lui Eminescu de poet naţional al românilor este adevărul că peste 100 de generaţii  de şcolari la cele mai diferite vârste l-au receptat pe poet, considerându-l al lor ca simţire şi conştiinţă-model, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu niciun alt scriitor al neamului nostru, fie că ne referim la G. Bacovia, T.Arghezi, L.Blaga sau  la N. Stănescu şi indiferent de valoarea lor intrinsecă. În concluzie, fără să fi ieşit din nota firescului, dezbaterile acestei animate şedinţe de cenaclu au fost o reuşită. 

   În continuare, conaţionalii noştri din New York l-au evocat pe Mihai Eminescu la Consulatul General al României  în 16 ianuarie 2010. Iniţiativa a fost tot a scriitorului pr. prof. Theodor Damian, preşedintele Institutului  de Teologie Ortodoxă şi Spiritualitate, în colaborare cu ing Cristian Pascu, preşedintele Societăţii Române Creştine “Dorul”, lor alăturându-li-se Academia Oamenilor de Ştiinţă. De patru ani de când primesc invitaţia de a prezenta comunicări despre Eminescu la mijloc de ianuarie în America nu încetez să mă simt contrariată văzând că Institutul Cultural Român din New York, aflat în aceeaşi clădire cu Consulatul, nu participă la un asemenea eveniment important, pe care în mod firesc chiar el ar fi trebuit să-l patroneze şi să-l găzduiască. Oare şi în alte ţări asemenea  institute culturale manifestă o asemenea atitudine de somnolenţă în loc să-şi împlinească menirea? Simpozionul Eminescu, intrat de aproape două decenii în tradiţia culturală a comunităţii românilor de peste Ocean,  s-a impus a fi cel mai amplu eveniment academic din Statele Unite ale Americii. Totuşi, în România nu se preia prin mass-media evenimentul, care rămâne total necunoscut şi în anul acesta, când s-a ajuns la a 17-a ediţie, ca şi în cei precedenţi.  

  În deschiderea manifestării, Cristian Pascu a relatat  modul cum s-a finalizat un mai vechi proiect cultural al său prin aducerea la finele anului 2009 la New York a celui dintâi bust al Luceafărului poeziei româneşti. Este prima statuie a marelui poet care trece Oceanul către SUA şi în sens mai larg primul monument cultural românesc din “Lumea Nouă”, conceput să fie expus într-un spaţiu public de pe teritoriul american. Bustul a fost transportat cu un container în care s-a aflat şi noua catapeteasmă, care va înlocui vechiul iconastas de la Biserica Sf. Maria din Queens NY, care pentru moment adăposteşte bustul amintit, până la primirea autorizaţiei de amplasare a lui în vecinătate, la “Queens Museum of Art”. Lucrarea, în greutate de 90kg.,  a fost realizată în anul 1969, fiind turnată în bronz masiv la Arad, operă a sculptorului Nicolaie Goia-Pascu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi profesor la Liceul  “Nicolae Tonitza” din Bucureşti. Este un proiect cultural unicat în SUA, el întrunind aprecierile unui număr de 1.030 de români, care au semnat individual şi s-au alăturat demersului Societăţii Române Creştine “Dorul”. Acest moment de pionierat a fost atunci semnalat de presă, căci la plecarea Bustului din România, Agerpres-ul şi unele ziare de mare tiraj, inclusiv seiturile Antenei 3, au comentat acest eveniment de excepţie pentru românii americani din New York.

    În acest an aniversar Simpozionul a avut ca temă generală  Receptarea  lui Eminescu în cultura română în trecut şi astăzi. Au conferenţiat distinşi cercetători şi cadre didactice prestigioase ale domeniului, precum profesorii Theodor Damian şi Doru Tsaganea de la Metropolitan College din New York,eu, adică Anca Sîrghie de la Universitatea “Alma Mater” Sibiu, România, Tudor Spătaru de la Columbia University, USA, criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, Valentina Ciaprazi de la LaGuardia Comunity College din New York, dr. Napoleon Săvescu, directorul revistei “Dacia Magazin”  şi preşedintele Asociaţiei “Dacia Revival International Society” din New York.

  Răspunzând dezideratului de a actualiza o temă care  din motive politice obiective nu a depăşit cercul restrâns al specialiştilor domeniului, comunicarea mea, intitulată Anotimpurile receptării motivelor creştine din opera lui Mihai Eminescu, a avut o armătură ştiinţifică solidă,  concretizată în 38 note bibliografice, fiind rodul unei cercetări îndelungate. Ea  ilustrează  calea sinuoasă înregistrată în cele 4 perioade distincte ale abordării în istoria literaturii române a acestui domeniu mai puţin proeminent al operei poetice şi publicistice eminesciene. Este un registru poetic rămas în cea mai mare parte în filele de postume, care decenii de-a rândul au fost greu de accesat. După “îngheţul” finelui de secol XIX şi al începutului de veac XX, când prima abordare biografică a lui Alex. Grama a imprimat o notă negativistă, care a inhibat pentru un timp cercetarea în domeniu, perioada interbelică prezintă aspectul unui anotimp al “dezgheţului”. Aceasta este perioada primei adevărate deschideri, pe care gândiriştii au concretizat-o prin încercarea de a argumenta ideea că Eminescu a fost un precursor al mişcării lor ortodoxiste. De altfel, în toate etapele receptării critice abordarea acestei teme eminesciene a stârnit controverse aprinse. Aşa a fost nu numai cea dintre Eugen Lovinescu, ca mentor al modernismului, şi N. Crainic, ideolog al ortodoxismului, ci chiar în cadrul revistei “Gândirea”, T. Vianu contraargumentează ideile lui Radu Dragnea, iar viitorul eminescolog G. Călinescu descurajează la tinerii analişti improvizaţia şi lipsa spiritului critic în tratarea acestui aspect al creaţiei eminesciene, rămas pe mai departe fragil  ca deschidere documentară. În anotimpul “secetei cumplite”, cum poate fi definit proletcultismul ateist al perioadei comuniste, motivele creştine sunt puse sub sechestrul cenzurii, obstrucţionând cercetarea şi deviind unghiurile obiective de interpretare, chiar atunci când este vorba de G. Călinescu sau Şerban Cioculescu. Singurul care a înfruntat primejdia cenzurărilor ideologice în numele adevărului este Perpessicius, neîntrecut cunoscător al postumelor eminesciene. El a avut cutezanţa de a semnala existenţa unor motive religioase în universul liricii “ poetului nepereche”. Nevoia obiectivă de popularizare a manuscriselor eminesciene a resimţit-o acut filosoful Constantin Noica, care din 44 caiete, câte au intrat în zestrea Academiei Române în 1902, a izbutit să facsimileze doar 16, colindând ţara cu ele de la Bucureşti la Sibiu şi de acolo la Botoşani, dar el avea să moară fără a-şi vedea împlinit visul popularizării lor printr-o ediţie integrală. Ea există abia acum, când în capitala României tocmai s-a lansat şi ultimul caiet al manuscriselor eminesciene într-o ediţie completă, coordonată de acad. Eugen Simion şi care va ajunge nu numai la Chişinău ci şi la românii din America sau de pe alte continente.

    Prin antiteză, un nou  câmp de sondare a acestei teme eminesciene se creează în anii postdecembrişti, în “anotimpul rodirii”,  când pe baza unei documentări tot mai larg accesate de criticii literari este prezentat un întreg “univers” al creaţiei sale poetice şi publicistice în care apar motive creştine. Volume ample, ca cele ale profesorilor Dumitru Gh. Constantinescu şi Doru Scărlătescu de la Iaşi, Nicolae Suciu de la Constanţa sau  interpretări ale unor  prestigioşi cărturari bisericeşti, precum Valeriu Anania  de la Cluj-Napoca, oferă cititorilor şansa situării lui Mihai Eminescu în familia autorilor “inefabili” de lirică religioasă, alături de E.A. Poe, Baudelaire sau R.M.Rilke, antrenaţi, cum afirma prof. Constantin Ciopraga şi academicianul Mihai Cimpoi într-un “dialog fiinţial” cu divinitatea. Bipolaritatea argumentărilor se structurează antitetic şi pe opinia unor eminescologi, aidoma lui Dumitru Gh. Constantinescu care în lucrarea Eminescu şi spiritualitatea creştină, apărută la Editura Axa Botoşani în 2001, conchidea: “Eminescu a fost şi rămâne cel mai religios dintre toţi poeţii şi scriitorii noştri. ”(p. 249 ) Chiar dacă această comunicare a ilustrat cu  cea mai mare fidelitate solicitările temei generale, şi celelalte intervenţii au provocat acelaşi viu interes din partea celor mai mulţi dintre participanţi. Ei au urmărit cu încordare expuneri ca: M. Eminescu:Interpretări şi răstălmăciri a lui Th Damian, Eminescu în viziunea lui Nichita Stănescu de M.N.Rusu, M.Eminescu şi Gr. Vieru de Tudor Spătaru, Politica europeană a anilor 1880 reflectată în opera publicistică a lui M. Eminescu, de Doru Tsaganea, Patriotismul lui Eminescu de Napoleon Săvescu sau Eminescu şi romantismul european de Valentina Ciaprazi, în care diversitatea spectrului tematic a fost agrementată cu amintiri personale, cu evocări ale unor personalităţi din contemporaneitate.  

    Partea artistică a programului, într-o manifestare  culturală patronată  de Excelenţa Sa Pietro Luciano Pavoni, Consulul General al României la New York, s-a compus dintr-un recital de lirică eminesciană şi un altul din creaţia membrilor Cenaclului literar deja menţionat, activ în marea metropolă americană din anul 1993.  Artişti newyorkezi precum Lia Lungu, ziaristă şi iubitoare a cântecului românesc, poeţi ca Valentina Ciaprazi, Alex Amalia Călin, Ion Burcin, Th. Damian, clarinetistul Constantin Apostol şi solista Emilia Alexandrescu au încântat asistenţa, aşa cum, de altfel, ea era obişnuită de mulţi ani. Surpriza artistică a evenimentului au rezervat-o musafirii din Republica Moldova. Astfel Cristian Aldea -Teodorovici, organizatorul Festivalului de muzică “Două inimi  gemene”, fiul martirilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici, şi actorul Nicolae Jelescu, directorul Teatrului de poezie din Chişinău, au interpretat piese pe texte eminesciene şi au recitat versuri ale Luceafărului liricii noastre naţionale. Lacrimi de sfântă reculegere pentru destinul unui poet inegalat şi nu mai puţin pentru cel al neamului său urgisit. Nu au lipsit nici unele intervenţii spontane, ca realizarea unor înregistrări muzicale pe versurile poetei Valentina Ciaprazi, înregistrări prezentate ad-hoc de  dr. N. Săvescu, plin de însufleţire şi om de iniţiativă, ca de obicei.   Din expoziţia de carte românească recent apărută participanţii la eveniment au cules informaţii utile de documentare literară, aceasta fiind o altă tradiţie notabilă a evenimentului newyorkez. 

      În cea de-a treia zi, la Capela “Sf. Petru şi Pavel” din New York s-a oficiat o slujbă religioasă de pomenire a marelui poet şi publicist român. Dar nu numai atât. Din triumviratul personalităţilor pomenite cu acest prilej au mai făcut parte Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, cărturar de vrednică amintire, şi poetul Grigore Vieru, la un an de la trecerea sa în lumea drepţilor. Invitat unic din România la acest eveniment complex, am fost rugată să prezint tema Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu, dar am simţit nevoia să evoc şi pe Gr. Vieru, căruia în 30 noiembrie 2009 în cadrul Congresului Spiritualităţii Românilor de Pretutindeni, ajuns la a XIII-a ediţie, i s-a ridicat primul monument aşezat pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia în imediata vecinătate a statuii lui M. Eminescu. Erau prezenţi acolo români basarabeni şi alţi participanţi la congres, veniţi din 32 ţări, emoţionaţă să asiste la sfinţirea monumentului edificat de sculptorul Ion Adam. Împlinirea unui an de la stingerea poetului basarabean avea să stârnească iniţiative similare şi în alte oraşe din România şi din Republica Moldova. Se ştie că Gr. Vieru a avut un adevărat cult pentru M. Eminescu, între altele, evident în poezia-testament  Legământ, dedicată  în 1964 înaintaşului său de geniu. La rândul său, Mitropolitul Antonie Plămădeală, personalitate ecleziastică de  înaltă ţinută întelectuală, pusese în circulaţie o monografie necunoscută şi deci ignorată de istoria literară, anume cea a lui Elie Miron Cristea, care în 1895  o prezentase ca teză de doctorat la Universitatea din Budapesta.

     La slujba de Pomenire şi la Parastasul celor 3 mari conştiinţe naţionale colacul împletit în forma spicului de grâu şi voluminoasa colivă au fost oferite de Societatea “Dorul”. Aşa cum ţinea să menţioneze Cristian Pascu “e bine să nu omitem asemenea lucruri, care par unora simple detalii, deoarece noi, cei din America, facem aceste gesturi cu modestie, de cele mai multe ori pe propria cheltuială şi mai important decât atât, cu multă SMERENIE, (asta ca să folosesc şi un termen bisericesc).”

 La finalul evenimentului de la Biserica Sf. Petru şi Pavel din Astoria, pr. Th. Damian anunţa că în aceeaşi formaţie organizatorică se va sărbători şi “Unirea Principatelor Române” în 24 Ianuarie 2010, legându-se o Horă a Unirii, după ce expunerile de substanţă ale lui M.N.Rusu şi Doru Tzaganea vor fi evidenţiat semnificaţia unui atât de important eveniment istoric. Într-adevăr, la împlinirea a 151 de ani de la marele şi emblematicul Act al Unirii Moldovei cu Ţara Românescă la 1859, sub sceptrul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (ca o curiozitate, în arhiva Societăţii Creştine “Dorul” se păstrează din 1904 o chitanţă originală de donaţie a membrilor săi, pentru realizarea statuii lui A.I. Cuza din Iaşi), de la Manifestarea de la Biserica Sf. Petru şi Pavel din Astoria NY nu a lipsit nici Comitetul de Doamne al Bisericii în frunte cu Anişoara Constantinescu (în costum naţional), diaconul cantor Cătălin Condurache, decanul de vârstă al Societăţii   sau  d-na Lucia Columb (într-un superb costum naţional cu cca. 2 kg. de argint masiv în broderia fustei), domnia sa împlinind frumoasa vârstă de 90 de ani. Şi lista poate continua cu alţi participanţi prestigioşi. A fost o nouă după amiază minunată în care s-a cântat, s-a dansat în horă şi s-au recitat poezii ale evenimentului şi s-a simţit româneşte.

      Am plecat din New York convinsă că în metropola americană vieţuiesc oameni de talent şi români de iniţiativă, iar rigoarea ştiinţifică a comunicărilor selectate pentru sesiunea simpozionului Eminescu, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, precum şi emoţia trăirii patriotice, atât de intense la conaţionalii noşti din diaspora, dau manifestării newyorkeze, susţinute de invitaţi din America, România şi din Republica Moldova, o notă de unicitate între aniversările organizate spre cinstirea poeziei naţionale pe diferite meridiane ale lumii la început de an 2010. Oricum am judeca lucrurile, lipsa comunicării prin reţelele mass-media din ţară a unor asemenea evenimente organizate de românii diasporei este păgubitoare pentru noi toţi, indiferent pe ce parte a Oceanului suntem trăitori.

III. “SUNTEŢI UN ADEVĂRAT AMBASADOR AL LITERATURII ROMÂNE ÎN AMERICA

În statul american Michigan există o mare comunitate de români şi, ca de obicei, când ajung aici sunt rugată să vorbesc conaţionalilor noştri, iubitori de cultură, despre literatură, fie în sala de conferinţe a unei biblioteci publice, fie într-o social hall al bisericii,  dat fiind faptul că instituţia credinţei funcţionează în comunităţile românilor americani drept un liant între compatrioţii noştri,  un liant cu multiple valenţe, inclusiv în plan cultural. Şi nu sunt deloc puţini românii americani însetaţi de cultură naţională, de care se simt îndepărtaţi fără voia lor. De data aceasta am fost invitată la Troy, într-o largă şi elegantă sală socială, cu aproape 100 de participanţi români. Nu au lipsit din sală foşti elevi sau studenţi sibieni, trăitori pe îndepărtatele meleaguri americane şi chiar sosiţi din localităţile de graniţă ale Canadei. O surpriză dragă sufletului meu mi-au făcut-o prof. Maria Raica de la Detroit MI venind la conferinţă împreună  cu frumoasa ei copilă, sau prof. Maria şi fiica ei, Magdalena Munteanu, care activează pe funcţie de contabilă la Universitatea Michigan din An Arbor, căci la timpul cuvenit mi-au fost pe rând eleve la licee din Sibiu, asemenea lui Odolean Simion Petru, aflat în sala de conferinţă cu soţia sa.   Ca şi la alte evenimente similare, la conferiţa fixată pentru ziua de 24 ianuarie au fost prezenţi Episcopul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America Irineu Duvlea, preotul făgărăşan Gh. Cârstea, ierodiaconul Sebastian sau Gh. Chindriş, preşedintele Societăţii “Avram Iancu”, care a subliniat semnificaţia actului politic al Unirii Principatelor Române din 1859. Conferinţa mea intitulată Mituri creştine în creaţia poetică şi în publicistica eminesciană, prezentată în power point, a evidenţiat cu referire la poezii precum Rugăciune, Colinde, colinde, Christ, Dumnezeu şi om, Învierea, Rugăciunea unui dac, Răsai asupra mea, etc, aspecte total interzise în şcolile româneşti din perioada comunismului, aspecte pe care chiar şi critica literară a acelei epoci le-au mistificat ca semnificaţie ori le-au nesocotit cu desăvârşire. După cuvântul lui George Alexe, dedicat românismului de tradiţie dacică, a urmat momentul de recitare poetică susţinut de Dorina Căluşeriu, iar profesoarele Doina Popa din Detroit şi Cristina Rahovean de la Association Canadienne Française de l’Ontario, Canada, au recenzat o carte recent apărută în ţară, volumul de proză Scorbură în cuib al lui Cornel Cotuţiu. Partea fierbinte a reuniunii a fost dezbaterea care a urmat, când am răspuns la întrebările  puse din sală privind  atitudinea instituţiei Uniunii Scriitorilor din România faţă de Mihai Eminescu, poetul naţional,  sau cum este el studiat acum în şcolile din ţară şi multe altele. Aşa cum ne-am prins de mâini spre a face tradiţionala Horă a Unirii, pe care am cântat-o acolo, departe de ţară, dar  cu un dor de cuvânt românesc ostoit pentru un moment, măcar, am simţit că devenisem o mare familie a românilor “uniţi în cuget şi în simţire”, iar aprecierea rostită  de organizatorul manifestării, ing. Călin Cutean, concluziv, anume că “sunt un adevărat ambasador al literaturii române în America” avea să prindă consistenţă abia după ce, purtând cu mine volumele oferite de Sorin Olariu ( Epigrame, mică antologie), de Octavian Maior ( Vecinătăţile săseşti în istoria oraşului Sighişoara), de Irineu Duvlea ( Cuvânt de suflet) sau cea venită de la Cornel Cotruţiu ( Scorbură în cuib),  am ajuns acasă, unde în aceeaşi seară şi nu numai am primit pe Internet felicitări de la unii participanţi:   

   * “Mă bucur foarte mult că am reuşit să venim la Conferinţa pe care aţi susţinut-o strălucit. Mi-ar fi părut rău să nu fiu acolo. Vă doresc drum bun înapoi acasă şi multă, multă sănătate şi putere de muncă, asfel încât să puteţi bucura cât mai multă lume cu splendidele prelegeri pe care le ţineţi.” Emilia Matei, Windsor, Canada

*“Mulţumim tare mult, a fost frumos, cu toate că pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, organizarea noastră mai lasă de dorit. Am fost de fiecare dată să vă ascult când ne-aţi vorbit despre nemuritorul nostru Eminescu şi de fiecare dată am învăţat ceva nou şi interesant. Vă mulţumesc încă o dată, vă doresc multă sănătate, dumneavoastră şi familiei, să vă dea Dumnezeu putere să mai veniţi şi să ne revedem cu bine.

                    Cu stimă şi deosebită consideraţie,  Pia Nanu, membră a Societăţii “Avram Iancu”, Detroit MI

 * Stimată şi dragă Doamnă Sîrghie,

             Vă mulţumesc încă o dată pentru bunăvoinţa şi dragostea d-voastră,

pentru felul în care ne-aţi oferit şi prezentat momentele de neuitat de ieri, de la Troy. Sunteţi o mare doamnă a românimii de pretutindeni, vă iubim şi vă stimăm,

vă dorim multă sănătate şi bucurii şi vă mai aşteptăm cu drag în mijlocul nostru.

              Dacă mai rămâneţi pe acest continent, poate vom mai avea ocazia altor

întâlniri. Aşteptăm veşti de la dumneavoastră cu multă bucurie.

                                           Cu respect şi mare drag, Prof. Doina Popa, Detroit MI

*“Ce mare bucurie că aţi reuşit să reveniţi şi să aduceţi atâta împlinire spirituală celor dornici de cultură.” Prof. Maria Raica, Detroit MI.

Chiar din Europa mi-a sosit un entuziast semn de simţire românească pentru Eminescu, din partea unor profesoare sibience stabilite în Austria, care au aflat din presă cele petrecute la Denver, la New York şi în cele din urmă  la Troy:

*”Minunat! Extraordinar! Cele mai frumoase gânduri şi cele mai calde felicitări pentru ceea ce aţi realizat şi pentru succesele Dumneavoastră, dragă şi stimată doamnă Anca!

Ne bucurăm şi noi alături de Dumneavoastră şi … îl iubim la fel de mult pe dragul, fără de seamănul nostru Eminescu!

Vă dorim în continuare numai şi numai bine, o şedere, în continuare foarte frumoasă în America, şi o întoarcere cu bine acasă!

Cu drag şi cu preţuire, ”                           Nuţi Cotu şi Mihaela, Austria

Nici newyorkezii de care nu de mult timp mă despărţisem nu s-au lăsat  mai prejos, dar din corespondenţa lor voi alege aporape aleatoriu, doar un exemplu:

*„Am citit articolul referitor la participările Dumneavoastră la manifestările din New York, Michigan şi Colorado. Mi-a plăcut felul în care le-aţi conceput şi realizat, la modul general. Felicitări! De  trei ori Bravo pentru prestaţia Dv. în America.

Imi amintesc cu multă plăcere de prima mea întâlnire cu Dv. la Harvard University din 2007 şi păstrez şi acum setul de fotografii în albumul Societăţii  “Dorul” de la Simpozionul ţinut la Divinity School, de la prestigioasa Universitate Americană, iar mai apoi şi de la celelalte prilejuri în care ne-am reântâlnit la Consulatul General din New York şi nu numai. 

Opinia mea este că de fiecare data v-aţi întrecut pe D-voastră înşivă în comunicări interesante şi cu multă substanţă, de un deosebit nivel academic, care vă fac multă cinste….”

Ing. Cristian Pascu, preşedintele Societăţii “Dorul”, New York.

  Nu ştiu dacă este dreaptă aprecierea organizatorului conferinţei de la Troy care definea drept  gest de diplomaţie culturală iniţiativa mea de a prezenta noutăţi într-un domeniu prea puţin cunoscut al cercetării literare în periplul meu prin 3 state din Lumea Nouă, dar comunicarea cu românii din comunităţile care m-au invitat să vorbesc la Denver, Colorado, la New York şi la Troy în statul Michigan a constituit pentru mine o experienţă nouă, convingându-mă cât de benefice le sunt conaţionalilor diasporei americane prezentările unor aspecte  importante ale artei naţionale. În noua epocă, cea a răspândirii noastre pe întregul Mapamond, nu găsesc nimic mai firesc decât dialogul permanent între românii de pe diferite meridiane ale lumii.

                            Conf. univ. Dr. Anca Sîrghie, Universitatea “Alma Mater” Sibiu

3 Responses to “MIHAI EMINESCU LA ROMÂNII DIN AMERICA”

  1. BADITA MIHAI… BASARABIA SI BUCOVINA AU FOST TRADATE, SFASIATE SI RASTIGNITE!!!

  2. Delia says:

    Felicitari pentru articol si pentru site!

  3. GH. SPORIS says:

    Sunt foarte incantat ca am dat peste acest site… Toate urarile de bine si felicitari!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors