INTOARCEREA SUPLEANTULUI

INTOARCEREA  SUPLEANTULUI

Autor: Corneliu Florea

PAMFLET
“Adevarul este acelasi pe orice fata a lui. Minciuna-i transparenta; daca te uiti atent, se stravede bine prin ea.” SENECA, din epistolele sale.

Corneliu Florea

Atent am citit cele doua carti ale lui PETRU POPESCU publicate în Limba Româna in acest mileniu. Prima, publicata în 2001, si intitulata INTOARCEREA este un volum autobiografic si reportericesc de 400 de pagini. Cea de-a doua SUPLEANTUL, editata la Curtea Veche în 2009, fictiune hollywoodiana de consum, cu orice pret, lansata cu tam-tam pe masura autorului, în diferite orase din România de însusi Petru Popescu. De aici si titlul pamfletului meu: ÎNTOARCEREA SUPLEANTULUI. Pâna la aceste carti, citisem, atunci de mult în România, primele sale carti, ce au avut un impact puternic asupra cititorilor si imediat s-a creat opinia ca Petru Popescu va deveni, în curând, un mare romancier orasenesc, având o indiscutabila dexteritate de condei. Adevarat, a fost un adevarat eveniment Petru Popescu în beletristica din România, pâna când am auzit ca ne-a parasit. Multi dintre cei ramasi în lagarul socialist, poleit în epoca de aur, doreau sa-i urmeze exemplul, gândindu-se cum ar reusi!!
Petru  Popescu a plecat cu pasaport de serviciu, cu viza pentru sase luni la o universitate în Iowa din Statele Unite, nu cea din URSS! Viza i-a fost acordata personal de Nicolae Ceausescu în urma unei audiente, în care Petru Popescu i-a motivat dorinta de-a a merge la universitatea americana, unde: “as putea sa raspândesc gândirea dumneavoastra marxista printre tinerii americani.” (vezi INTOARCEREA, Editura Nemira 2001, pag 191) Asa scrie, asa citim! Ca fapt divers, la universitatea din Iowa, a fost coleg cu Ana Blandiana si Romulus Rusan. Nu stiu pe cine au periat si lingusit pentru viza cei doi, pentru ca pe vremea aceea altfel nu se pleca, dar ei s-au întors. Nu si Petru Popescu care a ramas sa raspândeasca gândirea marxista a tovarasului. Nu am stiut, dar din citite multe se afla, ca romancierul orasenesc raspândise marxismul lui Nicolae Ceausescu si mai înainte. Întâi, ca membru supleant în Comitetul Central al UTC-ului, apoi ca ghid autorizat (de partid si securitate) în Ministerul Culturii, vrajind grupurile straine cu realizarile partidului, adica a tovarasului secretar general dupa care, de bine stiut si fara exceptie, trebuia sa dea raportul undeva. Dar cel mai asidiuu a raspândit gândirea marxista a lui Nicolae Ceausescu în America Latina, fiindca a facut parte din grupul de ziaristi care l-a însotit pe Nicolae Ceausescu în vizitele istorice din statele sudamericane. Nu e cazul sa fac o paranteza despre câti gazetari bucuresteni l-au invidiat pe el atunci, dar îl arata cu degetul în bârfele lor de azi, fiindca se întelege. În aceasta vizita istorica în care Petru Popescu a scris, articole peste articole si mai ales reportaje dinaintea evenimentului, o inovatie personala a lui Petru Popescu de preamarire a lui Nicolae Ceausescu în avans, s-au întâmplat doua lucruri asupra caruia ma opresc. Întâi, în vizita oficiala în America Latina se pornise aproape întreaga familie Ceausescu: conducatorul, conducatoarea, urmasul si Zoia, trasa de mâna de parinti. Despre Nicu si Zoia, Petru Popescu scrie în cartea sa ÎNTOARCEREA – care pe coperta are un car cu fân bagat în sura, semnificativ nu? – “Copiii sefului erau niste strengari. Fiica lui (eu îi spuneam Domnisoara Tovarasul) nici macar nu se prefacea ca e politicoasa… era o belea pentru tovarasii de la sectia de protocol.” Ce draguti sunt portretizati copiii sefului, îti vine sa-i pupi, nu altceva! Cititi aceasta pagina 183 si pentru ca în ea gasiti, pentru prima data în aceast volum de 400 de pagini, ca Zoia i-a citit una dintre carti si ia placut. Sigur, si aici se pot face speculatii; doar si Zoia era în CC al UTC-ului, iar Petru Popescu nu ar fi neglijat ocazia sa-i fi dat o carte, asa ca de la un tovaras la altul, iar Zoia, acolo în Peru, a gasit un moment sa-i multumeasca spunându-i ca ia placut. Zoia era inteligenta, educata si stia sa fie si politicoasa, în timp ce orice scriitor cu dexteritate poate întoarce cum îi convine vorbele si faptele în scrisele sale. Atâta tot despre Zoia pâna acum. Al doilea eveniment a fost ca în Chile, unde Nicolae Ceausescu urma sa se îmbratiseze cu socialistul Salvador Allende, o hunta militara, tipica pentru America Latina cu voie, si îndemn de la Washington, a dat peste Salvator Allende, care s-a sinucis cu gloante de pusca automata! Istoria e unica, scrierea ei foarte diferita! Bineinteles, multi români au fost suparati foc pe Generalul Augusto Pinochet ca nu a mai avut rabdare pâna ce venea si Nicolae Ceausescu în Chile, la Santiago! De groaza românii astia, dar nici cu scriitorul american de origine româna, Petru Popescu, nu mi-e rusine, recitind paginile 186 si 187 din ÎNTOARCEREA în care scrie printe altele: “Am scris cea mai gretoasa declaratie de prietenie între România si popoarele Africii, care, câteva ore mai tîrziu, a fost citita, aproape fara modificari de vocea dogita a tovarasului.” Trebuie lamurit ca la întoarcerea din America Latina, Nicolae Ceausescu s-a oprit în Africa, în Senegal, era anul 1973, iar cartea lui Petru Popescu a fost scrisa mult dupa ce Elena si Nicolae Ceausescu au lasat sa fie sinucisi, tot cu gloante de pusca automata! Asa ca, si în cazul acestei carti, de întoarcere si întoarceri din mai multe puncte de vedere, ne vin în minte vechi proverbe cu vitejia magarilor care dau o copita leului mort, dar, oricum, ragetul lor nu se aude pâna la ceruri. Din nefericire, e destul ca se aude pe pamânt printre alte… covietuitoare.

Întors în România, Petru Popescu traieste doua drame; una, venirea înghetului cultural si ce se va întâmpla cu el ca scriitor (supleant) si a doua, cea a zvonului despre relatia lui cu Zoia, despre care scrie în INTOARCEREA, la pagina 188: “Zvonul prostesc, nefondat, al aventurii mele cu fata bosului continuase sa se raspândeasca. M-am întrebat daca nu cumva era tinut în circulatie de marele raspanditor de zvonuri, Securitatea.” Este a doua mentiune despre Zoia si apoi îl cuprinde o pseudopanica legata de refuzul aprobarii unei vize de plecare, pe care cu siguranta o explica cititorului: “Domnisoara Tovarasul, îmbracata în costume Chanel, dar cu degetele îngalbenite de tigarile Kent si Malboro aprinse una de la alta, ordonase sa fiu tinut la îndemâna.” La îndemâna, de ce? Era de acum la îndemâna, doar era supleant! Atât tot despre Zoia Ceausescu în aceste 400 de pagini. Mai departe, date autobiografie din tara si de emigrant, cu multe justificari despre hotarârea sa de-a ramâne în Statele Unite, de parca cititorii români ar fi trait pe alta lume si numai el, Petru Popescu, se ofilea în mijlocul epocii de aur. Scrie despre marele lui picaj psihic: din avionul prezidential, pe canapeaua psihiatrului american (INTOARCEREA, pag. 202) ce trebuia sa-l recupereze din disperare si depresie, despre un mariaj formal care nu a rezistat si hotarârea de-a începe o scoala de film la Institutul Academic de Film din Los Angeles, ce avea strânsa legatura cu Hollywood-ul. Foarte bine, a avut succes si noroc întânlnindu-si viitoarea sotie, pe Iris Friedman. Fericire de al noulea cer si doi copii: o fetita, Chloe, si un baietel, Adam, despre care, daddy Petru Popescu scrie ca, sunt americani. Normal, ce altceva puteau fii din moment ce s-au nascut în Statele Unite, patagonezi?! S.a.m.d pâna ce Ion Iliescu, fostul ministru al tineretului pe vremea când Petru Popescu era supleant în conducerea aceluiasi tineret, ajunge presedinte post-decembrist, conform dictonului bucurestean eroii mor la revolutie si parvenitii îi iau caimacul!! Lui Petru Popescu i se face un dor aprins si nemarginit de România, desi i s-a spus de atâtea ori la Hollywood: “lecuieste-te de radacinile tale, de trecut.” (INTOARCEREA, pag. 206). Acum, “dupa revolutie” acut, brusc si dintr-odata si-a reamintit de radacini si împreuna cu sotia, Iris Friedman, au venit în România, via Praga pe la radacinile sotiei sale, întâi. Gurile rele, nici nu se poate fara ele, spun ca aici, în România, undeva, era si un dosar Petru Popescu ce nu ar fi fost potrivit sa fie stiut! Despre asa ceva, nu se scrie nimic nici în INTOARCEREA nici în SUPLEANTUL, si nici nu a fost pomenit vreodata pe undeva prin revistele literare sau de CNSAS!! Fara presupuneri bazate pe gurile rele, odata ajuns la Bucuresti, Ion Iliescu cu care fusese în bune relatii pe când pastoreau împreuna tineretul din România, l-a invitat la Cotroceni unde l-a îmbratisat si sarutat tovaraseste pe amândoi obraji (INTOARCEREA, pag. 346). Ceea ce eu, sa-mi fie îngaduit, asemuiesc cu întoarcerea supleantului risipitor, de “vitel” nu stiu nimic. Dupa aceasta întâlnire, Petru Popescu asa sarutat pe amândoi obrajii s-a întors in Statele Unite si a facut lobby pentru Ion Iliescu, iar gurile rele zic ca o mâna spala pe alta si amândoua obrazul murdar. Asa-s gurile rele, vorba aia populara: gura lumii sloboda sa manânce loboda! Urmeaza pagini si pagini de reportaje la fata locului, a Bucurestiului si a bucurestenilor imediat ‘’dupa revolutie’’, din care cu maximum de transparenta se releveaza ca el, Petru Popescu, este un hollywoodian facut, superior, ajuns. Toti românii din jurul lui îl privesc cu admiratie si îl servesc cu ploconire otomana, dar Augustin Buzura îi intrece pe toti, ducându-l sa doarma în Palatul Elisabeta (regele înca era persona non gratis) si îi propune sa faca business împreuna: am putea sa facem bani cu tine (INTOARCEREA, pag. 314).

Asta place americanilor, nascuti sau facuti pe parcurs, si asa a aparut SUPLEANTUL la Curtea Veche în 2009, o graforee de consum, prin care Petru Popescu, romancier bucurestean si hollywoodian în goana dupa facerea de bani (buni si leii românesti) calca totul în picioare, dezvaluindu-si astfel, indirect, carentele de personalitate sau, cum s-a spus: de romancier orasenesc cu caracter de mahala! Pacat de el, si nu-s de vina Ceausestii, pe ale caror morminte s-a urcat si-i balacareste ca un mahalagiu în aceasta carte, iar pe Zoia Ceausescu o poseda sub stelele de la Machu Picchu: “Stânca e tare, dar nu-i simt asprimea; pe fundul acelei crevase s-a adunat praful, stravechi, parca lunar. – Nu te grabi, murmura ea, si-i raspund nu, nu… fara sa stiu daca îmi face o rugaminte ori o sugestie din experienta”… s.a.m.d (SUPLEANTUL, pag 246). Cu cele scrise la aceasta pagina si urmatoarea, Petru Popescu s-a compromis în fata majoritatii cititorilor. Când Petru Popescu scria acest hollywood-fiction despre Zoia Ceausescu, ea era deja cenusa de câtiva ani. De mortuis nihil nisi bonum, zic bucurestenii crestini. El, însa, scrib supleant la Hollywood, inconstient îsi dezvaluie parti din personalitatea sa lamentabila si prin aceasta graforee se identifica cu birjarii de odinioara din Bucuresti, care seara beti prin crâsme, povesteau în gura mare cum au futut-o si ei pe regina!! Stim ca libertatea fictiunilor de dragoste, erotice si porno sunt fara margini, ca se gasesc multi cititori pentru asa ceva, dar prestigiul scriitorului sta în discenamânt si decenta, nu în câte coapse da la o parte sa-si înfiga falusul.
Am citit cu greata acest op petrepopoescian, nu cu o greata de tub digestiv ci cu acea greata grea de cortex. Cu toata greata asta corticala care se accentua de la o pagina la alta, am citit tot, fiindca am vrut sa vad pâna unde coboara. A coborât atât de jos, întrecându-l chiar si pe Mircea Cartarescu cu a lui De ce iubim femeile, fiindca Petru Popescu îsi alege personaje de maltratat în plasmuirea lui de consum dintre morti, ca un parafilic, pe cei rapusi de gloante sau de malignitate neoplazica, care nu mai pot sa-i dea replica. Zoia Ceausescu este personajul maltratat, rastignit cu picioarele desfacute de Petru Popescu în SUPLEANTUL, ea care nu a fost vinovata de dictatura comunisata din România sau de soarta vietii scriitorului. Dar Petru Popescu nu se lasa, e potent si o abuzeaza badaraneste din toate punctele de vedere, din primele pagini pâna la sfârsitul cartii, acum, la câtiva ani de la moartea ei prematura, declansata de trauma suferita în anchete si închisori pe nedrept, din razbunare fata de parintii ei. Si când guvernul de salvare nationala în frunte cu Ion Marcel Ilici Iliescu a lasat-o din mâna, când boala a transformat-o în cenusa, o ia în primire Petru Popescu ca un psihopat macabru si o devasteaza ca persoana, ca femeie. Felicitati-l tovarasi critici literari bucuresteni, e pe masura voastra! Nu te lasa Gusti draga.
Ce oribil, ce repulsie provoaca portretizind in ceea ce nu a fost, gonind lugubru peste trecut, calcând mortii în picioare, pentru a stoarce bani, acum când se traieste bine vânzând-si erotomania pe hârtie, chiar si cu mortii!! Oare ce zvârcolire parafrenica îl domina pe Petru Popescu, la atâtia ani de la executia Ceausestilor, sa profaneze si cenusa Zoiei Ceausescu? Ce înseamna de fapt când un barbat, cât de cât, matur cu pretentii, fictionarist de Hollywood îsi închipuie ca poate deveni mai mare, mai important si triumfator daca se urca si calareste pe învinsii unui sistem? Învinsi de altii, nu de el! Este din cauza scaderii discernamântului, este doar o forma ordinara de stergere a lasitatii si obedientei de supleant din trecut? Sau îsi cauta o noua întoarcere, o noua imagine în România, acum când îsi da seama ca la Hollywood nu s-a realizat precum ar fi dorit, ca odata plecat de acolo, dupa el mai ramâne doar praful de pe gong!?! Pe când în România, înca mai poate intra în istoria literaturii scrisa de Alex Stefanescu, care-l sponsorizeaza cu cronici pompoase alaturi de caracaleanul Marius Tuca si altii, care nu au citit aceste doua scrieri în întregime, lucid, meditativ si comparativ. Ma simt dezgustat si ma dau batut în fata acestor întrebari, încheind ca simplu cititor, cu drepturi depline de a-mi exprima parerile personale despre cartile pe care le-am cumparat si citit, ca supleantul din trecut si din prezent, de la Hollywood, a esuat lamentabil cu acest rebut graforeic ce este o amestecatura de fictiune bolnava de libertinism de mahala si erotomanie, cu fapte politico-sociale rastalmacite si date autobiografice contradictorii. În ‘’Supleantul’’ si tabloul mortii fratelui sau, Pavel, este total replasmuit în fictiunea hollywoodiana fata  de cel din ‘’Întoarcerea‘’. Ce blasfemie!
SUPLEANTUL – pe a carui coperts si-a pus o poza artistica din olimpul supleantilor în timp ce poza Zoiei e taiata pe jumatate ca o rafuiala – este o carte de vizita ce va sfârsi în containarul pentru reciclarea hârtiei, iar Petru Popescu ar trebui sa se întoarca pe canapeaua psihiatrului… Totusi, înainte de-a ma apostrofa, cititi cele doua carti ale lui Petru Popescu, aparute în România în acest nou mileniu. Pe urma dati-i bataie!!
(Decembrie 2009, WINNIPEG  –  CANADA)