RAPA NUI – “INSULA PASTELUI”

Posted by Stefan Strajer On January - 4 - 2010

RAPA NUI  –  “INSULA PASTELUI”
DESTINE  PE  UN  STROP  DE  LAVA

Autor: Corneliu Florea

Cu vreo trei milioane de ani, inainte de facerea acestei lumi dupa evrei, undeva in partea de jos si rasarit a marelui Ocean Pacific, un vulcan si-a scos capul de lava fierbinte din valurile apei. Oceanul l-a primit cu valurile deschise, mângâindu-l sa se linisteasca. Dupa alt timp, adâncul oceanului s-a cutremurat din nou, nascând, printr-o eruptie, un alt vulcan lânga cel dinainte si apoi un al treilea vulcan si inca câtiva mai mici pâna ce lava lor s-a unit la suprafata oceanului formând o mica insula, la cea mai mare departare de toate celelate insule si continente ale planetei. I-au trebuit mamei pamântului aproape doua milioane si jumatate de ani sa desavârseasca aceasta insula care, in imensitatea Oceanului Pacific nu arata mai mult decât o picatura de lava stinsa, un singuratic graunte vulcanic intre valuri dincolo de orizonturi. De sus, de undeva din cer, sau de mai sus, de unde pornesc fortele cele mari ale cretiei si distrugerii universului, ale genezei astrilor vii sau morti, i s-a sortit aceste minuscule si izolate insulite, din ratiuni universale nepatrunse, un destin cu totul si cu totul aparte pe aceasta planeta. Dupa formare, vânturile si valurile au adus semintele vietii inverzind-o, apoi au sosit zburatoarele ce au adus in penele lor alte seminte ale vegetatiei terestre si oua minuscule de tot felul de gâze ce au imbogatit viata pe acesta insula, aleasa din univers, devenita verde sub care se zac vulcanii stinsi, definitiv, de vreo zece mii de ani, deci cu mult inaintea facerii lumii in sapte zile de catre evrei! La urma, au venit pe valurile oceanului oamenii cutezatori, predestinati ca prin faptele lor, sa lase in istoria intregii omeniri una dintre cele mai extraordinare pagini de cultura autentica si inedita, creata din menire, simtire si forta, aparent supranaturala, pe cea mai indepartata si solitara insula. Statuile lor uimesc si impresioneaza pe orice calator prin aparenta misterioasa, greu de patruns, in fapt sunt doar o alta expresie absolut originala a ceea ce este in stare omenirea in constiinta si gândirea ei, in evolutia ei sociala si culturala.


HOTU MATU’A, temerar navigator polinezian si conducatorul neamului pe care l-a adus pe aceasta insula de departe, cândva in a doua jumatate a primul mileniu, a sosit doar in doua catamarane, pe care acum, in secolul XXI, le putem compara ca idee, indrazneala si fapta cu navele spatiale ale acelor vremuri. Ajunsi pe minuscula insula vulcanica, nelocuita anterior, dar devenita in timp un adevarat paradis verde ospitalier, s-au stabilit, numind noua lor asezare insulara RAPA NUI (scris si Rapanui). De unde anume au plecat, de ce au plecat, cum si cât au navigat, cum au nimerit aceast punct in imensitatea pacifica, nestiut dinainte si ascuns in spatele a atâtor orizonturi, sunt intrebari pe care noi, cei de astazi, ni le punem când vedem aceasta galerie de arta veche, unica in lume, unde trecutul indepartat nu a fost consemnat in scrieri concise ci ridicat in statui originale: moai!

 

Calatorii ce au vazut, si vad, acesti moai din tuf vulcanic ramân exaltati, traiesc o stare de surescitare deosebita in fata infatisarii lor ciudate si oarecum bizare fata de toate celelalte statui ale culturii omenesti ridicate de-a lungul vremurilor. Imaginea lor mai putin pamânteasca da framântari mistice dincolo de toate orizonturile oceanului sau ale cerului diurn si nocturn impodobit cu stele. Si chiar daca, tot ce pare misterios incet, incet este mistuit de explicatii rationale, uimirea ramâne si admiratia sporeste fata de ceea ce au infaptuit acesti oameni alesi. Infaptuirea acestor moai, pe aceast strop vulcanic de la marginea Polineziei, este ceea ce locuitorii rapanui numesc mana, adica forta supranaturala ce poate exista, in anumite imprejurari, in oameni când simt, traiesc si realizeaza extaordinarul, ca supravietuire sau dainuire definitiva in istoria si cultura lumii. Dintre toti locuitorii Polineziei, din acea vreme, numai cei din neamul lui Hotu Matu’a au fost inzestrati cu mult mai multa mana, atunci când au debarcat pe aceast mic paradis oceanic, pe care in decurs de câteva secole, l-au transformat in cel mai mare sanctuar inchinat predecesorilor lor, in cel mai mare muzeu in aer liber de pe pamânt, deschis universului, care i-a inzestrat cu mana cea supranaturala!!


POLINEZIA este o vasta arie oceanica triunghiulara, cuprinsa intre Hawaii, Noua Zeelanda si Rapanui, in care se gaseste o puzderie de insule – peste o mie – ce, rând pe rând, au fost ocupate de niste oameni indrazneti, cutezatori cu  catamaranele lor zburatoare pe valurile oceanului, fara sa aiba harti si busole, fara acea teama cutremuratoare pe care au avut-o multa vreme navigatorii europeni de-a cadea la marginea oceanului!! Pe toti cei ce s-au asezat in acest triunghi al Pacificului cu insule paradis ii numim azi polinezieni, dar obârsia lor este in Micronezia si Melanezia, niste mari grupuri de insule tot din Oceanul Pacific, dar mai spre apus si mai aproape de coasta sudica a continentului asiatic, de pe care initial s-au desprins, la inceput doar ca pescari. Generatie dupa generatie au devenit tot mai indrazneti pe ocean, cu tot mai mari si perfectionate ambarcatiuni si astfel, secol dupa secol, au cutezat tot mai departe trecând de pe o insula pe alta, in cautare de mai mult spatiu liber si hrana. Dintre ei o mâna de temerari urmându-si destinul sortit din univers au ajuns pe minuscula Rapanui, unde mana cu care au fost inzestrati au transpus-o in existenta, perpetuarea si inmultirea neamului iar dupa doua, trei generatii au inceput sa ridice moai. Singuri, si singurii, dintre toti polinezienii au cioplit si ridicat asemenea statui din tuf vulcanic. De ce, cum si mai ales ce reprezinta moaii ramân intrebarile tuturor calatorilor ce ii vad. 1
MOAII nu au nicio relatie cu religia. Nu sunt zei sau idoli, nu sunt duhuri bune sau rele, divine sau diabolice, sunt cu totul si cu totul altceva, deosebit de ceea ce suntem obisnuiti sa vedem si sa cunoastem când privim statui. Moaii sunt parintii si strabunii lor, neamul lor!! Moaii reprezinta cel mai original cult al mortii fata de predecesori. Acesta originalitate de gândire, constiinta si fapta impresioneaza fiind total inversa fata de ceea ce suntem obisnuiti sa intâlnim in sculptura lumii. Comparând in timp si spatiu, moaii reprezinta cea mai inaltatoare expresie de afectiune si respect datorata predecesorilor din toate timpurile si din toate culturile omenirii, in raport cu suprafata si numarul populatiei rapanui. Si mai departe, contemplând moaii ne dam seama de câta vointa si energie – mana – a fost nevoie sa-i ciopleasca, finiseze, transporte si sa-i ridice pe niste platforme sacre, numite ahu. Puneti in calcul ca nu aveau unelte metalice de cioplit si finisat aceste statui, nu aveau animale de tractiune spre platformele destinate si nici macar care cu roti. Apoi verticalizarea si fixarea. Pentru multi calatori toate acestea au fost si au ramas taine, enigme, mister. Instalati vertical pe platforme sacre moaii privesc spre interiorul insulei, in ideea de fi prezenti si privi viata descendentilor lor. Sunt si exceptii, unii privesc spre cei ce pescuiesc, iar altii, de pe o inaltime privesc oceanul pe care au venit si noaptea vad stelele care i-au calauzit. S-au numarat si inventariat 887 de moai de diferite marimi; de la un metru si ceva pâna la gigantul de 21 de metri dar, in medie, sunt cei de patru – cinci metri. Priviti cu atentie si comparati, se observa clar evolutia artistica de-a lungul secolelor, in mod categoric s-a trecut de la artizanalul inceputului la o adevarata breasla artistica cu maestri si ucenici. In general, la executia unui moai lucrau cinci – sase oameni timp de un an, dintre care doi, trei erau maestri si ceilalti ucenici!! Pacat ca nu s-au dedicat mai mult scrisului, fiindca au si scris, sunt dovezi – rongo-rongo – ramase nedescifrate. Prin scris s-ar fi pastrat mai mult din cultura lor decât s-a transmis oral. Acesti moai se gasesc raspânditi pe toata insula: 397 sunt pe pantele vulcanului Rana Raraku, locul unde se ciopleau din roca vulcanica, 288 au fost ridicati pe platformele sacre, ahu, 92 din diferite motive au fost abadonati in drum spre platforme, zac orizontal. Unul, din bazalt si din ultima generatie, se afla intr-un muzeu londonez, de pe vremea când imperiul in care nu apunea niciodata soarele isi permitea orice. Un alt moai este imprumutat Japoniei si expus in diferite muzee japoneze pentru faptul ca niste japonezi au venit in Rapa Nui si cu tehnologia secolului XX au ridicat si fixat din nou moai pe ahu. Un al treilea moai se afla in Muzeul Kon-Tiki din Oslo, donat grupului de arheologi norvegieni condus de Thor Heyerdahl ce a lucrat câtiva ani in Rapa Nui. Impreuna cu Ica am vizitat acest muzeu in anul 2000 si atunci ni s-a infiripat ideea ca intr-o zi sa calatorim si vizitam aceasta mica insula muzeu al lumii! Tragedia abatuta asupra noastra ne-a omorât si aceasta dorinta. Anul acesta am facut un pelerinaj in Rapa Nui cu o lumânare si o mina de cenusa…
DECLIN, DEGRADARE, DEZASTRU toate incepute odata cu sosirea navigatorilor europeni pe aceasta insula. Ce ghinion ca, in 1722, cartul de veghe de pe o corabie daneza a observat insula la orizont! Capitanul corabiei, Jacob Roggeveen a dat ordin sa se indrepte spre insula care nu era trecuta pe hartile navigatorilor europeni pâna atunci! Deci facuse o descoperire pe care a botezat-o ‘’Insula Pastelui’’ fiind Duminica de Paste in acel an. Dupa aplicarea noii identitati au debarcat si cotrobait prin insula timp de o saptamâna, când ridicând cruci si rugaciuni, când dând iama in femeile si gainile din calea lor. A fost pur si simplu o saptamâna de mare tulburare, teama si dezordine pentru bastinasi, o mare si definitiva trauma psihica. In urma primilor europeni ce i-au descoperit bastinasii au ramas profund descumpaniti, nelinistiti, banuitori si deprimati de ce li s-a intâmplat, ca niciodata in trecut. Incercarile lor de a intelege pe descoperitori din nefericire au dus la conflicte intre ei, intre clanuri. De acum inainte gândirea si viata lor nu va mai fi niciodata la fel ca inainte, increderea in ei si in mana lor se va risipi incet. De la capitanul danez lumea corabierilor europeni a aflat de aceasta insula paradis cu statui misterioase. Au trecut ani buni, o generatie intreaga, de la acesta aparitie a descoperitorilor cu par ca soarele la rasarit, cu corpul acoperit de sus pâna jos de niste invelitori ciudate si urât mirositoare, având la brâu niste bete lucitoare cu care puteau taia, pâna ce intr-o dimineata din 1770, bastinasii au vazut de pe tarm doua motu (insule) miscatoare. Erau doua corabii spaniole de pe care au navalit pe insula niste fiinte asemanatoare la par cu ei, inveliti ciudat din cap pâna in talpi care au ingenunchiat pe tarm dupa care s-au repezit la sânii si corpul femilor ce erau acolo si ii priveau curios. La acest comportament de napustire, asaltare, vandalizare bastinasii au reactionat si ripostat dupa mintea si puterile lor. Furia polinezienilor rapanui a crescut tot mai mult impotriva acestor intrusi rai si trufasi care au trebuit sa paraseasca insula lasând insa groaza, victime si tensiune in urma lor. Din jurnalele de bord ale corabierilor spanioli s-a retinut ca tarâmurile insulelor sunt abrupte, stâncoase si cu multe statui erecte din piatra. A fost pentru ultima data când moaii erau verticali pe platformele lor sacre, fiindca dupa plecarea spaniolilor un adevarat razboi civil, crâncen si sângeros a pornit intre diferitele clanuri ale insulei. Se da vina pe scaderea resurselor de hrana, pe deforestare, dar adevarata discordie, samânta a napastei ce va veni, ce a dus la conflictele si razboiul dintre clanuri a fost adusa de europeni. Si in acest razboi civil una din tinte a fost si moaii: fiecare clan se razbuna si pe moaii clanului rival cu care se luptau; doborârea statuilor fiind socotita, in nesocotinta lor, dovada de invingator. Tot ce au inaltat cu piosenie si truda artistica in câteva secole au distrus in câtiva ani. O nebunie generala in care bastinasii si-au rasucit mana de la bine, frumos si folositor la rau, urât si distrugator, o mare nenorocire pe care nu au mai putut-o opri pâna totul a devenit o ruina si mizerie. Corabierii europeni care au venit dupa aceea, au fost primiti cu multa ostilitate sau au fost impiedicati sa debarce. In 1825, toti moaii erau rasturnati si platformele sacre – ahu – distruse. O mare mizerie fizica si spiritula domina prin descumpanire, dezbinare si mai ales lipsa manei. Si lantul nenorocirilor abatut asupra lor era abia la inceput. Dupa 1860 asupra insulei se abat corabii peruviene invadatoare, puse pe prada si luare de sclavi. Un masacru nelegiuit prin care populatia rapanui este redusa la jumatate. Cei luati in sclavie, printre care si regele lor – ariki, au fost dusi in Peru la diferite munci si pe o insula sa lucreze la exploatarile de goano! Din oameni liberi si cutezatori ai Polineziei, din fiinte superioare, inzestrate cu mana din univers prin care au transformat micuta lor insula in cel mai mare muzeu in aer liber al omenirii, au ajuns sclavi ai catolicilor peruvieni. Marile destine au fost infrânte de raul genetic din specia umana! Din sclavajul peruvian, au scapat cu ajutorul unui episcop catolic din Tahiti care a intervenit la autoritatile peruviene reusind sa elibereze si sa repatrieze pe cei ramasi in viata, câteva zeci. Printre cei salvati, câtiva au adus variola si astfel valul mortii s-a intins devastator din nou. Atât de multi au murit incât unii au ramas neingropati. Dupa variola a venit tuberculoza galopanta, adusa de un calugar misionar, facând alte victime. Si dupa misionarul catolic a venit un aventurier francez, Jean-Baptiste Dutrou-Bornier, care a adus oile pe insula, pe care a transformat-o intr-o pasiune personala, obligând pe toti bastinasii sa se mute la un loc, in Hanga Roa. S-a purtat ca un adevarat dictator, a imbarcat bastinasi si i-a trimis la munca pentru el in Tahiti si alte insule. Aversiunea bastinasilor fata de el a crescut atât de mult incât l-au omorât in 1871. In aceasta suta de ani trecuti de la sosirea celor doua corabii spaniole si pâna la asasinarea aventurierului-dictator, populatia insulei a scazut de la câteva mii de oameni liberi si multumiti de viata lor spirituala si culturala la ceva de mai mult de o suta (111, dintre care numai jumatate erau apti de procreare!) fara traditie si cultura proprie, catolicizati in schimb. Au urmat câtiva ani mai linistiti, erau cu totii intr-un fel sau altul infrânti, lipsiti de mana, traiau fiindca existau! In 1888 s-au trezit cu vase de razboi chiliene in fata asezarii lor, din Hanga Roa. Chilienii devenisera o forta navala dupa Razboiul Pacificului in care i-au invins pe peruvieni si bolivieni, asa ca au sosit aici ca mari invingatori cu scopul de a anexa aceasta insula. Si au anexat-o printr-un tratat, in acel moment fiind mai multi chilieni pe vasele lor de razboi decât intreaga populatie rapanui a insulei. Din 1888 si pâna in 1966, locuitorii insulei au ramas sub ocupatie militara chiliana. Din 1966 au fost declarati cetateni chilieni, oficial si in mass-medie se spune, au devenit cetateni chilieni! E drept, populatia s-a refacut, pe insula au aparut carturari, oameni de stiinta, arheologi care au depus eforturi la descoperirea identitatii si culturii polinezienilor de aici. Au refacut platformele sacre – ahu – si au ridicat pe ele, din nou moaii. Cu insufletire a luat parte noua generatie de rapanui, redescoperindu-si identitatea. Guvernul chilian a construit un aeroport cu o pista moderna, la parametri tehnicii actuale, pe care pot ateriza si alimenta marile avioane comerciale ce fac legatura cu Tahiti si de acolo mai departe in Polinezia si pe continentul australian si asiatic. Dar mai ales s-a deschis larg calea aeriana pentru calatorii ce vor sa viziteze cel mai mare muzeu in aer liber al lumii deschis universului.
MATU’A  TUKI mi-a fost ghid in zilele care am vizitat intreaga insula RAPA NUI. Este un adevarat descendent din cei o suta de rapanui ramasi pe insula la 1871. E un tânar viguros, placut, deschis, cu trasaturile tipice polineziene ce isi vorbeste limba materna pe lânga spaniola – limba oficiala – si engleza. Ghid dotat cu sarm, politete, cultura generala si stie totul, in amanunt, despre neamul sau, cunostinte pe care le impartaseste cu talent, tot timpul. Vorbeste frumos de ceea ce a facut ca arheolog Thor Heyerdahl pentru restaurarea valorilor lor, dar nu este de acord cu teoria norvegianului dupa care stramosii lui ar fi venit din America de Sud. Ei sunt polinezieni: ‘’acum cu ajutorul ADN-ului s-a dovedit acest adevsar.’’ Dar mai ales este un avocat fervent al drepturilor lor, ale populatiei rapanui, este nemultumit de statutul de teritoriu special legat de Chile, vrea independenta totala: ‘’Asa cum chilienii si-au dorit independenta fata de spanioli, la fel dorim si noi independenta fata de chilieni. Dreptate si libertate egala pentru toti.’’ Si intra in lungi argumente de pe vremea lui Hotu Matu’a, care a venit primul cu polinezienii lui si s-au asezat pe aceasta insula nelocuita pâna la ei, pe care au ingrijit-o si au imbogatit-o cu o arta universala, unica in aceasta lume. Are dreptate si cu dreptatea aceasta, câtiva din generatia sa s-au dus la ONU, ‘’dar acolo trebuie lobby puternic, e scump si noi nu avem decât moaii nostri.’’
CORNELIU  FLOREA
NOIEMBRIE  2009
HOTEL  IORANA  din  HANGA  ROA

2 Responses to “RAPA NUI – “INSULA PASTELUI””

  1. sile says:

    Cind eram inca elev de liceu, prin anii 60 am citit Aku aku a lui Heyerdal sau Bengt Danielson, in clipa de fata nu pot verifica asta si subiectul mi se pare inca extrem de interesant. Se mai ocupa cineva de tentativa de a descifra tablitele rongo rongo , atitea cite au mai ramas prin muzee?As fi recunoscator autorului daca ar relua si desvolta subiectul. O zibuna!

  2. corneliuflorea says:

    @ SILE
    Incerc, dar io is doar un calator, nu cercetator. La muzeul din Rapa Nui am aflat ca sunt in jur de treizeci de obiecte ce contin
    RONGO-RONGO, o scriere unica, enigmatica si ne elucidata inca pina in 2009. Dar “se lucreaza” se fac cercetari. Sunt 14 tablite complete si vreo 9 resturi din altele,apoi sunt diferite obiecte, chiar si un baston. Ce s-a intimplat ? Cu aceasta scriere se ocupau MAORII,o tagma restrinsa a inteleptilor si a artistilor, iar RONGO-RONGO era aproape o scriere secreta intre ei. La 1862
    in RAPA NUI au sosit corabieri spanioli din Peru, care au facut un prapad uman. Barbatii au fost luati ca sclavi si dusi Peru, printre ei se aflau si acesti MAORI, ce s-au prapadit in exploatarile de goano sau prin mine !! Si asa, din nefericire, nefericiri cum numai oamenii pot face semenilor lor, s-a pierdut
    cunoasterea scrierii RONGO-RONGO… .

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors