Craciunul, Anul Nou si Boboteaza în Tara Romaneasca

Posted by Stefan Strajer On December - 23 - 2009

CRĂCIUNUL, ANUL NOU ŞI BOBOTEAZA în ŢARA ROMÂNEASCĂ, la curtea lui MATEI BASARAB

Autor: Viorel Rus

Răsfoind colecţia publicaţiei „Gazeta Transilvaniei” din Braşov, în mai multe numere din anul 1900, la rubrica „Foileton”, am găsit fragmente din foarte pitoreasca descriere a Ţării Româneşti, în secolul al XVII-lea, sub Matei Basarab, făcută de arhidiaconul Paul de Alep însoţitorul Patriarhului Antiohiei Macarie, care a călătorit prin ţările române între anii 1653-1658. Lucrarea a fost scrisă în limba arabă, tradusă în limba engleză în anul 1836 şi în româneşte, de către Emilia Cioran, în anul 1900. Spre informarea şi sper, plăcerea, cititorilor „Curentului Internaţional”, acum in preajma sfintelor noastre sărbători de iarnă, redau frânturi despre petrecerea acestora la curtea lui Matei Basarab, în acele vremuri, aşa cum reies din însemnările arhidiaconului. Alătur tradiţionalele urări „Sărbători Fericite, Sanatate, Fericire şi Prosperitate, tuturor fraţilor mei români, oriunde s-ar aflaViorel Rus – Bistrita, Romania

Cetatea de scaun Târgovişte de Crăciun

„… Intrând în Ţara Românească, venirăm la un oraş numit Râmnic şi mai încolo la un mare târg numit Buzău… La apropierea noastră de oraşul Târgovişte, care e reşedinţa de iarnă a Beiului (Domnitorului) muntenesc, ieşi spre întâmpinarea Patriarhului chiar Ignatie Mitropolitul local, un bătrân venerabil, cunoscător de limbile: turcă, persană, greacă şi română. Patriarhul se sui în frumoasa lui trăsură şi amândoi intrară în oraş, care e înconjurat cu ziduri de lemn, ridicate de Matei actualul Bei. Oraşul e foarte întins şi udat de toate părţile de numeroase păraie. Boierii ne întâmpinară şi ne duseră la o mănăstire de piatră zidită de Vasile-Bei (Vasile Lupu domnitorul Moldovei), ca probă şi confirmare de prietenie, pe când se împăcase cu supranumitul Matei-Bei (Basarab) al muntenilor. Ea poartă numele „Învierii Domnului”, dar muntenii o numesc Mănăstirea Stelii (numele mănăstirii provine de la negustorul Stelea ce a plătit zidirea ei iniţială n. n.). E mare şi îngrădită cu un zid de piatră. La apropierea noastră traseră clopotele şi la uşa bisericii văzurăm o mare gloată. Ne deterăm jos. Biserica e prea frumoasă, având două elegante cupole, cu mai multe cruci, pentru a căror poleitură s-au cheltuit, se zice, 700 ţechini (galbeni veneţieni). Iconostasul, de artă rusă, e splendid şi are trei uşi. Intrarea noastră în Târgovişte fu marţi, în al doilea Teshrin (29 noiembrie). Seara traseră clopotele pentu sărbătoarea Sf. Andrei. În Ţara Românească ceremonia liturghiei e mai lungă decât în Moldova. E de observat că în ajunul fiecărei sărbători însemnate se trag toate clopotele şi se adună o mulţime de popor la biserică. În atari zile era obiceiul lui Matei Vodă de a face banchet pentru cler, călugări, pentru sărăcimea oraşului şi pentru călători, iar după ospăţ se distribuia fiecăruia o elemosină (un dar). La sărbătoarea Sf. Nicolae (6 decembrie) poporul se grămădea la biserică. Beiul (Domnitorul), trimiţându-ne trăsura sa, ne duserăm şi noi la biserica din curte, unde Patriarhul a servit liturghia cu chiar Gavril, capul episcopilor din Serbia, şi cu Mitropolitul Muntenesc (Ştefan, 1648-1668), fiind trei coroane, câte trei deodată, îşi deteră binecuvântările lor. La sfârşit Beiul se scoborî şi stătu lângă tronul său. După ce i s-a oferit nafură, ca şi la ceilalţi boieri, după obicei şi apoi colivă, ne-am dus la banchet, până când distribuindu-se la toţi veşminte de onoare, ne-am întors cu trăsura la mănăstirea noastră. Tot aşa se făcu şi în ajunul sărbătorii Sf. Ignatie, ce precede sărbătoarea Crăciunului. În ziua acestei sărbători muntenii obişnuiesc să taie porci, pe care îi atârnă cu cuie pentru praznice, iar ţipătul lor ajunge până la cer. Acum Patriarhul avu o întâlnire cu Matei-Bei, condus fiind la palat în trăsura domnească şi primit foarte bine. După ce îi oferirăm darurile noastre, Patriarhul îi prezentă o bucată din coasta Sf. Apostol Filip şi un vas mic cu noul mir… Beiul în curând începu să iubească foarte mult pe Patriarh. În ziua Crăciunului, el trimise să se adune trupele sale ce aveau cvartire în oraş, bătând toba în jurul poliţiei, semnal că trebuie să se adune. Ei s-au grupat în jurul palatului cu steagurile lor. Beiul veni la dânşii cu trăsura, iar ei cântau dinaintea lui din instrumentele cele mari şi în urmă din tobe, flaute şi fluiere, aşa fiind obiceiul Beilor moldoveni şi munteneşti în imitaţia turcului. De aici cu toţii au pornit la vânat. În toate ţările acestea, precum şi la cazaci şi în Moscova, în casa fiecărui arhiereu sau boier se pot găsi cu siguranţă mai mulţi urşi şi alte animale de petrecere. Vânatul se obişnuieşte aici din timpii cei mai vechi în ziua de ajunul Crăciunului şi în Sâmbăta Luminii, fiind un uz tradiţional ca în atari zile să fie servite la masa Domnului, pentru prânz, bucate din propriul său vânat. Suita militară era de 10.000 oameni, toţi aleşi din tinerimea ce mai eroică şi bravă: sârbi, bulgari, arnăuţi, greci, unguri, turci, munteni. Seara s-au întors cu un vânat imens, fiind urmaţi la distanţă de care pline cu porci sălbatici, iepuri, vulpi, urşi jucăuşi, păsări sălbatice, precum cocori, becaţe, turturei etc. Boierii moldoveni şi munteni obişnuiesc să ofere Beiului în ajunurile sărbătorilor daruri festive, fiecare după rangul său, iar Beiul în dimineaţa solemnităţii îi îmbracă cu veşminte de onoare. Serviciul rugăciunii în ajunul Crăciunului fu condus după ordinea urmată la Constantinopole. După ce trăseseră clopotele, poporul intră în biserică îndată după amiază şi n-a ieşit până seara. Toată cetirea şi rugăciunile fură executate cu o cântare plăcută. E de observat, că în această ţară se obişnuieşte în seara de Naşterea lui Cristos, ca toţi preoţii din diferite oraşe, însoţiţi de sărmani, de citeţi şi de corişti şă se adune în cete, purtând icoane şi să umble toată noaptea vizitând casele boierilor şi dorindu-le bucuria din ziua de sărbătoare. Prima lor urare fu pentru Bei, a doua pentru Patriarh, însoţită de o rugă de felicitare. Dintâi se adună la protopop şi apoi merg la Bei, fireşte de hatârul darurilor. Precum au venit şi la Patriarhul nostru. Astfel ei umblă toată noaptea cântând naşterea lui Cristos. Fiecare om sărută icoana şi le dă ceva, dar abia ieşeau că alţii le urmau şi aşa de la înserat până s-a crăpat de ziuă. Tot astfel făceau lăutarii, toboşarii, flautiştii şi fluieraşii, colindând în bande toată noaptea dinspre Crăciun şi în noaptea următoare, cu felinare, pe la casele boierilor celor mari, la casa Arhiereului şi la Patriarh, când se întâmpla de era vreunul în oraş. Mulţi muzicanţi sunt din Turcia. Sâmbătă dimineaţa asistarăm la slujba în biserica mănăstirii. Pentru liturghie Beiul ne trimise trăsura sa şi ne-am dus la mitropolie. Furăm surprinşi de mulţimea oştirilor în Ţara Românească, împărţite tot în regimente. Totodată în această ţară sunt mii de case pentru vânzare de vin, spirt, bere, etc., tot băuturi milităreşti. Totuşi în aceste patru zile n-am văzut între ostaşi beţie ori rănire, ori ucidere, sau orice act criminal. Din contră se plimbau sobri şi drepţi sau şedeau ca nişte oameni în toate simţurile. Aşadar, nu e adevărat ceea ce se zice în ţara noastră, că creştinii de aici ar fi petrecând tot în beţie, risipind în desfrânări liberalitatea unor principi, care nu ştiu a-şi cârmui ţările. Curtea Beiului muntenesc e mare şi înconjurată de un zid de piatră. La o parte curge râul. Înăuntru e o preafrumoasă biserică de mari dimensiuni, la care te sui pe trepte (Edificată de Petru Cercel în 1538, aici este înmormântată doamna Elena soţia lui Matei Basarab n.n.). Ea cuprinde trei diviziuni. Partea exterioară e o arcadă ce formează narthica de din afară. Apoi intri pe o a doua uşă în al doilea apartament, unde sunt mormintele Beilor. În fine intri pe o a treia uşă în partea principală a bisericii care e mare şi cu aparenţă de a fi din vechime. Cupolele sunt înalte şi e prevăzută cu locuri sau strane de jur împrejur. În mijlocul curţii e un turn de piatră foarte înalt ce serveşte de fanar (lampă pentru iluminat)) pentru ceasornicul oraşului. Gardele de soldaţi, care seara bat o tobă după modul Haliliei la noi, spre a opri sau a împiedeca umblări nocturne sunt numeroase. Mai e acolo şi un fanar mare, care în timpul cât luminează nimeni nu îndrăzneşte să se mişte pe stradă. Dimineaţa iarăşi bat tobele şi stingându-se fanarul, se dă din tunuri aşa ca să audă toţi orăşenii, ca semnal pentru circulaţia poporului. Dacă se găseşte vreunul umblând pe stradă în timpul nopţii, vai de el, căci străjile desigur îl omoară! Prin urmare nu e adevărat ceea ce se zice la noi că creştinii de aici nu ştiu să se cârmuiască şi că nu au poliţie regulată. Tronul Beiului în biserică e înalt şi poleit cu aur. Din dosul lui sunt scări ce conduc la un loc secret, unde stă Doamna însoţită de dame învălate. De aici e o trecătoare la camera de consiliu a Beiului şi încă multe suiri şi coborâri îşi au punctul lor de plecare tot aici. De la locul unde sunt mormintele Beilor, deasemenea e o trecere ce conduce la acest loc. Deasupra e un balcon ce serveşte ca observator, de unde duminicile şi în alte sărbători obligatorii, Beiul obişnuia să se uite în jos asupra oştirii şi poporului celui sărac, căruia îi arunca din când în când bani, râzând de bătăile şi trântele ce îşi dădeau grămădindu-se la monetă… Acum Patriarhul făcu liturghia înaintea unei mari adunări, dar Beiul fiind bătrân nu avu puterea să stea de la început până la sfârşit. El obişnuia a se pogorî de pe tron precedat de Postelnicul cel cu toiag de argint. În dosul tronului stătea Spătarul încins cu sabia sa şi ţinând într-o mână buzduganul, iar în cealaltă calpacul Beiului, căci Beii munteneşti obişnuiau să stea de la începutul până la sfârşitul rugii cu capetele descoperite, precum şi înaintea unui Mitropolit ori Patriarh. Numai Vasile Beiu abia îşi ridica calpacul. Beiul se coborâ să sărute icoanele şi după liturghie Patriarhul îi prezentă daruri, precum şi la toţi boierii. Apoi am ieşit să ne rugăm pentru Doamnă, care murise de curând şi era înmormântată în cimitirul Beilor menţionat mai sus. Întorcându-ne, ne-am rugat asupra tavei cu colivă regală şi toţi cei de faţă au luat din ea , precum şi dintr-un frumos cozonac. Apoi Patriarhul dete binecuvântarea sa Beiului, care îndată sui scara. Curând după aceea Patriarhul ieşi îmbrăcat cu mantia însoţit de Mitropolitul local şi urmaţi de ceilaloţi clerici, spre a aştepta ivirea Beiului în balconul cel înalt. Patriarhul îl binecuvântă ca şi mai înainte, când aruncă bani, după obicei la soldaţi şi săraci. Apoi furăm conduşi sus pe scările bisericii la banchet în apartamentele Beiului. Cu această ocazuine boierii cei mari de serviciu se îmbrăcară în regalele lor veşminte de onoare, fiind acesta obiceiul de Curte la sărbătorile mari şi în aceea zi steteră şi serviră la masă de la început până la sfârşit. Aceasta se întâmplă regulat la sărbătorile de Crăciun, Anul Nou, Bobotează şi la Paşti, dar de a doua zi boierii prânzesc cu Beiul şi alţii servesc după regula de peste an. De câte ori se aduceau farfuriile cu mâncare din bucătărie în reflectoriu, băteau tobele, sunau trâmbiţele şi se auzea pătrunzătorul sunet al fluerelor. De câte ori bea Beiul, sunau iarăşi trâmbiţele şi se descărcau trei tunuri de se cutremura pământul. Aşa a mers până seara. Beiul şedea cu capul gol şi închina adesea cu pahare mari de câte o oca de vin. Mai întâi s-au închinat trei cupe în onoarea sărbătorii, apoi alte trei în onoarea Patriarhului, pe urmă iar şi iar şi iar în numele Beiului. Nimeni nu putea să nu bea, sub niciun cuvânt şi toţi cei admişi la masa domnească erau deprinşi cu acest obicei de a tot bea până se aduceau lumânările, ceea ce era un semn de plecare. Mai înainte de a pleca, însă, se obişnuieşte ca Beiul să distribuie veşmintele de onoare la capii clerului şi la egumenii mănăstirilor domneşti, care erau primiţi la banchetele domnilor.

Foto. Domnitorul Matei Basarab

Mai întâi Patriarhului ce se întâmpla să fie de faţă i se dădu un veşmânt de catifea, tot aşa se dădu Mitropolitului local, care şede la masa Beiului în toate zilele, căci nimeni altul decât el binecuvântează bucatele domneşti. Ceilalţi capi ai mănăstirilor primeau veşminte de saten de diferite preţuri, la preoţii de rând şi nouă diaconilor ni se distribuiau veşminte din mătase de Chios. Pentru restul clerului, călugări şi săraci, se punea o masă întinsă separată şi la finele ospăţului li se distribuiau bani de argint înveliţi în basmale. Astfel era regula ceremoniei în fiecare sărbătoare duminicală… Ţara Românească cuprinde la 400 de mănăstiri zidite cu măiestrie din piatră, ai căror capi împreună cu episcopii, obişnuiesc să vină înaintea sărbătorii Crăciunului aducând Beiului nişte daruri: animale, vin, roduri, etc. Ei rămân până după Bobotează trăind la mesele Beiului şi din ofertele lui, apoi pleacă acasă”…

 Târgovişte – Anul Nou

„…E de observat că în aceste două ţări, Moldova şi Ţara Românească, în ajunul Anului Nou, toţi boierii în serviciu, guvernatorii, pârcălabii sau slujbaşii şi toţi ofiţerii divanului de toate gradele se prezintă la Bei şi depun înaintea lui insignele demnităţii lor, fie o spadă, un buzdugan, un toiag de argint, un hanger de argint, sau orice altă armă, apoi se retrag. Noaptea Beiul le trimite la fiecare sau o confirmare sau o demisie. Cel înaintat în boierie, primeşte insignele cu un veşmânt de onoare, precum asemenea şi acela ce îşi păstrează postul său de mai înainte, iar persoana pe care Beiul vroieşte a o îndepărta, nu primeşte nici un mesaj, ceea ce echivalează cu o demisie. În cursul anului nu se face nici o înaintare în slujbe şi nici o degradare, afară numai la sărbătoarea Anului Nou (1 ianuarie), în prima zi a anului. Atunci foarte dimineaţă, toţi asistă la bisercă, după obiceiul comun, la slujbă, de acolo merg să felicite Beiul de sărbătoare şi să-i sărute mâna dreaptă. După liturghie ei servesc la masa domnească până seara, îmbrăcaţi în hainele lor de onoare. A doua zi se aşează cu Beiul la banchet şi servesc alţii, cei puşi la serviciu în zilele de peste an. Tot atuncii boierii trimit Beiului daruri, fiecare după treapta boieriei sale. Doamna de asemenea acordă haine de onoare nevestelor şi fetelor de boieri, care ele la rândul lor fac daruri Doamnei. Cu ocazia sărbătorii Circumciziunii, Patriarhul servi pentru Bei liturghia, după care amândoi s-au suit în camera de banchet, unde se adunaseră mai mulţi chiar ca la ziua Crăciunului. Pe lângă deşertarea cupelor celor pline, descărcarea tunurilor şi ascuţitul sunet al instrumentelor muzicale, se mai făcu spre seară distribuire de haine”…

Târgivişte – Boboteaza

„…În ajunul Bobotezei se observă aceleaşi ceremonii ca şi la ajunul Crăciunului. S-au recitat în toate bisericile rugăciunile obişnuite asupra apei. E de observat că în toate ţările creştine, preoţii, la începutul fiecărei luni fac câte o aghiasmă în fiecare biserică, apoi colindă spre a stropi prin case în speranţa gratificaţiunii, dar mai ales în Ţara Românească sunt atari clerici de industrie. La Bobotează se adună aici din toate părţile Ţării Româneşti şi din ţările limitrofe, mii de egumeni, preoţi, călugări, diaconi, cu mitropolitul de la Târnovo, care serveşte în această ocazie şi cu alţi mitropoliţi, care nu lipsesc niciodată, atraşi de speranţa gratificaţiunii de a se abate pe aici în toţi anii. Cermonia se face aşa: seara după rugăciunea asupra apei, clericii îşi umplu ulcioarele şi căldăruşele din ea şi îmbrăcându-se cu felonul, iau crucile în mână şi merg mai întâi la palatul Beiului pe care îl stropesc fiecare la rândul său separat şi primesc de la el un frumos dar. Apoi merg la Mitropolitul local şi de acolo în casele tuturor boierilor şi cetăţenilor mai avuţi pentru a-i stropi. Ei veniră şi la Patriarhul nostru, sunând şi cântând psalmuri toată noaptea , iar el luă sfiştocul, stropi toată casa în forma crucii, pe el şi pe toţi cei de faţă, apoi sărută crucea şi le aruncă un dar în vasele lor. Tot în acest mod banda muzicanţilor cu tobe, fluiere, torţe aprinse cutreierară oraşul în cursul nopţii şi în noaptea următoare, făcând serenade boierilor. Veniră şi la noi pentru a-l saluta pe Patriarh, care le dete un bacşiş. Ei erau toţi turci şi considerau o mare onoare de a fi admişi în prezenţa noastră. Mulţimea şi bucuria gloatelor în Ţara Românească, la Bobotează, întrece tot ce se petrece la curţile celor mai mari principi ai creştinătăţii, judecând după ceea ce amj văzut şi am auzit. În dimineaţa sărbătorii, ascultarăm rugăciunile în biserica mănăstirii, iar la timpul liturghiei Beiul trimise trăsura sa şi plecarăm cu mare pompă, trupele fiind înşirate la dreapta şi la stânga până la palat şi chiar în palat, fâlfâind steagurile lor cele cu cruci. De câte ori descăcau puştile lor, fumul se ridica deasupra capetelor. Numărul total al trupelor, după cum ne-am informat pe urmă, fu cam la 100.000, căci Beiul muntenesc ţine în solda sa la 150.000, populaţia acestei ţări e imensă, căci toţi fugarii din Turcia se refugiază aici, unde lesne se câştigă mulţi bani… Apoi, intrarăm în biserică. Patriarhul se înveşmântă împreună cu Mitropolitulitul, cu chiar Gavril, capul episcopilor din Serbia, cu principalii egumeni, etc. Fiecare din ei ţinea în mână o cruce învelită şi venind se aşezau pe scaunele lor. Acum se aduse o mare sarcină de lumânări şi se distribui poporului, după aceea se puse în mijlocul bisericii un fel de masă mare pe care aşternând-o aşezară pe ea cupe mari, un bazin de argint umplut cu apă şi o cutie mare cu moaştele Sfinţilor, între altele mâna dreaptă a Sf. Mihail, episcopul Sonadei şi a Sf. Marine, încadrată în aur curat. În acel moment se coborâ Beiul şi stătu lângă tronul său, iar Spătarul luă o mare lumânare poleită cu aur şi alte două asemenea şi le puse în sfeşnice de amândouă părţile. Îndată se scoborâ şi Patriarhul şi făcu rugăciuni deasupra apei. În fine noi ieşirăm afară din biserică, pentru ca Patriarhul să afunde crucea. Procesiunea o formau mai întâi stegarii, doi câte doi, cu insignele şi steagurile lor cu cruci în vârf, apoi purtătorii de torţe, apoi preoţii doi câte doi, în fine Patriarhul cu Mitropolitul. Când Patriarhul cu crucea în mână ajunse la malul râului găsi apa îngheţată, căci dimineaţa fusese un frig de crăpau pietrele. Mai înainte se obişnuia să se facă ruga asupra apei în mijlocul curţii, dar Beiul fiind bătrân şi frigul prea riguros, astădată ruga se făcu în interiorul palatului. Acum oamenii sparseră gheaţa şi Patriarhul afundă crucea în apă de trei ori, în care timp s-a cântat un imn. După aceea toată mulţimea îşi umplu ulcioarele, iar preoţii cufundară în el un mare număr de copii, din care vreo câţiva au îngheţat. Pe noi ne durea inima la auzul ţipetelor copiilor ce sufereau din cauza gheţii şi a frigului. Noi înşine eram ca şi orbiţi de frig, stând cu capetele descoperite. Mai multe zile pe urmă ne-au asurzit urechile şi am simţit dureri. Întorcându-ne în biserică, Patriarhul stropii cei patru pereţi ai edificiului şi tabernacolului, apoi se apropie de Bei şi-l stropi şi pe el. Când Beiul sărută crucea, se făcu semn trupelor, care au descărcat toate puştile lor de bubuia prin aer. Urechile noastre asurziră cu totul şi ne temeam să nu cadă peste noi biserica. Apoi Patriarhul stropi pe boierii cei de faţă. Să-i fi văzut ca nişte flori de primăvară cu strălucitele lor haine, înveliţi cu blăni, ceea ce se consideră la ei ca un semn indispensabil de bogăţie. După aceea ieşirăm afară din biserică aducându-se acolo două scaune dinaintea uşii, pe un loc foarte ridicat, unul pentru Bei şi celălalt pentru Patriarh. De ambele părţi la dreapta şi la stânga stătură preoţii. Apoi se aduseră armăsari domneşti, cei mai nobili şi mai scumpi, cu preţioase ornamente de brocart de aur, lucrate cu mărgăritare şi pietre scumpe, încât încântau privirile. Patriarhul îi stropi pe rând în număr de douăzeci. Aceste ornamente erau ale Beiului, fiecare în preţ de 1.000 de galbeni. În urma tuturor veni un Comis călare pe un mic catâr şi un altul pe un măgar, cu scopul să producă veselie şi râs spectatorilor. După ce Patriarhul îi stropise, am intrat la liturghie, de unde ne-am suit la banchet. În aceea zi se făcu o adunare mare mai splendidă decât celelalte. Ospăţul s-a celebrat prin deşertarea cupelor, vuetul instrumentelor muzicale, baterea tobelor, ascuţitul sunet al fluerelor, descărcarea puştilor şi a săcăluşelor. Veselia fu mare. Seara ni s-au distribuit veşminte, ca de obicei şi noi ne-am întors în trăsură înconjuraţi de pionieri, seimeni, dărăbani, care descărcau pe drum puştile, pe când cântăreţii cântară până am ajuns la mănăstire. Apoi, dându-le bacşiş i-am concediat, rămânând asurziţi de vuietul lor. Sâmbătă dimineaţa, a doua zi de sărbătoare , toţi muzicanţii, toboşarii, fluieraşii turci şi munteni umblau pe la casele tuturor boierilor bogaţi, cântând din instrumentele lor. Veniră şi la Patriarh, ca să-i dorească sărbători vesele şi trai fericit. Dându-le bacşişuri i-am concediat. În acelaşi mod veniră şi seimenii şi alţi ofiţeri ai armatei să facă urările lor, dând foc cu puştile şi depărtându-se apoi cu bacşişul. Aceasta ţinu până seara. Trebuie observat, că toţi boierii cei mari munteni sunt peste măsură de religioşi. În toate dimineţile de peste an ei se duc la biserica curţii de asistă la rugăciune, după aceea urcă la Bei şi formează un Divan pentru sentinţe şi judecăţi, apoi se coboară la liturghie şi nu părăsesc biserica până aproape la amizi, cănd pleacă la prânz. Acesta e traiul lor în tot cursul anului.

(Bistrita)

2 Responses to “Craciunul, Anul Nou si Boboteaza în Tara Romaneasca”

  1. COLIND
    Din munţii Daciei străbune ,
    Am încercat să vă spun ieri
    De cei ce si-au păstrat credinţa
    În chinuri grele şi dureri.
    Cu lanţuri grele la picioare ,
    Muşcaţi de plumb,loviţi de bici ,
    Trecură pe aici ,în şir
    Cei înfrăţiţi cu suferinţa
    La Gherla,Sighet şi Aiud ,
    Ei , aşteptînd ca Pruncul Sfânt
    s-aducă pacea pe pămînt
    pogorînd printre zăbrele .
    Cu Ianolide , Radu Gyr ,
    Au năzuit la drum spre stele ,
    Au năzuit la zbor spre cer ,
    Cerînd dreaptă izbăvire :
    Iartă greşelile mele,
    Mântuieşte-mă, Stăpîne ,
    Lerui ler ,lerui ler.

    Din munţii Daciei străbune ,
    În Sfânta sără de Ajun ,
    Au pogorît către câmpie ,
    În cete mari, colindatorii .
    Vor bate harnici ,pe la porţi
    Până pe cer vor vedea zorii.
    Sculaţi, gazde, nu dormiţi ,
    Vremea e să vă treziţi ,
    Au sosit colindătorii .
    Casa să vă fie casă,
    Pâine să aveţi pe masă,
    Pruncii să crească –n tihnă,
    În suflet s-aveţi lumină .
    Pacea să domnească-n ţară,
    Din străinătatea amară
    Să se întoarcă cei plecaţi ,
    Dragii voştri fii sau fraţi .
    Haideţi, gazdelor,sculaţi ,
    Au sosit colindătorii
    Şi vă rog să-I ascultaţi.
    Azi s-a născut Pruncul Sfânt
    El aduce pe pămînt
    Dragoste şi mîngîiere
    Pentru cei ce ştiu a cere .
    Astăzi s-a născut Hristos ,
    Pentru mântuirea noastră ,
    El va pogorî din cer,
    Mântuieşte-ne, Stăpîne ,
    Lerui ler ,lerui ler.

    SARBATORI FERICITE !!! LA MULTI ANI ,ROMANIA,ORIUNDE TE-AI AFLA!!!

  2. Horoscop says:

    sub cortul adormitilor gutui

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors