March 16, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

29 min read

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Vasile ZARNESCU_CV

Autor: Vasile Zarnescu
În unele recente materiale de presă, relevasem, lapidar, că reţeta rapidă a realegerii preşedintelui Traian Băsescu este să încerce să îi bage prompt la puşcărie pe cîţiva dintre marii politicieni corupţi, care roiesc în preajma lui – ca dovadă că este tot mai hotărît să lupte cu succes contra corupţiei. Din motive independente de voinţa mea, am reuşit să-i adresez abia zilele trecute scrisoarea închisă, relevată în continuare. Pentru că, pînă azi, 21 noiembrie, nu am primit nici un semnal din partea domniei sale, pentru a-i parveni, totuşi, în „ultimul ceas“, o voi trimite presei, aşa cum l-am anunţat – spre a-i mai fi, cît de cît, de ajutor. A trebuit, oricum, să scot anumite nume şi informaţii conţinute în textul depus la registratura Administraţiei prezidenţiale, cu indicaţia de mai jos.
***

Administraţia Prezidenţială                                                                                                      STRICT SECRET

Registratura generală

Nr. 22795/17.11.2009

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

– Urgent, personal şi confidenţial –

 

Priveşte: 1. Propunerea unei reţete a realegerii certe a dvs.

2. Revenire asupra raportului nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională

Raportează: colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

 
STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

Permiteţi-mi să vă prezint această sinteză politică, din perspectiva unui alegător mai versat atît în problemele de politologie şi, în special, de propagandă electorală, cît şi în domeniul informaţiilor secrete, sinteză făcută din perspectiva alegătorului aflat în partea de jos a electoratului.

Dincolo de unele manevre de culise privind manevrarea buletinelor de vot, pe care unii nu le vor ignorate, iar alţii încearcă să le exagereze, totuşi, succesul obţinut de dvs. la alegerile din 2004 s-a datorat, în cea mai mare parte, etalării sloganului electoral esenţializat în sintagma „Jos corupţia!“ Între timp, opinia publică, diversele partide, personalităţi, organizaţii politice interne şi internaţionale au fost dezamăgite, aproape total în aşteptările lor, de ineficienţa luptei anticorupţie din România. Au fost cîteva încercări de a-i băga la pîrnaie pe unii mari corupţi, dar Magistratura a avut grijă să-i scoată basma curată; desigur, nu dezinteresată.

Cauzele eşecului luptei anticorupţie sunt multiple, dar, în principal, rezidă în instituirea solidă, extinsă şi profundă, între timp, a „sistemului ticăloşit“ – concept pe care l-aţi lansat, fiind introdus în limbajul presei şi, poate, chiar al politologiei viitoare, deoarece, pe lângă alte sintagme reuşite cu care se poate lăuda preşedintele Traian Băsescu (de ex., „partidul toxic“) sau, eventual, i se pot reproşa (cum este, de ex., şi expresia „băieţii deştepţi“), aceasta este cea mai cunoscută şi mai întemeiată. „Sistemul ticăloşit“ se bazează, în esenţă, pe ceea ce defineşte un alt viitor concept politologic, „nucleul dur al corupţiei“, introdus de ministrul Justiţiei, la acea vreme, Rodica Stănoiu, ulterior senator P.S.D., apoi independent, apoi P.C., apoi cine ştie mai ce – întrucît C.N.S.A.S., noua poliţie politică, o înghesuie să o bage la „mititica“, aşa cum a procedat cu Mona Muscă.
Corupţia: încetinitorul Tranziţiei

Nucleul dur al corupţiei îi include, fireşte, nu doar pe marii corupţi din domeniul afacerilor de stat în combinaţie cu acelea private, ci şi mari personaje politice, care acţionează în simbioză cu afaceriştii care stau în umbră şi care fac afaceri ilegale, dar cu acoperire legală, aşa cum sunt, de exemplu, indivizii indicaţi prin sintagmele „rechinii imobiliari“ sau „băieţii deştepţi din energie“. Chiar viitorul scurt-premier Emil Boc – scurt ca durată a mandatului, ca figură politică etc. –, pe vremea cînd era deputat în Opoziţie, acuza, în Parlament, pe unii de la Putere că au dat ordine ministeriale valabile doar cîteva zile, exclusiv cu scopul ca să profite de ele anumiţi oameni ai Puterii! Domnule preşedinte, ca să-l faceţi să-i revină, cît de cît, creditul moral – care se va răsfrînge, pozitiv politic, şi asupra dvs. –, cereţi-i să-i denunţe pe cei care au comis aceste acte de corupţie!

Aşa cum am mai arătat în alte articole (de ex., în Justiţiarul, 9 sept. 2004, p. 4-5), conform unei definiţii laconice, „corupţia este abuzul de funcţie publică în scopul obţinerii unor câştiguri personale ilicite“. Este şi cazul miniştrilor acuzaţi de corupţie în aceşti 20 de ani, indiferent care partide câştigaseră alegerile, în cadrul alternanţei „democratice“ la Putere. Astfel, fie că a fost în cauză „Ţigareta I-a“ – din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu –, sau „Ţigareta a II-a“ – din timpul preşedintelui Emil Constantinescu –, fie că a fost cazul terenurilor Armatei cedate de către miniştrii Apărării unor particulari – terenuri pe care se afla sistemul rezervei strategice de apă a Capitalei, sistem care a fost distrus! –, fie că fusese problema traficului cu petrolul aflat sub embargo, fie că e cazul ex-judecătoarei Maria Huza, fie că este vorba de întreprinderi de stat subevaluate în mod oneros spre a fi cumpărate la preţuri de nimic de străini contra unei mite substanţiale date înalţilor funcţionari de stat etc., etc. – în toate cazurile este situaţia celor care abuzează de funcţia lor publică pentru câştiguri personale necuvenite: adică a marilor corupţi. Ca urmare a proliferării corupţiei, economia României a fost distrusă de guvernările postdecembriste, fiind vândută la bucată de marii funcţionari de stat, direct sau prin interpuşi, corporaţiilor transnaţionale, care au cumpărat „adevărate chilipiruri“, după cum se exprima, cu satisfacţie, publicaţia Jane’s Foreign Report. Şi asta o scria în august 2000, adică la finalul primei guvernări a C.D.R., care „grăbise privatizarea“ spre a îndeplini, cu deplină slugărnicie, directivele organismelor străine, interesate în ruinarea României – grabă din cauza căreia marile întreprinderi ale ţării deveniseră, pentru „investitorii strategici“ străini, într-adevăr, „adevărate chilipiruri“ (cf. Cotidianul, nr. 2428, 9 august 2000, p. 4).

 

Şeful statului sub povara vremurilor

Cine este, cât de cât, familiarizat cu politica, ştie că, în fond, este pur idealism romantic să-ţi imaginezi că preşedintele unei ţări – indiferent cât de mare şi de competentă i-ar fi echipa prezidenţială – ar putea schimba rapid, într-un mandat, sistemul ticăloşit în mijlocul căruia evoluează şi, mai ales, al cărui produs este, ţinînd cont şi de contextul politico-economic intern şi internaţional. Dar dacă nici membrii echipei şi nici preşedintele nu sunt suficient de competenţi, de patrioţi, cu voinţă politică şi rectitudine morală, atunci e vai de ţara respectivă. De aceea, acum, este vai de noi!

Fostul preşedinte Ion Iliescu a condus ţara, aparent, în oarecare „linişte“, dar a fost supus multor presiuni interne şi externe. De exemplu, încă în ianuarie 1990, l-a vizitat şeful Departamentului de Stat al S.U.A., James Baker, care, timp de o jumătate de oră cît a durat vizita, i-a ţipat preşedintelui României o singură directivă: „Jos Securitatea!“ Dacă mai aveţi contacte private cu d-l Ion Iliescu, rugaţi-l să vă confirme acest fapt. Şi Ion Iliescu a dat-o jos, a îngrădit-o, a redus-o la minim şi aţi văzut ce-a ieşit: a ieşit, din ce în ce mai viguroasă, corupţia, „baronii“ P.S.D.-işti (ex-F.S.N.-işti) fiind cei mai numeroşi şi mai viguroşi! Socialistul Ion Iliescu a vrut să construiască socialismul cu faţă umană, dar nu a făcut decît să rupă zăgazurile care opreau avalanşa capitalismului de acumulare primitivă – adică forma primitivă a corupţiei. Chiar traseistul politic Adrian Severin, în cartea sa Lacrimile dimineţii, a recunoscut, tardiv, că Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a fost o traducere din engleză a unei legi făcute de străini; din cîte-mi amintesc eu, fusese adusă chiar de el. Or, respectiva lege fusese concepută special pentru a înlesni distrugerea întreprinderilor Românei! Preşedintele Ion Iliescu fusese prevenit de S.R.I. asupra consecinţelor pernicioase ale acestei legi – importate deliberat pentru falimentarea întreprinderilor româneşti –, dar nu a luat nici o măsură. Doar Alexandru Bârlădeanu s-a opus cu încrîncenare, însă fără succes. După care a început declinul economico-politic, accelerat de corupţie. Jaful în Patrimoniul Cultural fusese, deja, dat prin abrogarea prioritară a Legii Patrimoniului, în ultimele zile ale lui decembrie 1989, deşi nu era o lege „ceauşistă“, întrucît reproducea îndeaproape legea franceză în funcţie şi acum! Oricum, însă, P.S.D. – sub formele metamorfozate demagogic F.S.N., F.D.S.N., P.D.S.R., P.S.D. –, deşi s-a declarat a fi doctrinar social-democrat, deci de stînga, a guvernat, invers, cu măsuri literalmente de dreapta.

Liberal-ţărănistul Emil Constantinescu a vituperat şi el, contra corupţiei – a afirmat, pe cînd era în vizită în Finlanda, că Justiţia ar fi coruptă în proporţie de 80 la sută! –, dar a sfârşit lamentabil, prin a declara „că a fost învins de fosta Securitate“! A fost, evident, o scuză comodă, chiar dacă nu lipsită de oarece adevăr, deşi, înainte de încheierea mandatului său, le-a mai dat cîte o stea de general multor generali din S.R.I. (şi o diplomă de merit directorului S.R.I. Costin Georgescu!) – generali dintre care, pe unii, preşedintele Traian Băsescu avea să îi treacă în rezervă, ca, de ex., pe Sorin Brăteanu-Cancelaru’, Ovidiu Soare-Arestatu’-şi-Eliberatu’! Dar, Emil Constantinescu avusese, totuşi, la îndemână cei „15 mii de specialişti“ cu care se lăudase C.D.R., venită avidă la Putere. De ce nu i-a folosit?! În timpul guvernării C.D.R. s-a accelerat distrugerea economică a României, în special prin amploarea şi rapiditatea aplicării criminalei politici restitutio in integrum. În  nici o ţară ex-socialistă nu s-au făcut restituiri în cantitatea şi pe intervalul de timp practicat în România, ci doar restituiri simbolice (cîteva castele în Cehia, Ungaria şi Germania). Actuala formă a corupţiei reprezentată de jaful „rechinilor imobiliari“ îşi are sorgintea în această criminală politică restituţionistă. Bugetul statului a fost devalizat inclusiv prin această formă! La fel, conglomeratul numit C.D.R. – deşi declarativ doctrinar de dreapta – a guvernat, tot invers, cu măsuri esenţialmente de stînga – ceea ce a accelerat involuţia spirituală a societăţii, prin debusolarea politico-morală introdusă.

Stimate domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. aţi avut o rută politică similară, oarecum, cu aceea a P.S.D.-ului: aţi ajuns preşedinte ţării ca socialist – v-aţi străduit şi aţi reuşit să introduceţi Partidul Democrat, al cărui preşedinte eraţi, în Internaţionala Socialistă, în ciuda opoziţiei gălăgioase a P.S.D.-ului, care se considera singurul îndreptăţit să facă parte din Internaţionala Socialistă –, dar v-aţi răzgîndit şi, acum, din nu ştiu care motive – probabil determinate mai mult de conjunctură decît din convingere –, viraţi tot mai mult spre dreapta. Este adevărat că P.D.S.-ul, ca moştenitor direct al ipocriziei şi demagogiei funciare a P.C.R., îşi maschează abil virajul abscons spre dreapta şi îşi etalează, tot demagogic, dar cu succes, ideologia de stînga, cu care prosteşte, şi acum, după 20 de ani, multă lume, mai ales în provincie. Dvs. v-aţi dovedit mai sincer în opţiuni arătînd că înclinaţi spre dreapta, dar nu aţi reuşit să vă valorificaţi această sinceritate a virajului, iar inamicii dvs. politici speculează această sinceritate prezentînd-o ca pe o faţetă falsă – ei procedînd, astfel, după formula hoţului care strigă „Hoţii!“, fiindcă dvs. v-aţi dovedit inacţiunea şi nu aţi replicat dezvăluindu-le adevărata faţă ipocrită, ca moştenire a P.C.R.-ului!

Revenind la partide, sintetic vorbind, ele prezintă o orientare politică de faţadă, căci toate partidele politice – indiferent de doctrina afişată –, odată ajunse la guvernare, au aplicat o singură doctrină: jefuirea Patrimoniului Naţional. Iar preşedinţii de ţară care au fost propulsaţi de aceste partide, chiar dacă avuseseră intenţii bune – şi nu avem motive să ne îndoim de contrariu –, nu au putut stopa jefuirea averii naţionale, determinată de grupurile de presiune, dirijate din umbră de marii „rechini“.

Esplanada corupţilor

E riscant, apoi, şi să aplecăm urechea la cîntecul de sirenă al politicienilor Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu şi al analiştilor politici obedienţi lor – de tipul lui Valentin Stan, Radu Tudor, Marius Pieleanu ş.a. –, care ne invită la „linişte ca să poată ei guverna“. Pentru că este vorba, în realitate, de liniştea de care au nevoie hoţii, ca să fure în siguranţă. În primii 16-17 ani de guvernare ar fi fost, chipurile, relativ linişte – fiindcă se mimează amnezia, aceşti politicaştri „uitînd“ de marile greve din anii 1990-1996. Dar tocmai în această etapă – sub masca oferită de scandalul grevelor – a fost consolidat „sistemul ticăloşit“, perpetuat prin „nucleul dur al corupţiei“. Ceva gălăgie a mai făcut presa – a „patra Putere“ în stat, „cîinele de pază“ al democraţiei –, dar a fost din ce în ce mai mult ignorată, în cazul cînd unii ziarişti nu au fost băgaţi la închisoare. Dar, pentru mai multă linişte, adică spre a pune botniţă presei, s-au reintrodus în noul Cod Penal insulta şi calomnia prin presă!

P.S.D.-ul a guvernat cel mai mult, sub diversele denumiri cunoscute, şi – cel puţin din aceste motive: al duratei cît a guvernat şi al orientării politico-economice impuse – el este vinovat în cea mai mare măsură de dezvoltarea continuă a „nucleul dur al corupţiei“ şi de determinarea tendinţei de involuţie continuă a României. Este evident că nu este mai puţin vinovată de dezastrul ţării nici guvernarea C.D.R. – reînviată, între 2004-2008, sub forma Alianţei „D.A.“ fără P.N.Ţ.C.D. şi P.A.C. –, şi nici recombinarea, după alegerile din noiembrie 2008, a coaliţiei necoalizate (P.S.D.+P.C.) + P.D.-L., spartă, şi ea, după puţină vreme, prin demiterea vicepremierului Dan Nica. După cum nu este mai puţin vinovată de decăderea României nici surprinzătoarea şi abominabila recentă alianţă ad-hoc P.S.D.-P.N.L.-U.D.M.R. + minorităţile antinaţionale, reconfigurată contra P.D.-L.-ului – rămas minoritar în Parlament şi cu miniştri interimari în Guvernul Boc demis –, alianţă care vrea să-l impună – la propunerea unuia ca Crin Antonescu-Vorbete – ca premier pe coruptul Klauss Werner Iohannis pe motiv că el ar fi „neamţ onest şi competent“, iar ea este „majoritate parlamentară“ şi că ar reprezenta, chipurile, vocea Poporului.

Este o mare dezinformare! Această majoritate parlamentară nu este reprezentata Puterii Poporului, întrucît este ilegitimă, fiindcă a fost votată doar de o treime din electorat şi, mai mult, în marea lor majoritate, respectivii parlamentari şi-au dobândit mandatele prin cumpărarea electoratului şi prin manipularea voturilor ca urmare a noilor posibilităţi de manevră prin redistribuire, introduse prin legea votului uninominal – ea însăşi o escrocherie politico-juridică.
Metodologia anticorupţiei

Ca o problemă de principiu şi de strategie, trebuie ştiut că figurile reprezentative implicate în fapte de corupţie trebuie denunţate şi pedepsite înainte ca publicul să ajungă să creadă că o campanie anticorupţie se rezumă la vorbe sau că este pornită doar împotriva oponenţilor politici. De aceea, este important ca primul „rechin“ prins să provină din partidul aflat la Putere. După cum se ştie, metoda a înregistrat succese deosebite în Hong Kong şi Italia. Or, în România postdecembristă, toţi guvernanţii – indiferent de culoarea politică – au procedat tocmai invers: au prins doar „plevuşca“, iar „baronii“ şi „rechinii“ au fost lăsaţi „să pescuiască în ape tulburi“, în folosul guvernanţilor, indiferent de partidele perindate la Putere, fiindcă „rechinii“ cotizau la toate partidele. Cazul ministrului liberal al Justiţiei Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă este simptomatic pentru corupţia „democraţiei originale“ autohtone: el a dezincriminat în mod provizoriu bancruta frauduloasă, cu scopul deliberat de a scoate din puşcărie marii escroci – evident, cu un avantaj personal, de imagine, căci a apărut ca fiind un individ milos, care apără drepturile omului. Dar aproape toată clasa politică – cu unele mici excepţii, ca Vadim Tudor, venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu şi alţi cîţiva – l-a tratat, fireşte, ca pe unul „de-al lor“: a rămas, în continuare, în Guvern, în Parlament, a fost promovat – pentru o vreme – şef al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.), l-a menţinut în Baroul bucureştean etc., deşi trebuia eliminat imediat din viaţa politică şi introdus, la fel de prompt, în viaţa de penitenciar. Acum, deşi a confecţionat o carte, Noua Dreaptă, este un fel de adjunct al P.D.-L. – care, formal, este partid de stînga! – şi, ca avocat, învîrte afaceri pe picior mare, constituind alte fapte grave de corupţie (cf. de ex., Răzvan Savaliuc, „Iluzionistul“, în Ziua, 11 februarie 2008). În presă se găseşte o întreagă arhivă despre corupţia care zace în el, dar Parchetele nu se sesizează din oficiu, fiindcă mulţi procurori-şefi i-au fost colegi de facultate şi nu pot „să dea“ într-un coleg, tot aşa cum colegii din Consiliul Superior al Magistraturii ai ex-judecătoarei Mariei Huza – în primul rînd preşedintele de atunci al C.S.M.-ului, Dan Lupaşcu, cel care vă reproşa că nu ştiţi să conduceţi o şedinţă a C.S.M.-ului – au iertat-o: „Maria Huza, achitată pe motiv că a minţit în august, nu în iunie“ (vezi Dorin Petrişor, în Cotidianul, 16 mai 2008)! (În paranteză fie spus, apropo de moralitatea unor magistraţi, preşedintele C.S.M. Dan Lupaşcu o iertase şi pe judecătoarea care dansase goală la reuniunile M.I.S.A!) Iar, pe de altă parte, semnalele date de presă nu mai reprezintă – pentru Parchet, pentru „Parlamentul 322“ sau pentru alte instituţii ale statului – o dimensiune a opiniei publice, care trebuie luată în considerare.

Aşadar, contradicţia gravă în care se zbate România este dată de dihotomia „poporul contra clicocraţiei cleptocrate“: adică, într-o parte, poporul jefuit şi, în partea opusă, jefuitorii săi, corupţii, aflaţi în toate partidele care au fost la guvernare prin rotaţie sau prin combinaţii politice – aşa cum este actuala oribilă „majoritate parlamentară“! Asemenea contradicţii sunt rupte, sparte, de mari personalităţi politice în momente decisive ale istoriei.

Contradicţia numită Marea Revoluţie Franceză a fost depăşită prin Teroarea iacobină, condusă de Robespierre. Contradicţia numită Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a fost depăşită prin Teroarea roşie, condusă de marii terorişti Lenin şi Troţki. Fireşte, cu pierderi materiale şi, mai ales, umane ireparabile şi impardonabile. Contradicţia numită Revoluţia din decembrie 1989 din România – supranumită şi „Cea mai mare minciună televizată a secolului 20“, prelungită în Tranziţia de 20 de ani, care mai poate fi numită şi „Războiul de 20 de ani contra României“ – ar putea fi spartă de preşedintele Traian Băsescu, dacă mai are putere prezidenţială şi dacă vrea să rămînă în istorie, prin Teroarea dictaturii legii. Nu este sîngeroasă, cum au fost celelalte, şi este în deplină consonanţă cu statul de drept. Numai că, acum, România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş, cu o democraţie falsă, de faţadă, de care se prevalează pretinsa „majoritate parlamentară“ – aceeaşi „democraţie“ care, întrunind majoritatea de „322 parlamentari“, voia demiterea preşedintelui Traian Băsescu!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, aplicaţi dictatura Legii. Vorba contracandidatului dvs., Corneliu Vadim Tudor: „Decît o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă!“ Nu vă temeţi de falsele bocitoare ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Valentin Stan, Radu Tudor ş.a., cum că aţi fi adîncit criza, că aţi fi destabilizat ţara etc. Ei, toţi, reprezentanţii clicocraţiei, au distrus şi destabilizat ţara. Dvs. nu aţi destabilizat nimic, ci doar i-aţi speriat pe corupţi! I-aţi zdruncinat puţin, dar nu aţi reuşit să-i „priponiţi“. În Italia, din 1945 pînă acum, s-au schimbat rapid guvernele, fiecare rezistînd, în medie, cam doi-trei ani. Dar s-a reuşit menţinerea funcţionării statului, iar mulţi mafioţi – inclusiv miniştri sau prim-miniştri – au fost băgaţi la puşcărie, dacă nu reuşiseră să fugă din ţară, iar Italia nu reuşise să-i aducă înapoi. Aveţi nevoie de un Garibaldi, cu „cei o mie“ ai lui?! Oricum, în cei cinci ani de mandat, trebuia să-i fi găsit pînă acum, fiindcă mulţi dintre noi am fi fost dispuşi să vă ajutăm – cu condiţia să-i fi îndepărtat de lîngă dvs. pe unii ca Cătălin Avramescu-Canibalu’, ca Cătălin Croitoru-Farsoru’, Vladimir Tismăneanu-Năpîrlitu’, H.-R. Patapievici-Impostoru’, Valeriu Ţurcan et ejusdem farinae.

Informaţia: antidotul corupţiei

Corupţia este o problemă de sisteme de informaţii (secrete şi/sau publice), stimulente şi reguli. Pentru a o putea combate, trebuie gândit prin aceste sisteme, care să fie ele însele adaptate, îmbunătăţite. Eforturile anticorupţie trebuie să ţintească spre diminuarea monopolului, fie el public sau privat. De asemenea, ele trebuie să limiteze libertatea de decizie şi să asigure reguli clare şi sancţiuni pentru comportamentul birocratic. Şi, dincolo de toate acestea, eforturile anticorupţie trebuie să oblige la mai multă răspundere din partea funcţionarilor.

Este notorie, de multă vreme, afirmaţia că „informaţia înseamnă Putere“. Aşa cum am mai relevat în alte articole, „informaţia este marele duşman al corupţiei“ (de ex., în Economistul, 30 martie 2005, pag. 3). Preşedintele ţării, ca şef al C.S.A.T. şi al comunităţii Serviciilor Secrete, are informaţii multiple secrete şi publice şi, deci, are un surplus de putere.

Vă prezint o sumară selecţie de informaţii publice, care, dacă ar fi combinate cu informaţii secrete, ar putea fi un antidot eficient contra corupţiei, mai ceva decît vaccinul contra SIDA sau decît cel contra gripei aviare sau porcine. Iată o mostră din Ziua: «Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, este acuzat de subminarea economiei naţionale, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, după ce foştii membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (RNP) au formulat pe numele peledistului o plîngere penală. Nu este prima plîngere de acest gen, Gheorghe Flutur fiind reclamat în repetate rînduri la Parchet. Pînă în momentul de faţă, însă, nu a fost tras la răspundere graţie intervenţiilor politice. De altfel, este cunoscut faptul că actualul său şef pe linie de partid, Theodor Stolojan, a făcut trafic de influenţă pe lîngă şeful statului, Traian Băsescu, pentru a „îngropa“ dosarele în care Flutur era cercetat.»

Sunt adevărate aceste afirmaţii sau sunt acuze neîntemeiate şi tendenţioase ale unei părţi a presei, ostile P.D.-L-ului şi instituţiei prezidenţiale, cum este ziarul Ziua?! Oricum, respectivii nu au acţionat ziarul Ziua în judecată şi, conform principiului juridic „Cine tace consimte“, impresia care persistă în opinia publică este aceea că acuzele sunt adevărate, dar muşamalizate!

Articolul dezvăluie multe ilegalităţi – cu lemne, împăduriri, sturioni etc. –, aşa că voi mai cita finalul: «Bani de pe urma aviarei. Un alt ordin păgubitor pentru stat semnat de fostul ministru este Ordinul 392/2005. Prin acest act s-a modificat ordinul 391/2003 privind predarea spre exploatare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, cu plata anticipată. Măsura abuzivă a avantajat firmele private în încheierea de contracte păgubitoare pentru Romsilva, întrucît a dat posibilitatea acestora să ridice marfa şi să o achite ulterior fără ca unitatea să aibă garanţia plăţii. Nu în ultimul rînd, Flutur este acuzat de crearea artificială a crizei „gripa aviară“. Criză care a dus la cheltuirea unor importante sume de bani de la bugetul de stat, precum şi la sacrificarea a milioane de păsări. În realitate, criza aviară a reprezentat pentru camarila lui Flutur o bună ocazie de a obţine profituri consistente punînd mîna pe contracte fără licitaţie» (vezi Mihnea Talău, „Flutur acuzat de subminarea economiei“, în Ziua, 3 mai 2007).

Aşa cum s-a relevat în presă, „dezinfectantele“ contra „aviarei“ nu erau decît apă cu detergenţi! Norica Nicolai a făcut, pe acest aspect, o interpelare în Parlament, dar a fost ironizată şi ignorată! Iar cel care a candidat şi a cîştigat funcţia de deputat în colegiul 4 Ialomiţa, Gheorghe Tinel, era, atunci, şeful Corpului de Control al ministrului Gh. Flutur. Ce controla ăsta?! Din informaţiile pe care le deţin – e-adevărat, neverificate (căci nu mai am cum), dar din surse sigure şi demne de încredere, aceea care deţinea firma care furniza „antidotul“ pe bază de apă cu  Dero Super contra aviarei era soţia unui mare mahăr subordonat lui Gheorghe Fluture! Presupun că şi dvs., domnule Traian Băsescu, aveţi informaţii secrete suplimentare şi ştiţi despre cine este vorba! Dacă ştiţi, folosiţi-vă de acele informaţii şi băgaţi-i la gherlă!

Chiar dacă aceştia doi sunt piese importante în P.D.-L., trebuie să ştiţi că ei măresc balastul „navei“ dvs. politice, cu riscul de a o băga sub linia de plutire şi chiar de a o trimite la fund. Mai ales că nu sunt singurii! Cel puţin aşa se vede din mijlocul votanţilor de rînd, care constituie şi masa critică a electoratului.

Presa constituie o vastă arhivă publică cu informaţii despre corupţie. De exemplu, Răzvan Savaliuc a publicat articolul „Esplanada hoţilor“ (în Ziua, 6 mai 2008), foarte util pentru a face o listă minimală cu puşcăriabili din tot spectrul politic şi de afaceri.

Şi, în acest sens, încă un citat elocvent: «Stolojan a luat energie ieftină de la contribuabili şi a dat-o magnaţilor ruşi * Profitul ALRO Slatina a crescut cu 370 la sută după intervenţia fostului consilier al lui Băsescu. Memorandumul ALRO pe care Traian Băsescu a încercat să-i dea mai multe indicaţii fostului ministru al Economiei Codruţ Sereş este doar faţa văzută a unui iceberg. De destinele societăţii ALRO Slatina sunt legate personaje extrem de influente în România. Printre acestea îl regăsim şi pe prietenul şi fostul consilier pe probleme economice al şefului statului, Theodor Stolojan. Unul dintre „băieţii deştepţi“ care iau energie ieftină pentru a o revinde scump, aşa cum i-a denumit preşedintele în urmă cu mai mult timp. Numai că Stolojan este „cel mai deştept băiat“. Fostul consilier de la Cotroceni a intervenit de mai multe ori în favoarea ALRO, proprietatea concernului rus MARCO Group» (Marian Ghiţeanu, „Cel mai deştept băiat“, în Ziua, 26 ianuarie 2007; similar, vedeţi în Ziua, 29 ianuarie 2007, precum şi Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!“, în Ziua, 7 februarie 2007). Dar, cu privire la Stolojan există o întreagă bibliografie, în presa de toate culorile.

Desigur, Theodor Stolojan este, totodată, şi „dragă Stolo“ şi, ca om drag unora, ar putea fi cu greu băgat în „sanatoriul“ Jilava. Totuşi, naşul Stolojan Mondialu’, chiar dacă nu ar fi asociat cu finul Bercea Mondialu’, cu afacerea Megapower, cu confiscarea valutei etc., nu mai are valoare politică nici măcar de faţadă. E un individ expirat, aşa că poate fi sacrificat fără nici o remuşcare. Nu e vorba de cinism, de imoralitate etc. – deşi politica trebuie să fie morală şi nu „curvă“, cum se exprimă, trivial, unii ca Victor Ciutacu! –, ci de calcule conform opticii politicii reci a lui Machiavelli. Nu ar fi nici prima dată, aşa că, prin repetiţie şi cu lacrimile de rigoare, s-ar confirma retrimiterea lui în cavoul politic din care tot dvs. l-aţi scos, eşecul său definitiv: să-i consilieze pe cei din formaţia The Brele, din stabilimentul de mare securitate Rahova. Asta, in extremis.

 

Chiureta corupţiei: puşcăria

Dintre ceilalţi, din P.D.-L. şi din Serviciile Secrete, vedeţi cine joacă la două capete şi nu ezitaţi: la gherlă cu ei sau, dacă nu mai e timp, deconspiraţi-i, compromiteţi-i, daţi-i afară! Dacă nu vor mai încăpea în puşcările noastre, am auzit că Belgia are închisori de închiriat. În curînd se va face loc şi la Guantanamo!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, siliţi-i pe corupţii din Magistratură, care vă persiflau în diverse ocazii, inclusiv la recenta şedinţă de pomină a C.S.M. – în care aţi relevat, just, că greva din Ju$tiţi€ este ilegală! –, să-i bage la puşcărie, prompt, pe corupţii reprezentativi, amintiţi mai sus. Puneţi-i la lucru accelerat pe cei din Serviciile Secrete, care trebuie să apere interesele naţionale, nu interesele unor grupuri de presiune. Pentru simetrie, mai puneţi pe lista puşcăriabililor şi pe alţii din celelalte organizaţii şi partide care au fost şi/sau sunt la Putere: Marko Bella, Atilla Verestoy, cei implicaţi în dosarul PETROM – pe care aţi promis că îl veţi desecretiza, dar aţi uitat! –, în dosarele SIDEX, ROMTELECOM etc., mai adăugaţi cîţiva masoni, acolo, pentru echidistantă: de ex., venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu a fost asasinat politic pe motiv că a colaborat cu Securitatea – deşi era un mare patriot –, dar alţi mari masoni liberali – acuzaţi, la fel, în presă de colaboraţionism – sunt protejaţi de C.N.S.A.S., care refuză să se ocupe de dosarul lor şi, deci, face poliţie politică protejîndu-i; pentru culoare culturală nu-l omiteţi nici pe H.-R. Patapievici, pentru că, printre alte abuzuri, i-a dat 100.000 de dolari lui Vladimir Tismăneanu, deşi nu avea nici un motiv şi nici o bază legală! Despre un alt corupt, Klaus Werner Iohannis, există, la fel, o întreagă colecţie de presă şi chiar dosare penale muşamalizate de D.N.A. Fireşte, aşa cum a demonstrat cazul Adrian Năstase, nu este uşor de soluţionat un dosar de corupţie, din cauza corupţiei endemice din Magistratură. De aceea, cred că, exprimîndu-mă în termeni şahişti, este posibil de întreprins o operaţie „gambit“. Şi, ca să nu pară, totuşi, acum, în campanie, ca o vendetă politică, să se înceapă cu unii din Magistratură şi din P.D.-L.

Ca alt exemplu de mutare „gambit“, domnule preşedinte Traian Băsescu, daţi-le peste nas celor care debitează, incontinent, argumentul „majorităţii parlamentare“ şi compromiteţi-i deplin, obligîndu-i pe cei din D.N.A. şi alte Parchete să pună în lucru dosarele penale ale lui Klaus Iohannis; chiar dacă intervine masoneria: aici e România, nu Germania! Prin aceasta rupeţi capetele hidrei „majorităţii parlamentare“, formată de cvartetul Crin Antonescu-Mircea Geoană-Marko Bella-Varujan Pambuccian.

Sau, dacă nu pot fi băgaţi rapid la puşcărie, să fie arestaţi, acum, cu mandat de 29 de zile, sau măcar să fie incriminaţi cu ceva solid, cu propaganda de rigoare, ca să faceţi dovada că, în zilele rămase pînă la votarea inclusiv din turul al doilea, puteţi lupta mai eficient contra corupţiei.

Pentru o minimă rezervă strategică, asiguraţi-vă şi că nu va fi ales nici unul dintre cei care „vă suflă în ceafă“ în sondajele mincinoase, ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Despre histrionul Crin Antonescu a apărut, recent, informaţia că are dosarul de informator al Securităţii nr. 2456sca/DSS 01429, avînd la activ şi nişte dosare penale pentru corupere de minore şi că ar avea un copil nelegitim cu una dintre minorele cu care a avut relaţii sexuale. Chiar dacă problema cu minorele s-a prescris sub specie penală, nu s-a prescris sub specie morală. Dezvoltaţi informaţia şi-l veţi scoate lejer din cursă, aşa cum au fost scoase – prin mijlocirea C.N.S.A.S. – Mona Muscă, Rodica Stănoiu şi alte personalităţi politice. Despre ceilalţi, la fel, există tot felul de informaţii publice şi secrete. Primiţi, zilnic, buletinele de presă făcute de specialiştii din S.R.I., S.I.E., S.I.A., M.A.I., M.A.E. Citiţi cît mai multe informaţii şi valorificaţi-le, iute, acum, în ultimul ceas.

 

Strategii politice oculte

Fostul preşedinte Ion Iliescu – „abilul“, cum se zice că l-ar fi „indicat“ Nostradamus în profeţiile sale! – şi ai lui au pierdut deliberat alegerile din 1996. Aceasta a fost percepţia mea, în decembrie 2006-martie 2007, şi am avut satisfacţia să o văd confirmată în opinia unor cetăţeni străini. Scopul pierderii deliberate a alegerilor a fost să îi lase la guvernare pe cei din C.D.R., ca să se compromită radical, iar, apoi, să revină ca un salvator al naţiei, el cu clica lui. Spre a reveni „curaţi“, fiindcă ştiau că murdăriile pe care avea să le facă monstruoasa coaliţie C.D.R. (P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.D., P.A.C., U.F.D., U.D.M.R.) aveau să fie mai mari ca ale lor şi, astfel, aveau să fie „curăţaţi“ de păcate, deoarece mizau, întemeiat, pe memoria politică scurtă şi pe lipsa de cultură politică ale electoratului. Trebuie să recunoaştem că strategia le-a reuşit şi au putut să revină atunci, în mandatul 2001-2004, prin alianţa morganatică făcută de P.S.D. cu U.D.M.R. – „inamicul de mai ieri“, cum clama, atunci, presa internă şi internaţională, îndeosebi B.B.C.!

Actualii lideri ai P.S.D.-ului sunt crescuţi şi educaţi, şi acum, de d-l Ion Iliescu, care, între timp, şi-a creat un statut de „mare înţelept politic“, după cum îl gratulează – cu scandalul de presă de rigoare! – histrionul Crin Antonescu – şi, într-adevăr, vorba unui mucalit, chiar şi după ce va muri, Ion Iliescu tot va mai obţine 10 la sută din voturile electoratului! Acum, văzînd că strategia ocultă din vara lui 1996 – de pierdere deliberată a alegerilor – s-a verificat în practică, liderii P.S.D.-ului, care gravitează în jurul lui Mircea Geoană (poreclit „prostănacul“ de acelaşi înţelept politic Ion Iliescu), vor să refolosească „strategia 1996“ inclusiv acum, prin actuala monstruoasă alianţă (P.S.D.+P.C.) + P.N.L. + minorităţile antinaţionale + horthysta nelipsită U.D.M.R.! Există, totuşi, aici un minim avantaj: fiind o alianţă a unor monştri politici, Crin Antonescu-Hiena şi Mircea Geoană-Naivu’ se atacă reciproc (întărîtaţi, probabil, în surdină de partidul toxic P.C.), iar ceilalţi monştri, ca Kelemen Hunor, Marko Bella şi Atilla Verestoy, stau la pîndă să le mai pice şi lor ceva din viitoarea lor monstruoasă guvernare!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. nu mai aveţi nici şansa şi nici timpul să reveniţi după o întrerupere de mandat prezidenţial! Dacă-l întrerupeţi, vă rupeţi! Acum e necesar să recîştigaţi alegerile! Oricum, dvs. aveţi avantajul moral că, în actualul mandat, aţi zgîndărit cuibul de vipere din nucleul dur al corupţiei (cf. Răzvan Savaliuc, Silviu Alupei, „Cuibul de vipere“, în Ziua, 29 iunie 2006, pag. 1, 4-5). Adică, în limbajul demagogic al triadei Antonescu-Geoană-Oprescu, aţi fi făcut numai „scandaluri“, iar ei ar fi fost nişte inocenţi victimizaţi neîntemeiat.

Valorificaţi-vă, în continuare, acest avantaj dat de încercarea de destructurare a nucleului corupţiei şi mai încercaţi să striviţi capul unora dintre aceste năpîrci. Dacă reuşiţi măcar să faceţi să fie arestaţi şi, poate, chiar condamnaţi prin procedura de urgenţă cîţiva dintre marii corupţi din diverse partide şi organizaţii (economice, de presă, o.n.g.-uri), din Magistratură etc., vă vor vota şi analiştii Valentin Stan, Victor Ciutacu, Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvică ş.a., fiindcă le veţi închide gura! Şi, fireşte, îi veţi convinge, astfel, pe încă foarte mulţi alţii, care, acum, stau în expectativă.

Aceasta-i reţeta realegerii rapide a dvs., garantată: băgaţi, acum, la pîrnaie cîţiva barosani (sau cît puteţi de mulţi!), din toate partidele, începînd cu Magistratura şi cu P.D.-L. – în această ordine! Nu e musai să începeţi chiar cu Gh. Flutur, dar puteţi începe cu Theodor Stolojan şi cu Gh. Tinel, mai ales că, referitor la acesta din urmă, în contextul actualei isterii cu gripa porcină, poate fi reevaluat eşecul acţiunilor contra gripei aviare – ca model de reevaluare a resurselor şi demersurilor incorecte, aducătoare de mari pagube materiale şi de imagine. Pornind de aici, puteţi să îi imputaţi şi alte abuzuri şi ilegalităţi, despre care trebuie să aveţi informaţii.

Un alt caz relativ uşor de pus pe tapet este al lui Radu Berceanu. El poate fi acuzat de spionaj –conform unor informaţii reapărute, detaliat, în presă (vedeţi articolul Simonei Fica, „Berceanu, acuzat oficial de spionaj militar“, precum şi altele, similare, cum, de altfel, a mai fost acuzat, în presă, în urmă cu cîţiva ani, mi se pare că în revista România Mare.

E-adevărat că timpul s-a comprimat şi nu ar mai fi posibil să fie încarceraţi rapid şi mult timp. Dar trebuie întreprinse asemenea măsuri incipiente şi, apoi, popularizate larg în presa pe care o mai puteţi controla. Dacă nu, veţi pierde alegerile şi vă vor băga ei la gherlă! Căci acum problema se pune în termenii „care pe care!“

În încheiere, vreau să vă reamintesc punctul 2, privind raportul „nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională“. În acest răstimp, nu am primit nici un semn că ar fi ajuns la dvs. – ceea ce ar fi o gravă dezinformare a şefului statului! Poate v-ar fi util ca, măcar acum, să vedeţi despre ce este vorba acolo. Chiar dacă au trecut patru ani, anumite disfuncţii se menţin dacă rămîn ignorate de decidenţii politici.

Pentru alte aspecte de strategie, vă stau la dispoziţie.

Mă puteţi contacta la: (…).

În cazul în care nu primesc nici un semnal de la dvs. pînă în 21 noiembrie, înseamnă că scrisoarea nu a ajuns la dvs. – precum, probabil, s-a întîmplat şi cu raportul sus-menţionat – şi, atunci, voi publica scrisoarea în presă, cu modificările necesare. Dar, în această situaţie, mă tem că va avea un efect mai degrabă defavorabil dvs., pentru că vă va restrînge marja de manevră, mai ales că strategia vine din afară şi nu de la dvs.

Cu urări de succes,

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Bucureşti, 16 noiembrie 2009

P.S. 1. Această scrisoare, într-o variantă puţin diferită, trebuia să vă fie transmisă ieri, în timpul vizitei dvs., la Sibiu, printr-un intermediar, de către directorul unei reviste locale. Între timp, se pare că l-a contaminat şi pe el isteria gripei porceşti şi nu v-a mai trimis-o. Sper, însă, că nu a avut curajul nici să folosească anumite informaţii de acolo în materialele pe care vi le-a trimis în numele său.

P.S. 2. Cartea lui Victor Găetan şi a ex-procurorului Ciprian Nastasiu, PRĂDAREA ROMÂNIEI, lansată ieri, 16 nov. a.c., a adus acuze similare unor apropiaţi ai dvs., din P.D.-L., unii fiind dintre cei pe care i-am indicat şi eu aici. Să zicem că tot răul ar fi spre bine: astfel, aveţi, oarecum, dezlegarea personală morală – sub presiunea opiniei publice, a dezvăluirilor presei etc. – să vă debarasaţi mai obiectiv de aceştia.

P.S. 3. Este de reţinut că remarca mea corectă, cum că aţi „aţi zgîndărit cuibul de vipere“, a fost repetată, în termeni echivalenţi, şi de Arielle Thédrel, care scrie că aţi „zdruncinat, cel puţin, sentimentul de impunitate care domină clasa politică“ (cf. Les Roumains aux urnes pour sortir de la crise, în Le Figaro, 20 noiembrie 2009). Nu vă opriţi la a le „zdruncina sentimentul“, ci dărîmaţi-i, efectiv, ca să aibă certitudinea că „de ce le e frică, nu mai scapă“!

21 noiembrie 2009

4 thoughts on “Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

  1. Conteaza foarte mult mobilizarea de maine. Daca lumea nu iese la vot, Geoana intra sigur in turul II, chiar ca favorit. Daca se vor duce peste 40% la vot, Crin Antonescu intra in turul II, si macar scapam de marioneta lui Iliescu-Hrebe.

  2. DRAGI ROMANI,IESITI CU TOTII LA VOT PE 6 DECEMBRIE SI VOTATI CU ” NU;MOGULII LUI GEOANA SI AI LUI ILIESCU ,PENTRU CA ALTFEL ROMANIA SE VA DUCE DE RIPA.AJUTATI_L PE BASESCU SA DISTRUGA CUIBUL DE HIENE CARE VOR SA PREIA CONDUCEREA TARII.DATI-LE O LECTIE MOGULILOR ;TREZITI-VA LA REALITATE ,CA ALTFEL VETI TRAI TIMPURI MAI GRELE DECIT CU CEAUSESCU:MOGULII VOR INTRODUCE IARASI METODE DE A REDUCE POPORUL LA TACERE:ASTA ESTE LINISTEA DE CARE MASONUL MIRCEA GEOANA PROMITE ROMANILOR CA O VOR AVEA DUPA ALEGERI:TREZITI-VA,TREZITI-VA,TREZITI-VA.JOS MOGULII LUI GEOANA. VOTATI CU BASESCU ; ASTFEL VETI CONDAMNA VOI SI NUMAI VOI REGIMUL COMUNIST SI MOGULII VOR AVEA FRICA DE VOI ;PENTRU CA VOI DECIDETI SOARTA ACESTEI TARI.Dzeu.SA FIE CU VOI SI CU ROMANIA:

  3. Cu asa conducatori minunati ce avem nu e de mirare ca nici macar nu batem pasul pe loc, am ajuns sa mergem ca racii. Poate om prinde si zile mai bune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.