Socul Cultural – Adaptarea in America

Posted by Stefan Strajer On July - 17 - 2009

gabriela-mihalache

Socul Cultural – Adaptarea in America

Autor: Gabriela Mihalache 

Aproape nimeni nu se gîndeşte serios la procesul de adaptare, înainte de venirea în America. Toţi pornim cu o imagine idilică, sentimente optimiste şi calde că vom fi întâmpinaţi de oameni buni şi prietenoşi, că în ţara oportunităţilor sigur se vor găsi oportunităţi şi pentru noi, că vom avea condiţii mai bune de trai, şi în general că totul va fi mai bine, pentru că nu se poate să fie mai rău ca-n România! Cam după două săptămâni, o lună, ne revenim la realitate … Parca ne-a dat soarta o palmă, unii o simt mai uşor, alţii mai greu. Încet de tot, pe nesimţite, începem să ne îndoim de noi înşine, de viitor, de prezent, dacă e bine că am plecat, dacă vom reuşi? Începem să ne simţim mici, foarte mici, în lumea asta în care totul este mare, fructele, legumele, maşinile, oamenii, şi insectele parcă sînt obeze. Tot ce ne înconjoară e mai mare şi atât de străin, din ce în ce mai străin. Începe să-şi  facă loc întrebarea, oare ce se întâmplă cu mine? Mi-am dorit atât de mult să ajung aici, şi am fost invidiat mai mult sau mai puţin de toţi pe care i-am lăsat în urmă în România, iar acum sunt nefericit, profund nefericit. Oare de ce? Trebuie să am ceva la cap. De ce nu-mi sar oportunităţile în cale aici în ţara oportunităţilor? Poate nu sunt atât de capabil pe cât credeam, sau poate capacitatea şi puterile mele nu se ridică la nivelul cerinţelor de aici?! Şi atunci am să reuşesc vreodată? Îndoieli, îndoieli, îndoieli, de mine, de tine, de prezent, de viitor, de tot ce facem, gândim, simţim şi ne înconjoară. Viaţa are alt mers aici, şi eu schiopăt. Oriunde mergi lumea te întreabă de vorbă, şi tu nu înţelegi mai nimic. Chiar dacă vorbeşti engleza te simţi foarte nelalocul tău, pentru că nu eşti fluent în americanism şi ai vrea să fii. Ai impresia că interlocutorul tău nu te înţelege, te enervezi, te simţi frustrat. Dacă nu vorbeşti limba deloc, şi ai învăţat câteva cuvinte pentru minimă conversaţie, te simţi chiar handicapat. Cum să-i explici doctorului ce te doare? Te surprinzi zâmbind foarte mult, stânjenit în conversaţia cu americanii, nepricepând prea mult ce bolboroseşte persoana din faţa ta.
Oricum, vei avea întotdeuna un accent, care va fi îndeajuns de proeminent ca să te întrebe toată lumea de unde eşti. Unii răspund răspicat, alţii puţin jenaţi „din România”. Alţii mint, în special cei care ori vor să uite, ori le e ruşine că majoritatea americanilor nu au auzit de România. Italia sună mai bine oricum, şi cine ştie poate în toată confuzia asta e mai bine să uit complet de România, îşi spun unii. Dar România în toată splendoarea şi imperfecţiunile ei face parte din identitatea noastră şi încercând să o eliminăm ne refuzăm parte din identitate, ne fragmentăm.
Orice individ priveşte viaţa şi lumea prin lentilele culturii proprii. Aşa cum identitatea personala conţine amprenta puternică a familiei în care am crescut, tot aşa identitatea noastră culturală conţine amprenta culturii în care am crescut, adică a culturii româneşti. Atunci când ne aflăm în prezenţa unor compatrioţi nu conştientizăm diferenţele culturale, pentru că în linii mari toţi privim lumea cam din acelaşi unghi şi ştim în mare la ce să ne aşteptăm unii de la alţii. Cu alte cuvinte în prezenţa românilor suntem conştienţi de diferenţe personale, dar nu de cele culturale. În prezenţa americanilor, automat diferenţele identitare culturale ies la suprafaţă, şi devenim imediat conştienţi de lacunele noastre de limbă, de comportament, de obiceiuri. Experienţa de tranziţie de la o cultură la alta şi confruntarea cu cultura americană dă naştere la conflict şi nelinişte, aşa-numitul „şoc cultural”.  
Sunt foarte puţine persoane care pot spune că adaptarea în America este sau a fost uşoara. În general e greu, este un proces anevoios plin de încercări prin care fiecare trebuie să treacă până la scopul final de asimilare în cultura americană. Neliniştea şi grijile însoţesc orice schimbare în viaţă, însă atunci când transformarea personală este forţată cum este în cazul şocului cultural, atunci toate emoţiile se simt înzecit. Frustrarea devine ceva cotidian, individul începe să simtă un sentiment de dezorientare şi neajutorare.  Orice emigrant indiferent de sex, naţionalitate, sau vârstă va cunoaşte efectele şocului cultural. Cu cât mai avansat în vârstă cu atât mai puternic şocul, deci mai grea adaptarea!
Cei care au trecut prin acest şoc descriu această stare ca variind de la iritabilitate la panică şi chiar criză nervoasă. Poate include sentimente de neajutorare, iritabilitate, îngrijorare excesivă, depresie nervoasă, frica de a fi înşelat, contaminat, rănit sau ignorat. Aşa cum spuneam mai înainte toate aceste emoţii sunt exacerbate nu numai în intensitate dar şi în frecvenţă. Nu există zi şi noapte fără griji! Eşti ca un copac dezrădăcinat şi plantat în altă parte, unde poate prinzi din nou rădăcini, poate nu! Dificultăţile sociale şi financiare sporesc starea aceasta anxioasă.   
Cunoaşterea limbii este unul dintre cei mai importanţi factori în procesul de adaptare. Dificultăţile de exprimare ne izolează fizic şi psihic de lumea nouă în care trăim. Este diferit când eşti turist şi te arunci în tot felul de experienţe într-o cultură nouă chiar dacă nu ştii limba. Când eşti turist nu simţi limba ca un handicap, cel mult ca un impediment. În procesul de adaptare, pentru că experienţa negativă când nu te poţi face înţeles se repetă, începe să-şi pună amprenta asupra psihicului şi devine sursa îndoielilor de care vorbeam mai sus. Comunicarea începe să devină o pacoste pe care începi să o eviţi, deci începi să te izolezi. Îi vezi pe alţi străini că nu sunt atât de stingheri ca tine, chiar dacă poate vorbesc engleza mai prost. Aici îşi spune cuvântul educaţia primită în România şi înrădăcinarea ideii că trebuie să vorbeşti limba pe care o vorbeşti, corect. În România dacă nu vorbeşti corect gramatical, lumea te judecă. Ne vedem acum puşi noi în situaţia când ştim că nu vorbim limba corect şi ne simţim inferiori. Aşa că vorbim mai puţin, din ce în ce mai puţin, evităm contactele care conduc la multă comunicare sau dacă sunt necesare, simţim o oarecare nelinişte. Un simplu contact uman cu un funcţionar a devenit o sursă de nelinişte, şi ne izolăm din ce în ce mai mult. Este un cerc vicios pentru că izolat fiind nu ai contact cu comunitatea americană în care trăieşti, şi deci nu te adaptezi, sau te adaptezi mult, mult mai greu.
La toată neliniştea asta mai pui că te-a mai apucat şi dorul de-acasă, aşa rău cum era. Începi să simţi ce adevarată era vorba „rău cu rău, dar mai rău fără rău”! Aici viaţa pare mai uşoară, dar pentru tine s-a înngreunat. Pe timp ce trece, dorul se intensifică, ţi-e dor de prieteni, de vecini, de bârfă, de discuţiile la cafele, începe să-ţi fie dor de bloc, de strada pe care locuiai, de casa ta, de ruta familiară spre casă, până şi de autobuz, de tot ce odată era viaţa ta şi s-a dus! Dacă eşti singur şi familia este încă în România e cel mai greu. Vorbeşti din ce în ce mai des la telefon şi ai vorbi ore în şir, dar nu le spui că ţi-e greu pentru că nu ar înţelege şi oricum nu vrei să ştie. E greu să începi o viaţă noua, să părăseşti tot ce cunoşti şi să o iei de la capăt chiar dacă este în America!  Viaţa aici începe cu un duş rece. Nu ai prieteni, nu ai sprijin, nu prea ai cu cine să vorbeşti şi cine să-ţi întindă o mână la nevoie. Aici numai banca îţi împrumută bani dar numai dacă face profit considerabil. Trebuie să-ţi găseşti o slujbă, să-ţi cumperi maşină şi atâtea alte lucruri, să ai asigurare la casă, la maşină, asigurare de sănătate, şi atâtea alte asigurări. Mai mult decât casa şi maşina, simţi că tu ai nevoie de asigurări, de multe asigurări că totul va fi bine!  Totul o să fie bine! Procesul de adaptare este doar atât: un proces. Ca nişte trepte pe care le urcăm anevoios dar toţi le urcam, atunci când ajungem în vârf, vom descoperi că ne-am adaptat. Ne-am adaptat atât de bine, încât atunci când  mergem în vizită în România, ne e dor de acasă, de data asta casa noastră din America cu care descoperim că ne-am obişnuit între timp mai mult decât credeam. Descoperim că ne place viaţa noastră aici mai mult decât credeam.
Deşi şocul cultural este o formă de alienare, trebuie să existe tendinţa de a înţelege ce se întâmplă, de a supravieţui şi mai mult de avansa în acest proces de adaptare până la imersiunea în cultura americană. Trebuie să lupţi tu cu tine să te adaptezi, să socializezi, să te integrezi în cultura americană. Cu toate că este o perioda grea, peste care am vrea să trecem cât mai repede şi să ne sculăm gata acomodaţi, gata americanizaţi, este în acelaşi timp şi o perioadă benefică de auto-cunoaştere, de progres. De aceea procesul acesta mai este numit şi „procesul de dezintegrare pozitivă”.
Şocul cultural durează între 6 luni şi 2 ani, timp în care ne lovim de obstacole pe care nu ni le-am fi imaginat. Începem să percepem eşecurile mai acut, le dăm o importanţă mai mare, şi dorul de acasă ne omoară. Nu mai dormim aşa bine, neliniştea şi grijile sunt prezente în fiecare zi şi începem uşor să alunecam într-o stare de depresie nervoasă. Nu înseamnă că ai înnebunit şi nici că ţi-ai pierdut controlul asupra vieţii sau minţii. Cu  toate că pare anormal, este normal ceea ce ţi se întâmplă. Este o stare temporară provocată de dezrădăcinarea dintr-o cultură familiară şi lansarea într-un pamânt nou al fiinţei noastre. În timp vei prinde rădăcini şi aici. Când un alt stil de viaţă te loveşte şi te înconjoară îţi trebuie timp să formezi o altă perspectivă, să te adaptezi la noua cultură.
 
Şocul cultural se desfăşoară în general, în cinci faze. Bineînţeles experienţa este profund personală şi poate varia de la individ la individ, dar în mare, cele cinci faze sunt:

1. Contactul
În faza de contact iniţial cu cultura adoptivă, individul este încă integrat în cultura sa nativă. Această fază este marcată de euforia şi bucuria experienţei noi. Iniţial te încântă să întâlneşti oameni străini, să vezi locuri noi şi să ai experienţe inedite. Eşti captivat de caracteristicile noii culturi şi contrastul dintre America şi România. Este tipic ca tocmai acest sentiment de inedit să te copleşească. 

2. Dezintegrarea
A doua fază este caracterizată de confuzie şi dezorientare. Diferenţele culturale devin din ce în ce mai vizibile. Pe măsură ce atitudinile, comportamentul şi valorile străine sunt percepute, tensiunea şi frustrarea cresc pentru ca abilitatea individului de a intui ce se întâmplă, se diminuează. Pentru că nu înţelegi, nu ştii la ce să te aştepţi şi frustrarea creşte. Înţelegerea lumii aşa cum o ştii de acasa nu mai e valabila. Începi să te simţi la o răscruce de drumuri. Individul capătă o senzaţie că este diferit, inferior, izolat, şi începe să se teamă că nu va face faţă cerinţelor societăţii. Alienarea, depresia nervoasă şi izolarea conduc la dezintegrarea personalităţii pe măsură ce confuzia identităţii în noua schemă a lucrurilor creşte.

3. Reintegrarea
Această fază este caracterizată de o puternică împotrivire la cultura nouă, individul începe să-i  judece mai mult pe cei din jur. Se revoltă: sunt proşti! În realitate, nu-i înţelegi! Diferenţele şi similitudinile culturale sunt refuzate prin stereotipizare, generalizare, continuă evaluare, comportament şi atitudini critice. Individul devine mai ostil când este confruntat cu experienţe pe care nu le înţelege. Caută fervent relaţii numai cu indivizi care fac parte din aceeaşi cultură ca şi el, se retrage în siguranţa mediului familiar al compatrioţilor. Dezavantajul este că în siguranţă, în sânul comunităţii româneşti individul poate regresa la comportamentele şi interpretările superficiale ale fazei de contact. În acelaşi timp, dacă persistă şi nu se retrage exclusiv în sânul românilor, poate progresa către echilibru în adaptare. Împotrivirea la noua cultură devine baza noilor experienţe emotive, intuitive şi cognitive. Pare de necrezut dar nemulţumirea şi chiar ura pentru America, reprezintă un semn sănătos de adaptare pentru că există o conştientizare mai mare a diferenţelor culturale şi o reacţie la sentimentele create de acestea, spre deosebire de pasivitate sau indiferenţă. Faza reintegrării porneşte cu o decizie foarte importantă: rămîn sau mă întorc? Decizia luată depinde de duritatea experienţelor în noua cultură, tăria de caracter a individului şi sprijinul celor apropiaţi.

4. Autonomia
Individul începe să înţeleagă cultura americană, nu mai este aşa critic şi este capabil să se comporte cu mai multă libertate. Devine mai relaxat şi este în stare să înţeleagă comunicarea verbala şi neverbala. Cu toate că uşurinta şi înţelegerea căpătate nu sunt atât de profunde pe cât crede el, individul se crede un expert deja în noua cultură americană. Se simte în siguranţă în ambele culturi, este mult mai flexibil şi dezvoltă în loc de critică, metode adecvate de reacţie.

5. Independenţa
Individul este capabil să accepte în totalitate diferenţele şi asemănările culturale şi să realizeze că el şi alţii sunt influenţaţi de cultura în care trăiesc. Capătă un sens al umorului în noua limbă, devine creativ şi începe să înţeleagă situaţii mai complicate, tipice noii culturi. Etapa independenţei însă nu reprezintă realizarea finală a auto-cunoaşterii sau chiar a adaptării, rămâne o oarecare tensiune benefică care duce la o explorare mai aprofundată a posibilităţilor acestei identităţi noi, posibilitatea unor idealuri şi realizări mai înalte. 

Nu toţi urmează strict fazele de mai sus, dar acest model este valabil pentru majoritatea şi de aceea cunoaşterea lui este necesară. Atunci când ştii ce ar putea să urmeze eşti mai bine pregătit decât atunci când nu ai habar. În general, majoritatea simt tranziţia de la o cultură la alta mai mult ca pe o experienţă negativă, dăunătoare, mai mult distructivă decât constructivă. Tranziţia începe prin întâlnirea cu o cultură nouă şi se termină prin întâlnirea cu sine. Individul care a parcurs fazele şocului cultural şi care în final le-a depăşit, învaţă din experienţe că nici o cultură nu este superioară sau inferioară altei culturi, fiecare având aspecte pozitive şi negative şi că fiecare dintre noi este produsul culturii în care trăieşte. Paradoxal, cu cât individul este mai deschis, mai liber să experimenteze dimensiuni noi şi diferite ale diversităţii umane, cu atât învaţă mai mult despre sine.
  
  Ajuta întotdeuna să ştii că nu eşti singurul care trăieşte aceste stări neplăcute, că toţi trecem prin asta mai mult sau mai puţin. Nu ai înnebunit ci parcurgi un proces de adaptare normal, care are un final. Care este soluţia?  Ce putem face ca să ameliorăm efectele şocului cultural? Familiarizarea cu noţiunile de mai sus vă poate ajuta, şi în plus familiarizarea cu cultura americană. Prezint în acest scop mai jos un sumar al valorilor culturale americane. Când sunteţi confruntaţi cu situaţii pe care nu le înţelegeţi, încercaţi să le interpretaţi prin prisma acestor valori americane, nu le judecaţi prin prisma valorilor căpătate în România. 

1. Controlul asupra mediului înconjurător/Responsabilitatea – Americanii nu mai cred în voia soartei şi îi consideră pe cei care se lasă în voia soartei ca fiind primitivi, regresaţi sau naivi. A fi caracterizat fatalist este un termen critic în contextul american. Pentru un american, a te lăsa în voia soartei înseamnă că eşti superstiţios sau leneş, incapabil să iei iniţiativă pentru a progresa. În Statele Unite lumea consideră normal şi drept ca omul să controleze natura şi nu invers. Problemele în viaţă nu sunt considerate ca provenite din ghinion, ci din lene şi din lipsa dorinţei de a-şi asuma responsabilitatea pentru îmbunătăţirea vieţii. Pentru americani nu există un vis care nu se poate realiza. Sunt mândri să declare că de  aceea au ajuns pe lună, pentru că au refuzat să accepte limitele pământeşti.

2. Schimbarea văzută ca factor pozitiv şi natural – Pentru americani schimbarea este indisputabil ceva bun. Schimbarea este asociată cu dezvoltarea, progresul, îmbunătăţirea calităţii vieţii. Culturile mai vechi, tradiţionale consideră schimbarea o forţă distructivă, ceva care trebuie evitat. În locul schimbării, aceste societăţi preţuiesc stabilitatea, continuitatea, tradiţia şi mostenirea bogată a trecutului. Toate aceste considerente sunt lipsite de importanţă în America. Aceste două prime valori, certitudinea că putem realiza orice şi schimbarea ca factor pozitiv, împreună cu credinţa în importanţa muncii i-au ajutat pe americani să obţină realizări excepţionale. Dacă aceste valori sunt adevarăte sau nu, nu are importanţă. Ce este important şi ce trebuie să reţinem este faptul că americanii le consideră adevărate şi acţionează prin prisma lor!

3. Noţiunea timpului şi controlul asupra timpului – Noţiunea timpului are o importanţă deosebită pentru orice american. Americanii par a fi mai mult preocupaţi de realizările lor, decât de dezvoltarea relaţiilor interpersonale, de închegarea prieteniilor, de exemplu. Orice ţintă este atinsă prin realizarea unui plan minuţios care este urmărit riguros. Americanii par a fi sub controlul ceasului în permanenţă, anulând brusc discuţiile sau convorbirile telefonice pentru a-şi onora angajamentele în timp. Limba engleză este plină de referiri la timp, fiind o indicaţie clară că timpul este foarte preţios: „time is money”, „running out of time”, „make the most out of time”. Până şi distracţia americanului, perioada lui de relaxare se referă la timp, nu la starea emoţională: „Did you have a good time?”. Imigrantul învaţă rapid că este foarte nepoliticos să întârzi, chiar şi 5, 10 minute. Atunci când vă este imposibil să ajungeţi în timp la o întâlnire, telefonaţi în prealabil şi anunţaţi cât timp veţi întârzia! Prin acordarea unei importanţe sporite noţiunii timpului, americanul este mai puţin înclinat să irosescă timpul pe care îl are la dispoziţie. Aceasta a dus la o productivitate mai mare iar productivitatea este considerată în America o prioritate.

4. Egalitate/Echitate – Egalitatea este una dintre cele mai preţuite valori americane. Majoritatea americanilor cred că Dumnezeu îi consideră pe toţi oamenii egali, indiferent de gradul de inteligenţă, condiţie fizică, statut economic sau poziţie. De aceea americanii cred că toţi oamenii au şanse egale de a reuşi în viaţă. Conceptul egalităţii îl face pe american să pară ciudat în ochii emigrantului pentru că şapte optimi din lumea aceasta au o părere diferită. În majoritatea ţărilor, poziţia, statutul şi autoritatea sunt considerentele la care majoritatea aspiră. Clasa socială din care fac parte şi autoritatea de care se bucură conferă individului în alte societăţi un sens al siguranţei şi superiorităţii. Există societăţi în care individul este clasificat de la naştere ca aparţinând unei specifice clase sociale. Foarte mulţi vizitatori cu un rang ridicat în ţara lor se simt ofensaţi în America de tratamentul pe care îl primesc din partea ospătarilor, vânzătorilor, şoferilor, etc. (vezi directorii de companii în deplasare sau ceilalţi parveniţi români). Noii veniţi în America trebuie să realizeze că nu este intenţia americanului să-l insulte dacă nu îi acordă atenţia specială cu care probabil a fost obişnuit în România. Un străin trebuie să se considere egal cu oricine atunci când se află în America, nici inferior, nici superior.

5. Realizarea – Provenienţa dintr-o familie bogată nu este în America o realizare personală, ci un accident de naştere. E un banc în România: „Dacă Isus s-ar fi născut în România, ştiţi ce ar fi spus? Băi, voi ştiţi cine-i tata?” Americanii sunt mândri să accepte că s-au născut în sărăcie şi prin eforturile proprii, prin sacrificiu şi muncă grea, au reuşit să urce pe scară socială. În dicţionarul Webster de limbă engleză există peste 100 de cuvinte care încep cu prefixul self care înseamnă auto ca în autocunoaştere, autodisciplină sau în „propriu” ca în sacrificiul propriu, mulţumirea proprie, etc. „Self-made man or woman” adică omul care se realizează prin eforturile proprii este încă idealul în America – The American Dream. Acest vis a devenit şi visul multor români în America.

6. Individualism/Independenţă –  Individualismul care a luat naştere în lumea occidentală începând cu secolul XV, a ajuns la forma cea mai extremă în America. Cu toate că americanul se vede egal în drepturi cu toţi ceilalţi, fiecare individ se consideră unic. Conceptul de „privacy” este atât de tipic american încât nici nu există traducere în foarte multe limbi. Este izolarea deliberată, voită,  a individului într-o sferă proprie a spaţiului, a timpului, a gândurilor şi emoţiilor proprii, oricând simte nevoia. În alte culturi a te izola în spaţiul tău propriu este interpretat negativ, ca fiind un singuratic sau un ciudat. În America privacy este văzut ca ceva necesar şi satisfăcător pentru toţi oamenii. Am auzit de multe ori: „Dacă nu am jumătate de oră pe zi numai pentru mine, înnebunesc!”.

7. Competiţia – Competiţia după părerea americanului produce cele mai bune rezultate. Este forţa care îl obligă pe fiecare individ să producă la capacitatea maximă şi să se auto-depăşească. În consecinţă, competiţia este prezentă până şi acasă sau în şcoală de la cea mai fragedă vârstă. Străinii care vin dintr-o societate unde se promovează cooperarea în loc de competiţie, se acomodează mai greu în societatea americană. Americanii cred foarte puternic că o economie şi o societate bazată pe competiţie va progresa mai rapid.

8. Orientarea spre viitor – Prin valoarea deosebită pe care o atribuie viitorului şi progresului pe care viitorul îl aduce, americanii automat pun mai puţină valoare pe trecut. Toată energia umană se concentrează spre realizarea unui viitor mai luminos. Condiţia prezentă este văzută ca o etapa de pregătire pentru viitorul care va culmina într-o şi mai mare realizare. Orientarea spre viitor cuplată cu credinţa că omul îşi construieşte soarta, şi nu invers, îl fac pe american să fie foarte perseverent.

9. Etica muncii/Activitatea – A face ceva, orice, este superioar în mintea americanului lipsei de activitate. Nu numai ziua de muncă se derulează conform unui plan bine stabilit dar şi zilele de relaxare conţin un plan de recreere. Se crede că este păcat să iroseşti timpul, să te uiţi pe pereţi sau să visezi cu ochii deschişi. Această viziune asupra muncii a dus la crearea în America a ceea ce se numeşte „workaholic”, un om adict muncii, care se gândeşte în permanenţă la cerinţele slujbei, inclusiv după orele de muncă, sau în weekend. Americanii se identifică foarte mult prin munca lor. Prima întrebare pe care şi-o pun americanii după ce fac cunoştinţă este ce muncesc, unde, etc. În America se vorbeşte despre demnitatea muncii, prin care se înţelege foarte des munca fizică, munca grea. De multe ori şi preşedinţii de companii sau corporaţii execută muncă fizică, prin care câştigă respectul muncitorilor şi nu viceversa.

10. Lipsa de formalitate – Americanii sunt unul dintre popoarele cele mai lipsite de formalităţi. Impresia unui străin care vine dintr-o societate unde relaţiile interpersonale sunt îngrădite de formalităţi este că în America există o lipsă de respect faţă de autoritate. De exemplu, şefii în America cer salariaţilor să li se adreseze pe numele mic, fără „Mr” sau „Mrs”. Vestimentaţia în America este alt domeniu atât de lipsit de formalitate încât este aproape şocant. Blue-jeans se poartă oriunde, la operă, la o sală de concerte simfonice, conferinţe, nunţi, etc.

11. Onestitatea/Comunicarea deschisă şi directă – Când e vorba de comunicarea ştirilor neplăcute sau tragice, multe popoare au dezvoltat un mod indirect, subtil de informare. Americanii, dimpotrivă, întotdeuna au preferat un mod direct de comunicare. Este foarte probabil ca mesajul să fie brutal de onest şi să vă informeze despre un necaz într-un mod direct şi public. Pentru noi, românii, obişnuiţi să primim veştile proaste într-un mod mai blând, francheţea americanilor poate fi un şoc. Nu au de gând să devină mai subtili, ci dimpotrivă, cursurile de „assertiveness” (afirmare publică) care se oferă în toate comunităţile, îndrumă cetăţenii să devină şi mai direcţi. Orice comunicare care nu este directă este considerată nesinceră, şi mesagerul de neîncredere. De asemenea cineva care va folosi un intermediar pentru a comunica ceva important, va fi judecat ca manipulativ şi dubios.

12. Practicalitatea/Eficienţa – Reputaţia pe care o au americanii este a unui popor extrem de realist, pragmatic şi eficient. Orice decizie luată trebuie trecută prin prisma practicalităţii. Americanii chiar se mândresc cu faptul că nu sunt un popor înclinat spre filozofie sau teorie. Singura filozofie pe care ar accepta-o ar fi cea a pragmatismului. Nu îşi pun niciodată problema din punct de vedere estetic sau nu se întreabă despre un proiect dacă va avansa cauza cunoaşterii, ci se întreabă care este câştigul? Dragostea pentru practic îi face pe americani să valoreze unele profesii mai mult decât altele. Management şi business, de exemplu, sunt mult mai populare în SUA decât filozofia, istoria, sau arta. În general, americanii încearcă să evite sentimentalismul, fiind preferate raţionalul şi interpretările obiective.

13. Materialismul  – Străinii îi consideră pe americani mult mai materialişti decât se consideră ei înşişi. Americanilor le place să creadă că obiectele materiale agonisite sunt beneficiile muncii lor asidue şi a intenţiilor serioase – avantaje de care oricine s-ar putea bucura dacă ar munci la fel de greu ca şi ei. Realitatea este că americanii sunt materialişti. Colectează şi valorează lucruri pe care  majoritatea popoarelor nici nu le visează. De fapt valorează mai mult obţinerea, menţinerea şi protejarea averii decât relaţiile umane, de prietenie sau chiar de familie.
Sper că explicarea procesului de adaptare şi a valorilor americane vă va ajuta în depăşirea impasului de acomodare în America. Întotdeuna împărtăşirea experienţelor d-voastră îi ajută pe ceilalţi să înţeleagă că nu sunt singuri în neliniştea lor şi le dă speranţă pentru viitor. De aceea aşteptăm pe adresa redacţiei relatările şi sugestiile d-voastră referitor la adaptarea în America.      
 
        
      
 

 

 

statuia-libertatiiPh.D. Gabriela Mihalache  –  psiholog (USA)

9 Responses to “Socul Cultural – Adaptarea in America”

  1. Sorin Olariu says:

    In buna parte sunt de acord cu cele spuse de autoarea articolului. America este insa un caz particular, socul emigrarii fiind acelasi fie ca alegi sa traiesti in SUA, fie ca te muti in Bulgaria sau in Republica Moldova. Niciunde nu e ca acasa. Emigrant se simte si constanteanul care va trebui sa se mute la Iasi sau la Satu-Mare. Cel putin pentru o vreme si chit ca vorbeste limba.
    Interesant ar fi ca d-na psiholog sa ne spuna daca acelasi soc al emigrarii in America il au si ungurii, polonezii, rusii, sarbii, chinezii, indienii, pakistanezii, etc. Sau socul instrainarii si dorul de tara sunt cumva specifice doar noua, romanilor?

  2. maria says:

    Am trait 5 ani in America .Este foarte adevarat ceea ce se scrie mai sus. Parerea mea este ca romanii inainte de a emigra trebuie sa aiba grija ce isi doresc.Este greu si in tara dar niciunde nu este usor.Romanii nu inteleg ca ar trebui sa munceasca pentru a-si face placut locul care se numeste acasa si nu sa astepte de la straini sa le ofere lucruri deosebite.Nu emigrati pentru imaginea Americii.Nu veti trai acolo cu zgarie-norii sau parcurile de disractii pentru ca veti avea foarte putin timp pentru ele.Nu uitati ca lucrurile simple sunt cele mai autentice.Daca romanii ar exclude din viata lor mitocania si lenea Romania ar putea fi oricand tara tuturor posibilitatilor.

  3. Rosabell says:

    americanii,niste neamuri proaste- parca n-am avea destula topenie si la noi in tara, acum ne mai batem capul si cu a lor. Cu cat muncesc emigrantii romani in america, in romania si-ar pune pe picioare o afacere. dar nu, ei vor sa emigerze la visul american si sunt f mandri ca vin cu avionul sa-si faca dintii in romania pt ca nu au 1000 de doalri sa-l lucreze in state…. dar au cel mai mare frigider. super! pacat ca nu citesc nicio carte pe an si doar 15% daca au pasaport( asta nu inseamna ca au si bani sa-si permita o vizita sau concediu in europa).

  4. iulia says:

    Maria, ” Daca romanii ar exclude din viata lor mitocania si lenea Romania ar putea fi oricand tara tuturor posibilitatilor.”

    …daca ar fi vb numa’ atat ..era demult tara posibilitatilor!

  5. Andreea says:

    Este foarte adevarat ca viata in America este dura si plina de surprize uneori, si cel mai adevarat este sa fii foarte atent ce iti doresti, insa este un loc al posibilitatilor. Depinde cat esti de dispus sa sacrifici din tine ca persoana pentru a ajunge unde iti doresti, pentru ca aici spre deosebire de Europa, inca se mai tine cont de competenta si de pregatire profesionala. Imi pare rau sa o spun dar in Romania aceste criterii au disparut de mult. Oamenii capabili si cu experienta in domeniu sunt inlocuiti de “secretare” cu experienta dar in alt “domeniu”, culoarea politica isi pune amprenta pe procesul de recrutare a angajatilor, si multe alte aspecte care nu pot fi neglijate. In ceea ce priveste comentariul legat de frigider, dentist acestea sunt complet puerile si lipsite de sens. Ca sa ai un figider mare in America asa cum cineva se exprima trebuie sa cheltuiesti intre 3.000-4.000 de dolari, suma care nu pare a fi neglijabila nicaieri in lumea aceasta. Serviciile dentare sunt intr-adevar foarte costisitoare, dar companiile serioase ofera asigurare dentara ptr.tine si familie. Costul nu este acoperit in totalitate, dar iti permite sa te ingrijesti. In afara de aceasta, serviciul de curatare a dintilor, este acoperit din 6 in 6 luni, si deci o igiena dentara adecvata te scuteste uneori de 1000 de dolari data ca “sa vii sa iti faci dintii in Romania”. Chiar nu face sens ce se spune in comentariu, deoarece un bilet de avion costa cel putin 1000 de dolari, plus alta 1000, deja ai ajuns la o suma pe care poti sa o folosesti si aici. In ceea ce priveste Pasaportul American acesta se obtine in momentul in care ai cetatenie iar costul lui nu este chiar atat de mare, sunt 165 de dolari cred, pe care sincer oricine si-l poate permite. Vacantele in Europa sunt intr-devar costisitoare dar in general lumea nu merge, nu din cauza banilor, ptr.ca poti sa folosesti si cartea de credit, dar pentru a merge in Europa iti trebuie timp, ori aici vacantele sunt de cel mult 2 saptamani.
    In afara de acest aspect, daca mergi in Europa si intalnesti stilul chiar abordat in acel comentariu, ce rost mai are sa mai dai si o gramada de bani ca sa fii jignit. Mai bine asa toapa cum esti stai la tine acasa si platesti 1000 de dolari ca sa te duci in Caraibe, Cancun sau alte locuri in care oamenii iti zambesc, sunt amabili si serviabili, si tu la randul tau poti zambi inapoi(ca sa iti arati dantura de 1000 de dolari facuta in Romania) si nu esti trecut la nici o alta categorie.

    Personal, traiesc de 11 ani in SUA, in Los Angeles. Ceea ce se scrie in articol este nu adevarat, ci foarte adevarat. Viata de aici este nu dura, ci foarte dura, dar ai satisfactii nu neaparat materiale. Am plecat in conditiile in care in Romania aveam o pozitie foarte buna, si chiar pot sa spun ca nu imi lipsea aproape nimic, singurul lucru care lipsea intr-adevar era bunul simt si criteriile de promovare. Am ajuns aici si am luat-o de la zero si financiar si profesional. Au trecut 11 ani si am realizat exact ce se spune in articol, ca procesul de adaptare este doar un proces. Am vizitat Romania in 2005, si am ramas cu un gust foarte amar. Am inteles ca multe lucruri s-au schimbat, in bine, dar exact asa cum altcineva se exprima de America sa nu traim cu imaginea zgarie norilor, exact asa cred ca este si in Romania, nu poti trai cu imaginea unor apartamente de lux pe care nu ti le poti permite, nu poti trai cu imaginea unor masini de lux, pe care sincera sa fiu am ramas socata sa vad cati oameni le conduc. Romanii se vaita mereu ca e greu, ca e coruptie, ca exista evaziune, cate si mai cate. Oare cine intretine aceste aspecte, nu societatea? Cred ca as putea scrie o carte despre viata in America, dar cred ca in acelasi timp as putea scrie o carte si despre perceptia romanilor a vietii lor de zi cu zi.

    Imi pare rau sa o spun, sunt romanca, si voi fi intotdeauna, indiferent de culoarea Pasaportului American pe care il am(sunt OK si ma incadrez printre cei 15%) dar eu snobism, lipsa de respect, lipsa de ordine si disciplina ca in tara mea nu am vazut. Este doar perceptia mea, poate gresita, dar nu cred.
    America are partile ei proaste, chiar foarte proaste, dar te primeste totusi si daca TU esti dispus sa faci ceva cu viata ta, sa iei lucrurile in serios, si sa nu iti fie frica si rusine de munca, REUSESTI. Americanii respecta foarte mult pe cei care au o anumita pregatire profesionala, care se dovedesc a fi competenti si nu ai sa auzi niciodata nu american de bun-simt ca foloseste expresii neadecvate si te jigneste in fata. Dar ma rog, uneori frustrarea isi pune amprenta pe modul de gandire, iar in Romania exista un proverb:”vulpea cand nu ajunge la struguri, spune ca sunt acri”.

  6. maramuresanu says:

    Pentru multi (poate prea multi!)romani,Romania este tara tuturor posibilitatilor!!Peste tot vezi masini “super”,cum nu-si permit multi americani,peste tot vezi vile cum numai actorii renumiti isi permit sa aiba,peste tot vezi imbogatiti peste noapte dar nu din munca cinstita ci din diferite invarteli si ciordeli si care se simt jigniti daca fiscul roman le cere sa-si plateasca impozitele simbolice ,dar care sfideaza pe toti ca “au pile”!!
    Baieti “destepti” fac milioane de euro mutand niste hartii dintr-un loc in altul!”Cumpara” de la stat si “vand” la stat iar statul ne revinde noua,prostimii,cu preturi dublate sau triplate!?Multi au facut si fac averi pe care,americanii avuti le-au facut in doua,trei generatii de munca si sudoare!La noi=ca la nimenea!!

  7. cristian says:

    si eu i-am cunoscut binisor pe americani la ei acasa, intr-un fel sau altul…ei de fapt, suntem noi ceilalti din intreaga lume, la capatul visului nostru intim…si nu vorbesc despre romani doar (obvious !!!) .am avut ocazii exceptionale de a ramane acoo ,prin femei bogate pe care le-am cunoscut datorita profesiei mele, cu ajutor explicit din partea unor prireteni pe care mi i-am facut si care m-ar fi facut un caz fericit in ce priveste adaptarea sau integrarea in societatea americana…mai am un avantaj, sunt rac si fan America de pe la 8 ani…iar limba o vorbesc fluent de pe la 15…chestie de inclinatie naturala…dar am declinat intotdeauna ofertele.. nu de teama sau neincredere in mine si in aptitudinile mele…ci dintr0o respingere instinctiva a materialismului desantat care exista acolo…eu sunt considerat un smecher la mine acasa in Constanta…am o affacere care imi asigura un venit excptional chiar si pt standardele americane…dar consider ca avutia interioara este nu superioara ci Vitala pt orice fiinta umana de pe Terra…americanii aia sunt in viziunea mea ca niste copii ingenui care se bucura si pt o inghetata primita gratis…admir si invidiez intr-o oarecare masura comportamentul asta infantil, dar lipsa de emotii autentice si de legaturi inextricabile intre suflete, caRE-I CARACTERIZEAZA PE MAJORITATEA AMERICANILOR MA SPERIE SI MA FACE SA-I CONSIDER DE-A DREPTUL BOLNAVI… o sociatate bolnava de perfectiune si productivitate care se asociaza pana la idetificare cu avarita….lipsa culturii si indiferenta lor la acest element cheie pt vitalitatea s perenitatea unu popor va duce la diparitia acestei natiuni artifciale sau la alienarea ei ireversibila in timp..prefer lenea, mitocania, lipsa de respect si neproductivitate ,intrzierile si lipsa de punctualitate, care sunt caratristici normale oricarei fiinte umane de la inceputuri pana azi, abuzului inuman al dependentei de bani si munca al unei societati care dupa cum se vede a ajuns deja la o rascruce a valorior…nu-i judec nici ca oamani nici ca natiune dar se vede cu ochiul liber ca lipsa masurii duce la dezintegrare si paranoia materialismului.. nici filmele lor ,pe care mai nou le anticipez ca derulare scenica si regizorala dinr-un inceput, denota o cliseizare a gandirii lor si o epuizare mentala si ideatica.. Europa nu va deveni niciodata Statele Unite pt ca o diferentiaza cultura, traditiile si obiceiurie diferite ale popoarelorr si limbile diferite care evidetieaza diversitatea lor , aceasta fiind chintesenta secretelor Univerului in care traim…. fara diversitate totul ar disparea si ar fi fara sens..Statele Unite sunt o constructie devenita din frustrarile oamenilor vis a vis de saracie si inechitati sociale, dar a ramas vaduvita de echilibru sufletec si de legatura vitala cu trecutul, care nu inseamna doar durere ci mai important ,experienta noastra milenara ca popoare, cu valorile ancestrale de o insemnatate incalculabila pt destinele rasei umane..

  8. lucian says:

    Frumos articolul de mai sus, dar ce ma intreb eu:daca americanii sunt aplecati atat de mult catre materie, si pe o parte e bine , oare mai au timp de Dumnezeu?Este un popor muncitor, e adevarat,dar problema lor mare este ca tot ce au realizat zic ca se datoreaza muncii lor si atat, vezi povestea Titanicului, care era la acea vreme o lucrare f avansata din punct de vedere tehnic, si tot asa considerau ca nici Dumnezeu nu il poate scufunda, bineanteles ca este vorba de englezi, dar tot aceeasi conceptie de invincibilitate omeneasca , si am vazut unde a dus mandria, aroganta necredinta omului:pe fundul oceanului. E bine sa muncim mult ,dar sa ne mai gandim ca si aceasta sanatate si putere de munca nu e de la noi putere, ci ne este data ca dar , iar atunci cand primim un dar tr sa multumim. Din cate vad eu , poporul asta asa de harnic , nu mai multumeste ptr darul care l-a primit , ci considera ca resursele subsuolului acestei tari i se cuvin MARE GRESEALA !!!

  9. Irish_Ro says:

    Multumesc din suflet pentru acest articol! Sunt de 5 saptamani in Irlanda si deja am depasit faza de euforie si entuziasm catre nou, aflandu-ma deja in cea de dezintegrare, care e extrem de neplacuta si care nici nu crezusem ca exista (greseala mea ca nu mi-am facut temele in prealabil si m-am aruncat doar catre varful iceberg-ului).

    Stiu ca articolul este legat de integrarea in cultura americana, insa cautam cat mai multe articole legate de integrarea intr-o cultura straina, probabil in scopul validarii faptului ca nu am innebunit ci este doar un proces care, mai devreme sau mai tarziu, se va incheia.

    Sunt nemaipomenit de placut surprins sa vad cum a fost scris acest articol, cred ca nici macar unul din articolele citite pana acum nu poate descrie starile prin care trec eu acum, pe cand acest articol a facut-o cu succes. Si ma bucura sa inteleg ca e doar ceva temporar, mai ales tinand cont ca am toata vointa sa dau ce e mai bun din mine si sa ma “immerse” in tot ceea ce inseamna cultura straina. Tot ce imi doresc e sa se mai estompeze putin dorul de casa, de parinti si de prietenii cu care ieseam in fiecare weekend. Sunt ferm convins ca iubirea mea fata de ei nu se va estompa niciodata, insa dorul constant pe care il simt tot mai amplificat parca creeaza o presiune mult prea mare pentru a fi inteles sau, mai rau, suportat.

    Tocmai de aceea, multumesc mult pentru acest articol care a reusit sa ma inspire si care imi da un nou motiv sa ma bucur de alegerea pe care am facut-o: aceea de a pleca din Romania de pe o pozitie cheie, platita bine, cu o viata sociala placuta, intr-o tara in care nu cunosteam nimic si pe nimeni, din nou la baza piramidei (exceptand aspectul profesional), dar unde stiu ca voi reusi sa imi creez noile radacini si unde voi reusi sa ma simt ca acasa. Pentru ca deja nu ma mai simteam la mine acasa in Romania, desi acum imi vine sa imi dau niste palme cand privesc in urma.

    Toate cele bune si va salut cu deosebit respect, atat pe autoarea articolului cat si pe ceilalti care depuneti toate eforturile in integrararea in noul loc!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors