La asa cap asa caciula sau despre Monica Iacob Ridzi

Posted by Stefan Strajer On July - 6 - 2009

petrovai-4

La aşa cap aşa căciulă

Autor: George Petrovai

 

 Având în vedere concluziile de-o viaţă ale înaintaşilor noştri mintoşi, precum şi experienţele noastre de zi cu zi, trebuie să admitem că tot ceea ce există (văzutele dimpreună cu nevăzutele) este rezultatul fabulos al voinţei divine, conform unui plan divin. Iar bunul simţ ne obligă să cugetăm în felul următor: Acolo unde există un plan, obligatoriu trebuie să existe atât resursele spirituale şi materiale, cât şi coordonatele logice sau infrastructura planului, pe care resursele vor fi puse în mişcare înspre atingerea scopurilor fixate în faza de-nceput. Atâta doar că logica divină este, cantitativ şi îndeosebi calitativ, infinit superioară, ceea ce înseamnă infinit diferită de logica umană. Din următoarele două considerente fundamentale:
 1)Omul, aidoma unei gâze prinsă într-un borcan, se învârte până la moarte în propriul lui borcan existenţial, prin pereţii căruia el întrevede cu spaimă şi disperare imensitatea copleşitoare a Universului, ce scris este în codul genetic al creaţiei să-i rămână de-a pururi inaccesibil şi necunoscut. Doar unii dintre oameni, anume cei însemnaţi de favoarea divină, vor izbuti în timpul vieţii să schimbe borcanul lor mic cu unul mai mare, sporind prin aceasta cunoaşterea, iar odată cu ea sporind şi disperarea provocată de fragilitatea condiţiei umane. Cu toate astea, puţini dintre semeni consimt să-şi redobândească liniştea şi armonia originară prin detaşarea izbăvitoare de frământările acestei lumi nesăţioase. Pentru cei mai mulţi nici măcar moartea nu este aducătoare de împăcare sufletească, întrucât necontenita nelinişte din această scurtă viaţă se converteşte mai la urmă în spaima de necunoscutul ce ne aşteaptă dincolo…
 Deci dacă logica umană (aflată ca toate cele ce ţin de condiţia noastră efemeră sub povara neîndurătoare a timpului rău şi bolnav) este limitată şi anevoioasă, ea derulându-se fie în sens deductiv, fie în sens inductiv, este de presupus că logica divină – în egală măsură eternă şi prezentă, vie şi nemuritoare, concretă şi abstractă – se derulează în strânsă interdependenţă cu însăşi facerea, căci numai ce Dumnezeu Şi-a exprimat vrerea într-o propoziţie logică de tipul: “Să fie lumină!”, şi îndată Cuvântul Său, mai presus de concepte şi judecăţi, s-a prefăcute în fapte unice, îmbrăcate în haina de gală a perfecţiunii.
 2)Una este ca Universul să iasă din logica divină infinit cuprinzătoare, aşa cum zeiţa Atena a ieşit gata îmbrăcată în armură din capul lui Zeus, şi cu totul altceva este să fii parte componentă a acestui sistem nemărginit. Prin urmare, logica umană fiind doar de rangul unui subsistem infinitezimal – cel adaptat condiţiilor de viaţă şi de pricepere de pe planeta Pământ, ea n-are cum să se înalţe până la dimensiunile deopotrivă cutremurătoare şi liniştitoare ale logicii Totului, care nu numai că este anterioară şi exterioară întregii creaţii, dar fiind totodată atotcuprinzătoare, doar în ea îşi găseşte rost şi echilibru necuprinsul sistemului conceput mai înainte de toţi vecii, şi tot ea este etern prezentă în întreaga facere, până dincolo de celulă şi atom, alimentând cu generozitate trufaşa logică umană.
*
 Astfel stând lucrurile cu logica umană, ce să ne mai mire că lumea ultratehnicizată în care ne târâm destinele a ajuns într-un grav impas moral-spiritual, din care se va salva doar atunci când va consimţi să renunţe la formă şi-şi va îndrepta eforturile constructive înspre conţinut, când efectele îşi vor pierde actuala prioritate de faţadă şi atenţia mai-marilor acestei lumi va fi cu adevărat îndreptată spre cauzele ce generează imensele nefericiri umane: violenţa şi terorismul, foamea şi sărăcia, îmbuibarea şi poluarea, într-un cuvânt când calda noastră preţuire nu-l va mai viza pe homo faber, homo technicus sau pe homo aeconomicus, ci pe modestul şi mult nedreptăţitul homo humanus. Abia când vom ajunge să preţuim omul de omenie, relaţiile dintre noi vor redeveni cu adevărat umane, iar noi cu toţii ne vom redobândi conştiinţa demnităţii, potrivit căreia omul nu trebuie să mai fie nici sclavul altui om, dar nici sclavul maşinii. De-abia într-un asemenea cadru infuzat cu omenie, iubirea nu va mai fi confundată cu religiozitatea, fraternitatea şi solidaritatea nu ni se vor impune atenţiei ca eterne aspiraţii şi îndemnuri, iar noi vom reînvăţa după abecedarul inimii ce înseamnă relaţia om-natură pentru economie, relaţia om-societate pentru politică, respectiv relaţia om-om pentru educaţie…
 Pentru a sublinia comparaţia dintre ceea ce este de fapt şi ceea ce ar trebui să fie, să aruncăm o privire în ograda politicii româneşti. Căci aici, poate mai abitir ca în politica de pe alte meleaguri, găseşti cam de toate din cele ce fac deliciul vulgului şi-i aduc la disperare pe cetăţenii oneşti: minciună şi hoţie pe rupte, promisiuni în campania electorală cu carul şi înfăptuiri după cîştigarea alegerilor doar cu paharul, elevaţie cât mărgica şi abjecţie mai adâncă decât marea cea mare etc, etc.
 Nu voi insista asupra a ceea ce de-acuma se constituie pentru noi în aspecte comune pentru peisajul nostru politic: certuri ca la uşa cortului între partenerii conjuncturali de la guvernare, ele avînd rostul fertilizării terenului pentru alegerile prezidenţiale din toamna acestui an; anchetarea de ani şi ani a unora dintre foştii şi actualii politicieni, fără ca acest simplu exerciţiu de imagine a aflătorilor în treabă să mai sperie ori să mai impresioneze pe cineva; incredibila densitate a bravilor şi neobosiţilor noştri făcători de politică în biserici, pe stadioane şi la interminabilele noastre serbări pastorale, adică acolo unde sunt şanse ca prin jalnică impresie, promisiuni şi mită electorală să mai smulgă niscaiva voturi de la alegătorii tot mai circumspecţi.
 Voi menţiona doar memorabila înfăptuire a Monicăi Iacob Ridzi, actualul ministru al Tineretului şi Sportului: De ziua tineretului, dumneaei a plătit nici mai mult nici mai puţin de 50.000 euro pentru închirierea unei scene! După însumarea grăbită a sumelor mătrăşite cu această ocazie, au ieşit câteva sute de mii de euro, bani de care românii se vor şterge pe buze, aşa cum au procedat de nenumărate ori din Decembrie ’89 până în clipa de faţă. Şi încă trebuie să spunem “merçi” că suntem în plină criză şi că, deci,  acest tânăr şi năbădios ministru n-a avut pe mână sume mult mai consistente, pe care la fel le-ar fi făcut harcea-parcea cât te-ai şterge la ochi…

monica-ridzi

Foto.Ministrul Tineretului si Sportului Monica Iacob Ridzi
 Sigur că după ce banii se duc pe apa sâmbetei, aşa cum ne-o demonstrează cazul Ridzi, românii trebuie să strângă şi mai mult cureaua, nu doar pentru recuperarea prin economii crâncene a banilor dispăruţi fără urmă, ci şi pentru a putea pune, conform algoritmului politic, la dispoziţia celorlalţi minişti destoinici sume la fel de consistente, dacă nu şi mai şi, care la fel vor dispărea ca măgaru-n ceaţă…
 E drept că Monica Iacob Ridzi este cercetată pentru sumele de care n-are cum să dea socoteală de vreme ce banii au ajuns acolo unde pesemne erau meniţi să ajungă cu mult timp înainte. Dar istoria megapotlogăriilor postdecembriste cu ştaif ne demonstrează pe viu că cercetările de acest tip de regulă nu se isprăvesc pe durata unui mandat de ministru, zdravăn proptit din spate. Aşa că dacă ea n-are alte bube în cap – mă gândesc la cele politice, că toate celelalte sunt doar floare la ureche -, coana ministru are toate şansele să nu fie clintită de la cârma ministerului decât odată cu partidul din care a răsărit ca o floare urât mirositoare…

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors